Unde este granita dintre realitate si iluzie?

Episodul 4 – Proiectia psihologica, despre caderea iluziilor

Intr-o frantura de perspectiva ca din avion, ma priveam prabusita sub birul propriilor mele iluzii, constructii ale unui Ego foarte puternic care ma-mpinsese pe cele mai inalte culmi, ca mai apoi sa ma prabuseasca sub propria-i greutate. In ziua in care mi-am uitat trecutul, am si renascut. N-a fost o uitare din aia evitanta care fuge de dureri, am trecut prin durere ca printr-un cerc de foc al Iadului, la finalul carei lupte ori renasteam, ori ramaneam mai nimic.
Moartea iluziilor mele a insemnat si sfarsitul meu in lume asa cum ma stiam si cum ma cunoasteau ceilalti. La inceput, imediat dupa „criza”, nici nu ma mai recunoasteam, dar nici nu ma inchegasem inca din propria-mi cenusa. Incetasem a mai fi cine credeam ca sunt, dar „Cine ajunsesem sa fiu?”. Si dup-o eliberare din matca fricii, am pornit dispusa sa caut adevarul meu cu orice pret. Pretul suprem il platisem deja in ziua trezirii mele, deci nu-mi ramanea decat sa ma incred orbeste intr-o putere superioara, si sa continui. (extras din „Drumul de la CRIZA la MANIFESTARE)

Unde se afla granita dintre realitate si iluzie pentru tine? Cum arata harta iluziilor pe care ai urmat-o orbeste, dupa un GPS ingalat cu perceptii fixe asupra vietii.
Atat de fina, si totusi decisiva, granita dintre realitate si iluzii e data de alegerea vietii pe care vrei sa o traiesti. Esti fericit si implinit continua. Altfel, pune-ti intrebari, cauta, analizeaza, schimba, experimenteaza.

iluzii
Fa-ti o favoare si da-ti la o parte valul iluziilor care iti intuneca mintea si inima.
Incearca sa fii onest cu tine, chiar daca asta ar presupune o oarecare doza de durere, acea durere generica de care incercam sa fugim, fugind in acelasi timp de propria noastra traire, viata. Stii, oricat de mult am evita sa infruntam durerea, singuratatea si alte spatii care apartin vietii by default, dar carora noi le dam o conotatie negativa extrema, si neaparat prapastioasa, ele se intampla oricum.
Unele sunt rupte din contexte ale vietii pe care cu greu poti sa le digeri, altele nici nu-ti incap in inima sau minte de dureroase ce sunt, si mai sunt unele, cele mai multe as zice eu, pe care ni le cream singuri.
Suntem fauritorii unor dureri inchipuite, care trepideaza fara scapare in jurul propriului orgoliu: nu am destui bani, nu am casa aia, masina aia, nu ma iubeste suficient, nu-mi place jobul, seful e un idiot etc. samd. Si culmea, cand aproape le avem, tot suntem nefericiti si avem aceleasi probleme (doar ca mai ingrosate si mai confuze) de la care a inceput fuga asta dupa mai mult, mai frumos, mai sclipitor, „perfect”, partenerul ideal etc. Pentru ca adevarata problema nu a avut niciodata legatura cu exteriorul, cu ce pot sa am, sa obtin, sa controlez in viata. Adevaratele probleme ne nasc intai in interioriul nostru.

Claritatea asta de care vorbesc, care e departe de a fi o rationalizare a sufletului , asa cum scriam si credeam candva, claritatea asta vine din experimentarea vietii (deci neocolirea experientelor, suferinte transmutate in dependente de tot felul) si cunoasterea de sine. Nu vine deci din minte (mintea e cea mai susceptibila conditionarilor, si cea mai inselatoare deci in a-ti raspunde la urmatoarele intrebari:)

Oricat de pompos ar suna, si oarecum rupt din carti despre spiritualitate, este de fapt singura constanta in viata noastra, singurul centru la care putem apela si in caz de extaz, si in caz de prapastie fara fund. Acest centru  reprezinta adevarul tau, cine esti tu cu adevarat? Ce vrei de la viata? E situatia pe care o traiesti in concordanta cu tine sau naste un conflict interior? Ce poti sa aduci bun in viata asta? Cum poti evolua ca sa poti atrage lucruri mai bune in viata ta (si nu invers?!)? Cum poti ajuta daca ti se cere si daca ai din ce oferi?
Care este acel spatiu interior care te contine si te sustine oricat de multe ziduri s-ar darama in jurul tau? Care este acel loc in care poti sa mergi cu incredere catre tine insuti si sa simti ca va fi bine oricat de greu pare in acest moment? Cum ingrijesti acest spatiu sacru care este responsabilitatea ta si doar ta? Ce experiente si trairi vrei sa aduci catre acest loc curat din tine, care te ajuta sa ai claritate si sa privesti viata din centrul tau, nu din afara ta catre tine?

Cea mai mare sursa a durerii in viata noastra sunt iluziile. Imi zicea odata un om foarte intelept (multumesc!) ca eu umblu cu rama foto dupa mine si-mi aleg partnerul, fortandu-l sa incapa in acea forma predefinita. Sigur, eram foarte sigura pe mine ca eu stiu cel mai bine ce vreau de la viata si asta nu se va schimba: )) Nasolut moment, cand acest model de partner e acelasi care te face sa repeti la nesfarsit aceleasi lectii de viata.

Dar ce era mai important? Realitatea ca modelul acela nu ma facea fericita si renuntarea la el era dureroasa sau iluzia sa am dreptate? Cea din urma varianta, in care Ego-ului meu nu-i placea ideea de a renunta la investitiile mele indelungi desi neprofitabile, (stiti, de tipul: pana la 25 de ani trebuie sa ma marit, pana la maxim 30 trebuie sa faci copii, X trebuie sa ma ia de nevasta ca altfel…, vai cat de mult il iubesc dar sa nu care cumva sa-si caute omul fericirea in alta parte ca atunci il urasc) a fost o optiune multa vreme.

