Bibliotecă online: Brené Brown: Curajul de a fi vulnerabil

Despre perfectionism. Cum invat sa fiu vulnerabil?

curajul de a fi vulnerabil
Curajul de a fi vulnerabil

De obicei, incercam sa controlam situatiile de viata, oamenii si sa evitam durerea, atunci cand nu avem incredere in viata. Cand ne e frica de ce s-ar putea intampla, ne ridicam niste ziduri de aparare, care cu timpul, ne indeparteaza de oameni.

Frica trebuie dezasamblată prin observarea senzatiilor din corp ca urmare a emotiei simtite. Ramai cu frica: accept-o, mergi alaturi de ea sau, ia actiune daca poti si treci peste ea, dar nu te impotrivi. Frica e mai puternica decat tine cand ii permiti mintii sa ti-o ia inainte. Mintea are muuulte motive pentru a se infricosa.

Exista cazuri cand ne protejam foarte mult de frica necunoscutului, credem ca lumea e ingrozitoare, ca oamenii sunt rai si, ca atare, ne predam puterea interioara.

Unul dintre motivele pentru care ne frica sa ne prezentam lumii asa cum suntem, cu bune si cu rele, este ca nu avem incredere in noi insine.

Complexul de inferioritate Nu sunt destul de bun(a) este construit pana la vârsta de 6-7 ani. In acea perioada copilul se identifica foarte mult cu mediul familial, respectiv cu parintii, si considera ca tot ce se intampla in familie e din vina sa. Fiind atat de preocupat sa rezolve in mintea lui de copil problemele adultilor, copilul nu mai e atent la propriile nevoie si nu mai stabileste o relatie echilibrata cu sine insusi.

In viata adulta, complexul de inferioritate Nu sunt destul de bun(a) se manifesta fie intern (prin judecatile de valoare si criticile negative la adresa propriei persoane, si prin obiceiurile negative care ne afecteaza sanatatea), fie in exterior, prin intrarea în relatii toxice: ”nu pot sa ies din relatie pentru că mi-e frica”.

Prin perfectionism, cautam validare din partea celorlalti, atentie si apreciere.

Doar ca perfectionismul inseamna si multa suferinta. Inseamna ca atunci cand n-o sa-mi iasa ceva, eu nu mai valorez nimic ca persoana. Ceea ce este fals.

Perfectionismul are legatura cu nevoia de siguranta si protectie a copilului, care nu a fost satisfacuta in mediul familial de origine. Vrei sa controlezi totul in jurul tau cand manifesti anxietate fata de ziua te maine, cand nu ai incredere in tine ca poti face fata unei situatii noi situatii, cand esti parasit(a) si nu crezi ca mai poti intalni pe altcineva potrivit.

La nivelul corpului, perfectionismul creste nivelul de stres pentru ca la nivelul creierului este secretat cortizol, hormonul stresului.

Capcana emotiilor negative este ca am invatat sa le facem functionale in viata noastra, adica sa ne bazam pe ele ca sa iesim din situatii. Daca in copilarie, constransi de rolul de copil nu puteam evada din situatia stresanta, ca adult am invatat sa facem acelasi lucru si sa folosim emotiile negative ca scut de aparare.
Desi nu suntem in controlul vietii in general, oricat de mult ne-am stradui, suntem in controlul acestui spatiu interior, ca si cand am fi proprietarii propriei case: o vrem curata, luminoasa, spatioasa, primitoare.

Ce am aflat despre mine in meditatie?

In spatele unei perfectioniste pur-sange, se ascunde o voce soptita, undeva in sufletul meu, care parca incearca sa-mi spuna ceva. Nu am invatat sa o ascult insa. Sunt prinsa intre to-do list-uri, telefoane, mesaje, sfaturi, sa fac totul pentru ceilalti, sacrificandu-ma pe mine. Asa am invatat candva sa ma fac utila si demna de apreciere. In meditatie, recunosc si vocea autoritara din capul meu (tatal meu), care-mi spunea si in copilarie ca trebuie sa muncesc mai mult, si mai mult, sa fiu recunoscuta, iubita si apreciata. Pe zi ce trece sunt tot mai obosita cand ma validez prin rezultatele mele pentru ca asta inseamna ca atunci cand esuez, nu ma simt iubita. Cand ma opresc insa din tot ce fac,si imi ofer cateva minute de introspectie, imi ascult acea voce interioara care imi spune clar ca indiferent ce alegeri sau rezultate as obtine, merit sa fiu iubita oricum.

Cum vindec perfectionismul?

  • compasiune si iubire pentru sine: vindecarea copilului interior
  • crearea unui obicei zilnic pentru interiorizare: meditatie sau rugaciune, ceea ce iti permite sa fii in pozitia de observator al gandurilor si emotiilor tale
  • deschidere catre informatii noi, oameni noi, oportunitati noi
  • renuntarea la ideea ca am tot timpul dreptate sau ca trebuie sa fiu tot timpul perfect
  • curajul de a a fi vulnerabil si onest cu tine si cu ceilalti, fara a te judeca sau pedepsi. Negarea emotiilor negative sau a gandurilor limitative este principalul motiv pentru care ne refugiem in dependente
  • constientizarea faptului ca avem din start valoare ca oameni, indiferent de ranile si defectele de personalitate.