Proiectiile noastre reprezinta inchiderea vietii intr-un cerc pe care vrem musai sa-l controlam, nelasand viata sa se manifeste natural si experientele sau oamenii sa apara neconstrans in viata noastra si in acord cu ceea ce suntem si putem oferi (ca degeaba ne dorim experiente care nu sunt la nivelul nostru de constiinta, n-or sa vina niciodata decat acele experiente care se pliaza perfect situatiei pe care, inconstient sau nu, ne-am ales-o: nu ai curaj sa manifesti cine esti si sa-ti exprimi clar nevoile, vei atrage oameni care te vor minti frumos cu acordul tau, nu ai incredere in tine, va veni cineva care se va crede „superior” si care-ti va repeta prin orice mijloc ca nu esti suficient de bun, fugi de singuratate ca dracu de tamaie, va veni un partener care te va face sa te simti si mai singur, DAR neaparat intr-o relatie, crezi ca iubirea e ca un sac cu galbeni pe care ti-l arunca partenerul la picioare, afla ca o sa simti ca nu mai existi cand partenerul pleaca cu tot cu bogatia interioara si te obliga la iubirea de sine inainte de a intra in orice relatie, te simti nemultumit cu viata ta si astepti vreun Salvator imbracat in Lumina sa-ti arate sensul vietii, afla ca Salvatorul va participa la situatie doar atata timp cat are ceva de castigat (pentru ca adevarul e ca un om luminos nu va sta langa oameni depresivi, plus ca nu cred ca ii place rolul de Salvator, ci mai degraba de partener), te crezi vreo Maica Teresa moderna si incerci sa salvezi suflete doar doar o sa aiba insemnatate si viata ta, cersind validare, atentie, permisiune de a-ti indeplini visele (pe care le confunzi cu iubirea), afla ca acest rol se incheie sigur cand Victima se prinde ca nu ai si altceva de oferit in afara de o inchipuita salvare pentru ca nu ai din ce sa oferi atata timp cat sacul tau cu resurse e gol), ai vreo rana din copilarie, un sac fara fund pe care incerci sa-l umpli cu prezenta/neprezenta celuilalt in viata ta si ii ceri afectiune cat pentru doi (o data pentru copilul interior flamand de iubire, si apoi, pentru femeia ranita care iubeste poetic ”muuuult” prea ”muuuult” de frica abandonului), vei atrage in viata oameni indisponibili care vor cere si nu vor oferi (pentru ca am stabilit deja ca femeia are o inima mare, da ea afectiune orfanilor, in timp ce ea insasi e un orfan de afectiune, deci de unde da aceasta ”iubire iluzorie”?).
Stiu sa raspund : )), din pacate, aceasta iubire iluzorie nemarginita e de fapt o investitie inconstienta care ascunde o lipsa de afectiune din copilarie, e ca un bagajel pe care il ai pregatit la intrarea in orice relatie, si in cazul in care partnerul tau e indisponibil, si e :)), pac, mai bagi o fapta marinimoasa, ceva compromisuri ca sa-l tii legat si-i mai ierti ”dobitocului” cateva, sa nu cumva sa plece (si ca tu sa ajungi la aceeasi concluzie inconstienta faimoasa: eu iubesc mult prea mult, iar barbatii ”e” niste egoisti).

Suferinta acuta apare cand distanta dintre ceea ce ne dorim si ceea ce vedem in fata noastra este prea mare. 

Punctul zero al schimbarii este recunoasterea faptului ca deciziile trecute nu ne-au adus acel grad de implinire pe care il meritam. Dupa faza de invinovatire si negare a schimbarii, poate veni si momentul de acceptare a necesitatii schimbarii. Doar ca schimbarea nu e posibila pe acelasi teren pe care ne-am jucat rolurile si intretinut iluziile. E posibil sa fie nevoie de un mic colaps al turnurilor de fildes pe care le-am construit cu atata migala; iluziile noastre care ne-au intretinut speranta ca ceea ce vrem sa obtinem de la viata se afla tot timpul in afara noastra (droguri, relatii, banii, succces), ratand cumva startul pornind de la linia de finish.

Startul a fost timpul munca noastra interioara, cunoasterea si evolutia noastra.

Metafora oglinzii sau despre proiectia psihologica in cuplu

Episodul 3 – Integrarea energiei opuse sau un scenariu ipotetic de manifestare a imagoului parental la specia adult

Sub valul nemarginit al proiectiilor mele continue, il vedeam stand drept in fata mea, vertical in opinii si sigur in deciziile sale. Pe de o parte, mi-era teama de siguranta aparent vadita cu care-si manifesta viitorul, simtand o lovitura puternica in zona plexului solar, de fiecare data cand certitudinea lui ma lasa pe mine pe dinafara. Pesemne ca intensitatea cu care eu traiam viata clipa de clipa era neincapatoare in acel vortex al multor obiective pe termen mediu si lung.
Eram in acelasi timp atrasa spre ceea ce-mi parea deopotriva necunoscut, la nivel constient, dar foarte familiar la nivel inconstient. Eram inconjurata de o energie care-mi dadea parca aripi sa zbor si ma continea la nivel mental, ca intr-un vas plin cu aer si libertate. Insa forta gravitationala cu care obisnuiam sa-mi masor conditionat deciziile, gandurile, faptele, vorbele ma tragea de prea mult tot mai in jos.
Ca intr-un camp electromagnetic, la polul sau opus, in fata mea, eram tot Eu. De-asta voiam sa merg mereu intr-acolo, in locul ala primejdios, provocator si sigur totodata. Cum e posibil ca in acelasi timp, sa te simti, in acelasi loc, si strain si colocatar?
La despartire insa, a cantarit mai mult instrainarea. Si a si durut mai mult caderea iluziilor pentru ca refuzasem de prea mult timp sa integrez acea parte din mine pe care o vedeam in toate iubirile mele.
Pana intr-o zi.
In momentul cand am inlocuit reflectia din oglinda cu o imagine autentica a ceea ce aveam sa fiu Eu, am stiut ca m-am eliberat. Nu inainte de a ma vedea sfaramandu-ma sub greutatea unor experiente ca din mai multe vieti. (Intalnirea cu Animus)

anima animus episode 3.gif
In articolul trecut, vorbeam despre rolul proiectiei ca mecanism psihologic de filtrare a parternului in relatiile noastre, si poate chiar, de autocunoastere. Pretentiile pe care le emitem in relatii ascund de cele mai multe ori o lipsa de responsabilizare a propriei persoane. Dincolo de efectul de magie erotico-romantica a unei relatii, noi ar trebui sa stim sa ne oferim noua insine aceste „asteptari” pe care le avem de la celalalt (preferabil inainte de a intra intr-o relatie): protectie, suport, incredere, directie (in cazul femeilor) sau intelegere, compasiune, inspiratie (in cazul barbatilor).
Frictiunea asta interioara dintre energia masculina (de tip Yang) si cea feminina (de tip Yin) pe care o continem interior sub forma unei parghii pe care fiecare dintre noi oscileaza permanent intre echilibru (evolutie) sau blocaj (involutie). Ne placem sa credem sigur ca avem o gramada de probleme relationale, drame si telenovele in multiple episoade, insa baza acestor filme la care privim indolent si pe repeat este in noi insine. Conflictul din afara nu este altceva decat proiectia unui conflict interior.

Considerand ca am constientizat premiza ca rolul relatiilor este si acela de a ne vindeca si autocunoaste, sa continuam cercetarea psihologica.
Ne intrebam la stadiul de inceputa analizei noastre, de unde avem aceste imagini mentale despre cum ar trebui sa arate partnerul de viata sau ce insusiri trebuie sa intruneasca pentru a fi ridicat la gradul de Fat-Frumos sau Salvatoare?

Scenariu ipotetic :)) de manifestare a imagoului parental la specia adult

Este posibil sa fi invatat fetita in copilarie ca singura energie functionala pare cea feminina (mama fiind capul familiei), si sa o prefere inconstient celei masculine in lupta cu viata (concluzionand astfel de mica (cam devreme, ce-i drept :)), ca toti barbatii „e” porci si nu „e” buni de nimic?
DAR mama folosea ea oare o energie feminina pura (care are nevoie de fie ocrotita si sprijinita de cea masculina), sau era o energie feminina masculinizata, fortata de imprejurari nu prea favorabile (stiti, modelul energiei „buldozer”:))? Urmand acest model comportamental, fetita avea sa „sperie” si lupii, dar si barbatii cu asteptarile ei mult prea mari.
Ce se intampla in acest timp cu modelul de energie masculina cu care este crescuta fetita? Exteriorizat, ce fel de partner isi va alege fetita-adult? Si interiorizat, cum va integra ea, intr-un mod functional, calitatile energiei de tip masculin (directie, incredere in sine, curaj, asertivitate, scop, independenta, initiativa) astfel incat sa-i serveasca ca strategie de viata?
Nu prea va integra ce-i bun (a integra = a face parte constienta si functionala a psihicului), si va proiecta toate acele calitati pozitive ale unei energii masculine pure, pana la idealizare/iluzie (*vezi primul exemplul de la inceputulul articolului: Intalnirea cu Animus).

Revenind la modelul avut in copilarie, cel al tatalui, fetita va interioriza trasaturile energiei masculine cu care este obisnuita (agresivitate, pasivitate, indolenta, apatie, lamentare, dependenta, neincredere in sine) si le va manifesta in relatia cu sexul opus.
Energia masculina refulata de femeie este astfel proiectata in exterios, si se manifesta prin devalorizarea timpurie a barbatilor si, o oarecare castrare inconstienta a acestora.

Deci ce produce aceasta proiectie numita Anima (energia feminina inconstienta a barbatilor), respectiv Animus (energia masculina in cazul femeilor), astfel incat sa ne vedem nevoiti a ne confrunta cu ea?

Animus, imaginea inconstienta despre barbati, cauta sa ocupe rolul principal in relatia de cuplu, timp in care nici energia feminina a femeii nu se poate manifesta constient, si nici barbatul nu se poate simti barbat in relatie.
Aceeasi energie masculina interiorizata negativ apare ca o voce critica din capul femeiii care repeta: „nu am incredere in tine”, „nu merit sa fiu iubita”, „nu am nevoie de ceilalti”.
„Opiniile lui Animus au adesea caracterul unor convingeri intelectuale de nestramutat sau a unor convingeri care au o valabilitate aparent intangibila. Ceva iritant pentru barbati, din cauza motivatiilor slabe – exces de opinie ca scop in sine” (Jung). Este mai ales cazul femeilor intelectuale (care traiesc mai mult in minte decat in inima deci), care cauta sa valideze acest model, si propriul Ego, alegand barbati foarte mentali.

Respingerea vadita a acestei presiuni a Animusului din partea femeii (de a o transforma in femeia-Zmeu) este dublata si de respingerea oricaror trasaturi masculine pozitive care i-ar putea fi de folos: curaj, scop, asertivitate, initiativa, focus, stabilirea granitelor/boundaries, determinare etc.
Mergand optimist pe repede-inainte pe firul evolutiei personale, acesta voce critica care pare ca nu inceteaza poate fi transformata frumos intr-o voce de autoanaliza obiectiva care sprijina, sustine si ghideaza dezvoltarea femeii ( alias Inner Analyst sau Spiritual Director). Interesul pentru spiritualitate, yoga si meditatie, ajuta in acest sens :). *Pentru curiosii spirituali: Relatiile pe care le avem cu parintii nostri sunt o extrapolare terestra a relatiei pe care o avem cu Divinitatea.

**Nu livrez retete decat pentru cei gurmanzi si pofticiosi de viata, nu pentru atotstiutorii satuli sau cei flamanzi de viata, in aceasta din urma categorie obisnuiam sa ma gasesc si eu.

balancing-masculinefeminine2
De cealalta parte a relatiei, „barbatul cauta femeia care corespunde cel mai bine acestui (primei imagini feminine, cea mamei), o femeie care sa poata prelua fara rezerve proiectia sufletului sau”.