  P.S. Pentru mai multe carti despre vindecarea ranilor din copilarie, accesati articolul.

Vindecarea copilului interior si Parenting

Decembrie: Luna Feminității – 5 cărți despre vindecarea energiei feminine

Află aici care sunt cele 10 obiceiuri care celebrează Femeia din tine.

În luna decembrie, înscrie-te pe blog și vei primi gratuit articole și sfaturi despre vindecarea energiei feminine.

”10 obiceiuri care celebrează Femeia din tine” își propune să ne ajute pe noi, femeile, să învățăm cum să accesăm și să avem grijă de energia care ne definește, și anume, energia feminină:

curgere a energiei
 deschidere către viață,
 energie hrănitoare și roditoare
 flexibilă în gândire,
 ascultă-ți intuiția, acel simț care te diferențiază de bărbați, și de restul lumii.
lasă vocea interioară să vorbească pentru tine
simte și exprimă realitatea așa cum o receptezi prin simțurile tale
iar atunci când lumea exterioară nu e acord cu interiorul tău, creează prin puterea ta o altă lume.

Dintre obiceiurile pe care le urmez pentru vindecarea energiei feminine, cărțile sunt de un real ajutor. Cărți care tratează calitățile specifice ale energiei feminine:

  1. Women that run with the wolves

women-who-run-with-the-wolves

2) Osho, Cartea despre femei

osho.jpg

3) Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile?

cartarescu.jpg

4)  Indreptar pentru zeite. Inspiratii zilnice despre Supremul Spirit Feminin

zeite.jpg

5) Womb Wisdom (Înțelepciunea pântecului) 

womb.jpg

În speranța că ți-am trezit interesul pentru noul proiect ”10 obiceiuri care celebrează femeia din tine”, te provoc să implementezi zilnic măcar un obicei care te ajută să fii în contact cu tine însăți, să-ți crești puterea interioară și vitalitatea, toate caracteristici ale energiei feminine.

 

V.I.S (Vindecare, Inspirație, Schimbare)

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește  pe pagina mea de Facebook! pentru articole proaspete în ”Decembrie – Luna Feminității”

facebook.png

(Intre) Centru si Cer, in acelasi timp

Odata ce Sufletul meu a constientizat ca este mai mult decat forma unei cutii sociale, conditionate de niste factori limitativi, cumva neintamplatori si necesari evolutiei mele, a experimentat o noua perspectiva asupra vietii (alta decat cea a unui captiv intr-o cutie). Aceasta perspectiva noua inseamna o libertate si o eliberare, cum nu mai cunoscusem.

energie

Nu mai traiam in capul meu. Eram acum (intre) Centru si Cer, in acelasi timp.
Candva obisnuiam sa traiesc intr-o cutie, o cutie de forma unui cub cu peretii transparenti care imi permitea sa privesc lumea, dar care nu ma lasa sa-mi dau seama ca ma aflu, de fapt, intr-o cutie: predefinita, cu linii groase, trasate parca de altcineva. Eram eu intre patru pereti, intr-o singura dimensiune, intr-o singura cutie. In timp ce eu sedeam in starea asta de confort (disconfort, de fapt), in propria-mi cutie, viata se-ntampla mie, pentru mine sau impotriva mea, tot timpul din afara mea. Eram un prizonier, care era cumva condamnat la o privare de libertate fara sa inteleaga ce facuse, cu o sentinta data de niste Judecatori aspri, dupa niste legi care nu-mi apartineau. Eram tot timpul o proiectie umblanda a tot ceea ce mi se intamplase in viata: parinti, societate, iubiti, scoala, profesie. In acest scenariu predefinit, puterea mea era egala cu zero, iar toata energia mea era concentrata in spre a-i invinui pe ceilalti sau in a ma invinui pe mine insami pentru ca nu sunt suficient de buna, de desteapta, de implinita, de luminoasa, ca nu sunt apta sa indeplinesc niste cerinte cu care, culmea, Eul meu se identifica pana la absolut, dar care stiam sigur nu-mi apartineau.

Intrebarea era: cum aveam eu sa ies din aceasta cutie in timp ce eu credeam ca sunt acea cutie: proiectii, vise, sperante, dezamagiri, conditionari, emotii intense, copilaria mea, trecutul meu? Cum poate un om care traieste intensitatea fiecarui moment cu care se identifica, fie ca e in trecut, viitor sau in prezent, sa discearna cine este cu adevarat? Cum pot sa obtin claritate in viata mea in timp ce atentia si energia mea sunt concentrate intr-o cutie (care este mintea mea), cu care ma preumblu prin viata, de fiecare data in alt moment, intr-un „ce-ar fi fost daca?”, intr-un viitor improbabil, intr-o amintire trunchiata de trecerea timpului.