Aceasta definitie a Animei data de Jung pune si barbatul intr-o perpetua cautare, in afara lui, a calitatilor pe care el nu le vede la el insusi: empatie, contactul cu emotiile sale, inspiratia creatoare, expresivitate, vitalitate.
Interiorizarea in sens invers a energiei feminine cunoscuta in copilarie exercita o influenta pentru viata de barbat-adult, manifestata (numai pentru cunoscatori :))) prin urmatoarele: schimbari dese de dispozitie, apatie, vanitate, sensibilitate excesiva, o voce a Persectorului care judeca tot timpul.
La fel de optimist pe calea evolutiei, integrarea Animei (a acestei Fete Morgana care e intruchipata sub forma de Muza, in faza de indragostire, sau Vrajitoare, iar pe parcursul relatiei aceeasi dulceata de femeie apare ca un Balaur cu 7 capete, care nu mai conteneste a judeca) inseamna contactul barbatului cu energie inaltatoare a Spiritului, cunoasterea sufletului sau si dezvoltarea propriei sale energii creatoare.
In loc de concluzie, Jung spunea ceva foarte frumos in legatura cu acest efort de constientizare si echilibrare a oricaror doua energii opuse (negativ-pozitiv, constient-inconstient, masculin-feminin, Soare-Luna, apa-foc, apa-aer etc.
„Cu cat devenim mai constienti de noi insine prin autocunoastere si actiune corespunzatoare, cu atat mai mult dispare stratul inconstient. Apare o constienta care nu mai este captiva intr-o lume a Eu-ului, ci participa la lumea larga”.

Bibliografie:
https://www.amazon.com/Solar-Light-Lunar-Perspectives-Consciousness/dp/1926975057 https://balancingmindbodysoul.wordpress.com/2012/11/26/balancing-the-masculine-and-feminine-energies/ 
https://masteringalchemy.com/content/truth-about-masculine-and-feminine-energy-part-one
Jung, Dinamica Inconstientului

 

Metafora oglinzii sau despre proiectia psihologica

Episodul 2 – Rolul proiectiilor in relatiile de cuplu

I-am zarit zambetul luminos ca miezul zilei. Zambetul acela sagalnic era miezul fiintei ei. Era bun, prompt si de-o finite rara in acelasi timp. Fata mica si alba ar fi tradat o tinerete timpurie daca privirea inflacarata nu-ti spunea clar ca voia sa se afle demult in fata ta. Era inocenta intruchipata si truda a perfectiunii in acelasi timp. Asa ca ar fi servit fara tagada oricarui ochi de privitor.
Cu dintii stralucind albi in soare, iti arunca ocheade parca s-o urmezi. Aveai un sentiment identic pana cand iti aminteai ca marea-i si rabdatoare, si involburata. Agitata asa ca spuma laptelui in care-si condesa toate puterile si frumusetea. Din prea multa admiratie ai mai astepta cate putin, in fiecare zi, pana sa te arunci asupra-i.
Pielea-i era moale ca branza aia buna a bunicii. Facuta cu dragoste. Autentica. Statornica. Loiala perfectiunii. Ai fi lasat-o doar in clipa in care te-ai fi saturat de Paradis. Scurtcircuitai si tu cate un zambet de frica sa nu-i stirbesti albul acela imaculat care imprumutase parca din vesnicia de la tara.
Mainile de matase, cremoase in esenta, dar fragile la atingere se cereau rasfatate, dar nu intinate. Nu-si dorea starneasca exagerat simturile. Nu asta era miezul fiirii ei inovatoare. Avea si ea exigentele ei. Nu era infumurata, dar nu se putea lasa in grija oricui, ci numai a celor care tresareau a desfatare. Frumusetea asta luceferica nu necesita a fi adulata. Misterul ei nu se cerea descifrat. Altfel ii risipeai lumina.
Si erai precaut in a o gusta. Ba chiar ti-ai fi dorit sa o ai in portii mici pentru a o savura la nesfarsit. Doamne, era o imbucatura de perfectiune. De-asta o doreai poate cel mai mult. Cand te-nfruntai din miezul acela parca erai si tu mai puternic. Iti simteai taria in oase si sufletul usor. Se prea poate ca traiai un vis. Dar era un vis rasplatit cu o portie mica de realitate.
Ceea ce este descris mai sus, ca o bucata de basm, este arhetipul Animei. In psihologia lui Jung*, anima, partea feminina continuta inconstient in psihicul barbatului, este personificata pozitiv ca o seducatoare (exemplul Cleopatrei), capabila sa transforme visele oricarui barbat in realitate (ceea ce si seamana cu ce simte barbatul in faza de indragostire).
Pe de alta parte, Animus, energia masculina, inconstient proiectata de catre femei asupra barbatilor din viata ei, este imaginea barbatului ideal, eroul capabil de salvarea sufletului femeii si, de ce nu, a conditiei socio-materiale:)) (trimitere la toooaaate basmele copilariei: Fat-Frumos, Harap Alb, etc).

TaoistViewUniverse-union
Sursa: http://upliftconnect.com/taoist-universe/

Proiectia psihologica este mecanismul care te face sa-l învestesti pe partner cu nenumarate calitati si atribute, ca un adevarat Salvator, care-ti va reintregi fiinta in cautarea permanenta de a umple un gol de afectiune din copilarie (care e un sac fara fund).
E ca si cum ai incerca te construiesti ca un puzzle la care folosesti bucati de la ceilalti, iar cand partnerul pleaca, ramai din nou ca un puzzle permanent neterminat.

Nu este mai putin adevarat, ca divizarea celor doua tipuri de energii inconstiente (cea feminina si masculina) nu are neaparat legatura cu orientarea sexuala, ci mai degraba este determinata de conditionarile sociale si mediul de crestere a copilului (vezi cazul homosexualilor)**. Iar ca o scurta paranteza, atat femeile, cat si barbatii, isi impart energia psihica (si spirituala, celebra diviziune orientala yin-yang) intre aceleasi doua forte: solara-lunara, emotii-logica, masculina-feminina, noapte-zi etc. Echilibrul fiind definit atat de stiinta, cat si filozofiile orientala, ca integrarea corecta (intelegerea constienta) a caracteristicilor celor doua tipuri de energii, feminina si aplicarea lor in viata constienta.

Decantarea animei (in cazul barbatului) sau animusului (in cazul femeii) duce la integrarea unor insusiri de personalitate, aparent necunoscute pana atunci, dar pe care le recunoastem tot timpul in partnerul de viata (ba chiar chiar mai adaugam cateva virtuti, acolo sa fie) . De exemplu, in cazul barbatului onorarea energiei sale feminine duce la sporirea creativitatii si cresterea empatiei in relatii. In cazul femeii, manifestarea propriei energii masculine determina calitatea ei de intreprinzatoare (antreprenoare, daca vreti :))) si asumarea propriei individualitati.

Premiza cercetarilor lui Jung a fost urmarirea procesului de proiectare a imaginii materne (la barbati) si a celei paterner (la femei) ca si continut inconstient proiectat in relationarea ca adulti, desi, teoretic, perioada copilariei era demult terminata. Franz Rupper numeste “trauma simbiotica”, un mod defectuos de a ne forma comportamentul, care duce la anxietate, dependente. (Atunci cand sugarul sau copilul mic nu obtine de la mama sa iubirea, siguranta, protectia si caldura de care are absoluta nevoie, el va cadea prada unor „complicatii simbiotice“ care, in dezvoltarea sa ulterioara, vor lua forma unor comportamente adictive, anxioase sau chiar schizofrenice).

Relatia de cuplu formata astfel in campul de proiectie, in care fiecare dintre cei doi e mai focusat pe a-si indeplini profetia din copilarie (reluarea relatiei cu parintele de sex opus) decat de a fi interesat de a cunoasterea reala a partnerului, nu poate fi decat tumultoasa.

Dezechilibrarea celor doua forte inseamna, de exemplu, masculinizarea femeii in epoca moderna ca si compensare a perioadei istorice a patriarhatului, sau mai aproape temporal, o compensare a relatiei defectuoase a propriilor parinti (Daca mama n-a fost fericita in iubire, eu trebuie neaparat sa fiu! > relatii de resemnare si muuulte compromisuri). In relatia de iubire dintre adulti, se produce deci inversarea rolurilor de femeie-barbat (ceea ce este posibil doar daca la nivel inconstient, rolul animei la barbat si al lui animus la femeie a fost reactualizat).
Mai exact, femeia va intercepta, intr-un mod subtil si inconstient, o oarecare slabiciune de personalitate a barbatului de a fi capul familiei/relatiei si ii va sabota rolul (energia masculina pura este de obicei activa, directioneaza si sustine energia feminina, lupta, cucereste). Adica femeia va prelua rolul de organizator al relatiei si isi va impune vointa in realizarea proiectiilor despre relatie (desi poate relatia nu este una de viitor), urmand ca prin acest proces sa reia modelul comportamental vazut in propria familie.
La randul lui, la nivel inconstient, partea emotionala a barbatului (Anima) va fi reactualizata, sub forma de aparenta supunere a barbatului in fata energiei agresive a femeii (alimentata de forta lui Animus). In paralel, in psihicul barbatului se naste un conflict interior din cauza refularii energiei masculine care este, de obicei, dezamorsat in afara relatiei (vezi extraconjugal :)))

In momentul in care ne petrecem timpul intr-o relatie de cuplu pe care o vedem doar ca validare a visului propriu din copilarie (sa ma casatoresc, sa fac copii etc.) si imi vad partenerul prin acest filtru, imaginea relatiei o sa fie cam blurata. Suntem foarte atasati de filmul acesta de dragoste cu happy end deoarece rana copilariei se cere vindecata, si pattern-ul relatiilor toxice repetat pana la vindecare.
Evident exista diferite nuante si niveluri ale relatiei pe care fiecare dintre noi am avut-o cu parintele de sex opus. Nu spun ca spun vreo erezie, si clar nu e recomandata persoanelor foarte fericite si implinite in relatia de cuplu ))

Dar pentru cei dintre noi carora subiectul relatii de cuplu ni se pare complex, pe alocuri dificil, vom continua.
Prima mare lectie care se invata in relatia de cuplu este ca pretentiile uriase extinse asupra relatiei si asupra partnerului nu sunt decat iluzii care saboteaza succesul unei relatii din start. Suntem mai preocupati sa formam relatia ideala decat sa ne cunoasteam cu adevarat si sa ne onoram adevarul personal inainte de a intra intr-o relatie.
Altfel, gradual in evolutia noastra, vom folosi relatia de cuplu, ca ecran al proiectiilor noastre. Legea Atractiei functioneaza de minune, si nu ma refer numai la cea sexuala, aceea fiind doar un pretext de manifestare a adevaratelor lectii de viata (pe langa, scopul biologic de reproducere a speciei).

Avem cel putin doua probleme in acest caz: presiunea asupra celuilalt, care il va face sa se indeparteze in cele din urma, si lipsa responsabilizarii individuale.

Sigur ca Ego-ului ii convine statutul de victima (rol care se permuta tot timpul la cel de calau sau persecutor in relatia de cuplu, explicatie scurta pentru cei care preaslavesc victimizaea), mintea fiind capabila sa creeze scenarii fanteziste care sa valideze perpetuarea relatiei (sau a oricarei situatii existentiale care nu ne face bine, dar care pastreza calduta zona de confort). Povesti despre cat de mult daruim noi in relatia de cuplu, dar ce dobitoc e partenerul ca nu vede, ce rol minunat de Salvatoare ne insusim inconstient si cate statui o sa ni se construiasca pe baza consumului acesta excesiv de energie in slujba altora, timp si atentie in a-i repara pe ceilalti, povestea de succes a lui Casanova, care isi rateaza insa misiunea personala de a-si vindeca relatia cu o mama absenta in copilarie, sau renegarea partii feminine a barbatului cand trairea emotionala pare sa stea in calea reusitei sale profesionale (in relatie se traduce prin subminarea partenerei pe care se proiecteaza emotionalitatea nemanifestata si neintegrata a barbatului).

Toxicitatea unei relatiii se resimte cel mai aproape de adevar la nivelul simturilor corpului (crestea tensiunii, inrosirea fetei si a gatului ca atunci cand te indragostesti sau cand te enervezi foarte des), dureri la nivelul plexului solar (in zona stomacului) in cazul persoanelor pasiv-agresive, respiratie incompleta (in cazul persoanelor apatice in relatie, relatii de iubire de resemnare), goliciune in privire. Pe langa nivelul superficial al manifestarii toxicitatii in relatia de cuplu, exista si bolile psihologice, un subiect caruia ar trebui sa-i acordam atentia cuvenita si sa consultam specialisti in zona aceasta.

Data viitoare, abordam subiectul proiectiilor inconstiente in relatia de cuplu, si din perspectiva pozitiva (pentru ca, redudant spus, exista si lumina in intuneric). Adica exista si manifestari benefice a Animei si a Animusului, pe care le putem constientiza daca sunt interesati de evolutia persoanala.

 

Bibliografie:

*Jung, Psihologia analitica. Anima si animus

**John  Sanford, The invisible partners. How the Male and Female in each of us affects our relationships

 

 

 

Ce inseamna yoga pentru mine?

Yoga taught me to be brave, steady in my own energy, confident in my own body, to fall and then to rise, to never give up, to be opened to life, to be responsible for my own state of mind, to feel free, to feel love.
yoga 6

Cel mai bun argument care sustine recomandarea de a practica yoga este exemplul personal. Dar daca ar fi sa intelectualizam decizia de a practica yoga, argumentul meu ar fi acela ca, desi suntem o societate doxa de informatii si stiinta, mare parte dintre noi insa inca nu am gasit un sistem simplu care sa ne faca multumiti sau fericiti cu viata noastra. Suntem intr-o alergare nebuna dupa mitul fericirii , mereu si mereu neprezenti din viata noastra, mult prea preocupati de captura Fetei Morgana a Fericirii, si prea putin interesati de trairea (oricare ar fi ea, negativa sau pozitiva) a singurului moment care exista cu adevarat, momentul prezent.

Simt nevoia sa incep povestea mea despre experienta cu yoga prin a marturisi ca sunt inca la stadiul de admiratoare mai degraba a filozofiei indiene decat practicanta acerba a yoga. Pentru noi occidentalii, yoga poate reprezenta cel mult un sistem prin care invatam sa meditam, sa ne calmam mintea, sa ne concentram atentia si, pe deasupra, sa facem sport. Ne este aproape imposibil sa intelegem filozofia hindusa, dar putem sa admiram pozitionarea lor fata de viata, si daca ne regasim evident, sa incercam sa incorporam macar o mica parte din ea in viata noastra.
Yoga in cultura vestica este, inainte de toate, o alegere si o experienta individuala, si poate fi cu greu adoptata ca filozofie de viata asa cum o intelege spiritualitatea hindusa. Insa decizia de a practica yoga poate reprezinta pentru cei curiosi o schimbare de perspectiva la 180 de grade asupra vietii.

Nu o sa incerc sa ma explic pentru alegerea de a practica yoga sau sa incep sa demitizez perceptiile societatii in privinta acestui subiect. Cred ca e mai degraba folositor sa impartasesc experienta mea celor interesati de a se apuca de yoga sau celor care cauta metode alternative de a se cunoaste. Sunt extrem de multe beneficii in urma practicarii yoga, dar ca orice lucru complex, starneste extrem de multe polemici in acelasi timp. Cert este un lucru insa: yoga este o cale de a merge catre tine, mai exact inspre interiorul tau, de a te asculta si chiar de a autodepasi.
Yoga imi aminteste ca orice drum catre un anumit obiectiv are mai multe etape cu care trebuie sa invat sa ma obisnuiesc si in timpul carora ma accept si ma iubesc exact asa cum sunt, chiar daca asana (pozitie in Yoga) cu statul in cap nu-mi iese inca sau vecinul de pe salteaua din fata mea poate sa leviteze (joke :)))).

NAMASTE INDIA

Imagineaza-ti ca dupa o ora de yoga, daca reusesti sa te concentrezi pe respiratia constienta (abdominala) a corpului, ajungi sa nu te gandesti la „nimic” o ora intreaga. Macar atata beneficiu sa vedem in yoga.
Yoga m-a invatat multe si, in acelasi timp, m-a invatat multe dintre practicile cu care nu suntem obisnuiti (este fundamentala aceasta schimbare de perspectiva la 180 de grade asupra vietii): respiratie constienta care te aduce in prezent, singurul moment care conteaza si pe care ti-l poti asuma complet, acceptarea de sine dar si depasirea credintelor limitative, detasarea de gandurile de pe banda rulanta a mintii, multumire catre corpul meu si catre viata in momentul savasana (ceva totalmente nou, in viata noastra agitata nu ne luam niciodata timp sa-i multumim corpului nostru ca functionam, poate doar in momentele de boala, care boala e cauzata tot de lipsa acuta de constientizare a problemelor corpului nostru), m-a invatat sa ma accept si in asanele care „imi ies” si in cele mai dificile, cand e nevoie sa spun stop, m-a invatat sa nu mai incerc sa controlez fiecare miscare, fiecare gand, fiecare emotie si sa le privesc ca pe ecranul unui film la cinema, adica viata mea, sa-mi dau seama ca mintea poate fi prietenul meu cel mai bun, in momentul in care e relaxata si clara, la unison cu respiratia constienta. Practic, dupa o ora de yoga reusesesc sa-mi schimb starea complet, mai ales daca am intrat in yoga cu energie mai mult negativa. 

Pentru mine, de departe cel mai mare beneficiu in practica yoga, este experimentarea procesului de autocunoastere empirica. Pe langa tonele de carti despre dezvoltare personala si psihologie sau cursurile in directia asta, experienta interioara de autocunoastere si psihanaliza iti deschid multe porti spre tine si iti raspunde la multe intrebari.
Practicarea yoga a venit la pachet si cu un alt obicei benefic: meditatia. Meditatie este, pe langa acceptul general al relaxarii mintii, si precursoarea stilului de viata numit mindfulness, stare de prezenta.

Scopul meditatiei este, la un nivel de incepator, sa observi cum functioneaza mintea, cum isi creeaza gandurile, si cum actioneaza mai apoi. Cele 3 puteri pe care le cultiva meditatia sunt: concentrarea atentiei, mindfulness (prezenta) si intelepciunea. Mintea e ca o lupa care mareste tot ce simtim si vedem. Suferinta este doar reactia mentala in fata durerii, care poate fi perpetuata la nesfarsit de catre minte.
In meditatie, prima etapa e sa te tolerezi durerea fizica si sa inveti sa te relaxezi in jurul lor, si mai apoi sa inveti sa relaxezi durerea mentala. Folosind detasarea ca instrument, poti sa aplici asta si in abordarea amintirilor dureroase/traumelor si sa inveti sa le accepti pentru a nu fi prins in capcana emotiilor negative. * (Bhante Yogavacara Rahula, calugar budist).

Atunci cand meditezi, se mareste spatiul dintre gandurile tale si reactiune ( (decizii inconstiente, emotii intense) si poti sa vezi realitatea asa cum este fara a o inflori, fara a exagera. 
Un alt beneficiu, sa-i spunem mai „subtil”, al practicarii yoga este echilibrarea sistemului chakrelor, acei centri energetici responsabili cu frecventa noastra energetica. Daca vi se pare o fabulatie, incercati numai sa fiti atentie si prezenti la energia oamenilor cu care va intalniti si la ce emotii trezeste aceasta in corpul vostru: calm, anxietate, admiratie, bucurie, tristete, fuga sau iubire.

Sistemul chakrelor, cei 7 centri energetic ai fiintei umane, pot fi „lucrati” prin intermediul practicarii asanelor (pozitiilor) in yoga. Chakrele sunt centri de energie subtila, de forma unui vortex („chakra” inseamna roata in sanscrita, nu o putem asocia neaparat vreunei forme din corpul fizic, dar devine perceptibila la nivel energetic dupa o perioada de practica yoga). Senzatiile pe care le simti in corp in momentul deblocarii unei chakre sunt: furnicaturi in maini, lumina de diverse culori, senzatie de caldura intre palme.
Din punct de vedere conceptual, fiecarei chakre ii corespunde un anumit element, in ordinea asezarii chakrelor de-a lungul coloanei vertebrale, de jos in sus (pamant, apa, foc, aer, eter ). Chakrele se influenteaza reciproc, de sus in jos, in efect de domino. Insusi parcursul activarii fiecarei chakre in parte porneste de jos in sus, exact ca dispunerea etajelor unui bloc. In functie de crestea nivelului de energie subtila, putem obtine o perspectiva asupa vietii de la parter, de la primul etaj, la al doilea sau chiar de la al saptelea (unde se afla, chakra coroanei – legatura cu Divinitatea).

Fiecare chakra contine informatii despre nivelul mental, emotional, spiritual, fizic, sub forma unor valuri energetice de diferite frecvente sau vibratie. Fiecare chakra reprezinta in sine o lume intreaga, cum spune Jung** : ganduri-emotii/stari-actiuni/decizii, culoare, elemente, valori, focus, energie concentrata/blocata in raport cu domeniile vietii (iubire, sanatate, bani, vocatie, cariera etc.)

De exemplu, root chakra (chakra radacina), avand ca si corespondent, elementul pamant, guverneaza legaturile noastre cu familia, stabilitatea emotionala si materiala, sentimentul de siguranta. Asemenea piramidei lui Maslow, pana cand nu „stapanim” nivelul inferior de evolutie nu putem trece la urmatorul. Pana cand nu ne asiguram nevoile primare, de baza (hrana, apa, aer, igiena, somn, sex, adapost) nu putem fi interesati de planurile superioare, cum ar fi evolutia spirituala.

Corespondentul vizual al chakrelor sunt culorile spectrul luminii, iar fiecarei culori ii corespunde un anumit indice de frecventa a energie (in imagine, de jos in sus).

  • Culorile cu cea mai inalta frecventa sunt – violet – indigo – albastru
  • Culorile cu cea mai joasa frecventa de unda sunt – galben – orange – rosu*** (Sursa)

chakra_frequencies_chart (1)

 

Bibliografie:

*Sursa interviu cu Bhante Yogavacara Rahula, calugar budist https://www.youtube.com/watch?v=Gtd8_IYFQzM

**C.G. Jung, Yoga. The psychology of Kundalini

***Anatol Basarab, Totul sau aproape totul despre culoare si psihic

 

 

Cum am devenit, din lupul singuratic, iubitoare de workshop-uri?

Pasionata fiind despre orice activitate care analizeaza intr-un fel sau altul psihicul uman, am facut si pasul catre dezvoltarea personala prin intermediul workshop-urilor. Este simplificat spus „un pas” pentru ca el este alcatuit, de fapt, din multe frici, care ne impiedica sa facem multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sau care ni se potrivesc cel mai bine, dar despre care nici nu banuim a ni se potrivi. Un simplu pas spre schimbare pe care nu-l facem tocmai pentru ca, in timp ce ne pregatim sa sarim, mintea a tesut deja sapte scenarii imaginare, si false totodata: „Nu esti suficient de bun!”, „Cine te crezi?!”, „Nu a mai facut nimeni asta”, „Nu o sa-ti iasa niciodata” etc.
De ce spun ca a fost un pas urias pentru mine?!
Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicitatea unui om ii sperie pe ceilalti ca mersul in pivnita noaptea. Ar fi multe de povestit pe podul asta dintre cum esti tu cu adevarat? si cum cred ceilalti ca esti?. Podul asta e parte din povestea aia cu lupul singuratic care da iama in turma de oi.
Lupul singuratic este ceea ce eu numesc intr-un sens popular un om care este introvertit. Un om introvertit este cel care manifesta tendinta de a-si rezolva de unul singur problemele, prin introspectie si reflectie. De asemenea, relaxarea pentru un om introvertit se intampla preponderent prin activitati care stimuleaza interiorul (meditatie, yoga, citit, scris etc). Conform definitiei jungiene, modalitatea in care o persoana isi reincarca resursele atunci cand vorbim despre energie, perspectiva din care priveste viata si modul de relationare determina incadrarea intr-unul dintre cele doua tipare psihologice binecunoscute: extrovertit sau introvertit.
Mai multe informatii despre tipurile de personalitate, in functie de aceste criterii psihologice, introversiunea si extraversiunea, dar si de celelalte criterii care compleaza celebrele teste ale personalitatii MBTI (Myers Briggs) aici  si aici.
Ceea ce societatea numeste „lup singuratic” („uita-l si pe ciudatul asta”, „soarece de biblioteca”, „neadaptat social” etc.) este cealalta fata a monedei, cea demonizata, preferabila polemizarii pentru ca, nu-i asa, drama si telenovela sunt printre genurile „literare” preferate, si nu doar la televizor.
Prima mea experienta mea cu workshop-ul de Psihodrama, ca metoda de terapie si dezvoltare personala, a inceput cu workshop-ul sustinut de psihologul Carmen Ghita .
Trebuie sa recunosc ca a fost ca un salt urias cu parasuta (fiecare cu adrenalina lui :))) in afara zonei mele de confort; nu pentru ca nu credeam in utilitatea lui, ci dintr-o ambitie personala (frica sau pattern, mai exact): acela de incerca sa-mi rezolv probemele de una singura, de a citi si rasciti subiecte in stransa legatura cu ceea ce imi doream sa rezolv sau sa obtin (depasirea unor traume din copilarie, gasirea motivatiei interioare, descoperirea vocatiei, probleme in relationare, distrugerea unor pattern-uri, destramarea unor relatii toxice, ascutirea anumitor abilitati si temperarea unui comportament cu tendinte depresive etc. Asa cum se observa, mental si intelectual le-am cam bifat pe toate :))).
Ceea ce ne scapa noua oamenilor insa, in parcursul acesta in dezvoltare personala sau terapie, ori dezvoltare spirituala, este tocmai integrarea acestor cunostinte si punerea lor in practica. Cea din urma cale fiind singura care forteaza creierul sa parcurga noi cai neuronale, deci sa invete noi obiceiuri.
Atunci cand lucrezi cu oamenii, in mijlocul lor chiar asta realizezi. De cele mai multe ori involuntar, experimentezi si traiesti ceea ce „postulezi” sau citesti. Eu m-am surprins pe mine insami, si pe altii (din cate am aflat), atunci cand am descoperit ca, introvertita asa cum ma stiam (ambiverta, de fapt), m-am simtit ca pestele pe uscat, sub umbrela aceluiasi interes pentru psihologie. Am realizat o conexiune minunata cu alti oameni complet straini, care au aflat despre mine lucruri pe care nu le stie nici macar propria-mi oglinda.
Acesta este si scopul terapiei prin psihodrama, ca fiecare participant sa se transforme intr-o oglinda pentru celalalt (principiul proiectiei in psihologie, formulat de Tata Jung, bineinteles), astfel incat, intr-un mediu sigur, si nefortat, sa te poti recunoaste (si cunoaste mai indeaproape) prinvind comportamentul celuilalt.
Am avut astfel ocazia sa ma vad pe mine ca la 20 de ani ( o fata mult prea matura pentru varsta ei, care si-a insusit inconstient toate problemele familiale, si vreo cateva dintre cele ale lumii, dar cu o forta extraordinara de a le depasi, uitandu-ma la viata ca la o lupta continua, nestiind ce sa fac cu atata energie si forta, imparteam sarcastic mai mult traznete decat voie buna, vorba aceea: bad marketing is good marketing anyway); sau cum as arata eu peste 20 ani, in cazul in care m-as abate de pe drumul asta al dezvoltarii personale, atat de inconfortabil pentru multi: o femeie trecuta de varsta a doua, care a inceput o noua facultate, pentru ca abia acum a avut timp sa-si descopere adevarata vocatie, intre timp s-a sacrificat apoteotic in numele iubirii, lasandu-se pe ea pe ultimul plan, pentru ca, nu-i asa, iubirea cere sacrificiu.
Pentru mine a fost o experienta unica: sa ma (re)descopar prin intermediul unor oameni complet necunoscuti, care vad in mine, dupa numai 6 ore petrecute impreuna, ceea ce eu am uitat in timp ce societatea m-a facut sa cred ca sunt suma asteptarilor celorlalti. Am (re)descoperit ca sunt minunata exact asa cum sunt, chiar daca am obiective de atins in 3 zile si 10 metode Cum sa…?, si un plan de viata pe nspe ani, ca orice probleme cred ca as avea, exista cel putin o solutie daca imi deschid mintea si inima spre ea, ca uneori ma cred coplesita de propriile neputinte sau probleme, in timp ce alti oameni au aceleasi probleme sau se simt in fiecare zi ca o pisica pe sfoara vietii.

Am coborat asadar din plopul amintirilor cu „Saraca de mine” sau „vai, n-o sa-mi iasa niciodata asta” in mijlocul unor oameni complet necunoscuti, dar intre care s-a creat o chimie incredibila tocmai datorita intentiei pozitive pe care si-a setat-o fiecare in parte, dar care a coincis in cele de in urma: aceea de a fi un om mai bun.