Daca eu sunt aceasta cutie care pune atata presiune pe mine si simt ca ma face nefericit, inseamna ca nu mai am nicio scapare? Primul impuls era ca sa scap de aceasta presiune era evident sa ma refugiez in ceva exterior mie (vicii, relatii, amintiri, vise neterminate, iluzii) sau sa incerc sa fug de presiunea acestei cutii, numita minte, nedandu-mi seama o purtam la propriu pe umerii mei oriunde m-as fi aflat. Orice incercare de a scapa de propria-mi minte era, de fapt, o separare, un conflict interior si mai puternic intre mintea mea si partea aceea din mine care simtea ca sunt mult mai mult decat aceasta alergare mentala pe banda rulanta a vietii. Orice separare de tine insuti presupune inevitabil si o reintoarcere la punctul dureros din care vrei sa scapi.

Si atunci cand incerci sa salvezi pe cineva, de exemplu, tot asta faci. Te separi de continutul care crezi ca trebuie salvat, proiectandu-l in cel din fata ta, aparent neputincios, pentru ca e prea dureros sa constientizezi ca e propriul tau continut. Esti Salvator si Victima, in acelasi timp.

Dar daca exista mai mult decat perspectiva din cutie? Daca eu sunt mai mult decat credeam in capul meu ca sunt? Daca nu ma priveam din unghiul potrivit? Daca exista mai mult spatiu, mai multa viata si energie in mine decat am crezut pana atunci? Daca eu eram de fapt creatia mea, o cutie, dar eram in acelasi timp si Creatorul acestei cutii? Daca eu eram cel responsabil de cutia asta: cum o ingrijesc, cum o curat, cum o iubesc, pe cine primesc in cutia mea, si cat de sus si de indepartat as putea sa privesc din aceasta cutie? Daca aceasta cutie a mea era de fapt un intreg univers, parte din Marele Univers, dar eu imi pierdeam vremea rotindu-ma in jurul cutiei, in jurul Ego-ului meu crescut cu proiectii, iluzii, dezamagiri, frici, traume, exagerari, bucurii aleatorii?

Daca eram Centrul meu si Cerul meu in acelasi timp, si eu priveam obsesiv numai in afara mea? Daca toata puterea de a ma schimba era in mine? Nu in vechiul mine, o biata minte schingiuta de intrebari si cautari nesfarsite dupa o iluzorie fericire, ci in Centrul meu, ceea ce eu sunt acum si aici, in fiecare moment din care este alcatuita viata mea.

Daca mi-as retrage toata atentia si energia de pe ecranele astea mari pe care imi proiectez bucuriile, iubirile, visele si vinovatii, ce as face eu cu toata aceasta atentie? As trai, as accepta viata asa cum este ea, as indrazni sa visez din nou si as avea energie sa-mi indeplinesc visele, as avea atentie si iubire si pentru ceilalti si as avea compasiune si acceptare pentru momentele mai putin placute.
Unde este atentia mea acolo e si energia mea. Eu ma identific cu atentia mea si nu-mi dau seama ca sunt in acelasi timp focalizatorul si focusul atentiei mele, traitorul si realizatorul vietii mele. Deci daca ma focalizez pe trecut sau viitor, retraiesc de fiecare trecutul prin depozitarea atentiei mele sau imi proiectez atentia in viitor, deci eu nu sunt aici si acum, ci mereu acolo, altundeva, oriunde imi las atentia sa plece.

Metafora oglinzii sau despre proiectia psihologica

Episodul 2 – Rolul proiectiilor in relatiile de cuplu

I-am zarit zambetul luminos ca miezul zilei. Zambetul acela sagalnic era miezul fiintei ei. Era bun, prompt si de-o finite rara in acelasi timp. Fata mica si alba ar fi tradat o tinerete timpurie daca privirea inflacarata nu-ti spunea clar ca voia sa se afle demult in fata ta. Era inocenta intruchipata si truda a perfectiunii in acelasi timp. Asa ca ar fi servit fara tagada oricarui ochi de privitor.
Cu dintii stralucind albi in soare, iti arunca ocheade parca s-o urmezi. Aveai un sentiment identic pana cand iti aminteai ca marea-i si rabdatoare, si involburata. Agitata asa ca spuma laptelui in care-si condesa toate puterile si frumusetea. Din prea multa admiratie ai mai astepta cate putin, in fiecare zi, pana sa te arunci asupra-i.
Pielea-i era moale ca branza aia buna a bunicii. Facuta cu dragoste. Autentica. Statornica. Loiala perfectiunii. Ai fi lasat-o doar in clipa in care te-ai fi saturat de Paradis. Scurtcircuitai si tu cate un zambet de frica sa nu-i stirbesti albul acela imaculat care imprumutase parca din vesnicia de la tara.
Mainile de matase, cremoase in esenta, dar fragile la atingere se cereau rasfatate, dar nu intinate. Nu-si dorea starneasca exagerat simturile. Nu asta era miezul fiirii ei inovatoare. Avea si ea exigentele ei. Nu era infumurata, dar nu se putea lasa in grija oricui, ci numai a celor care tresareau a desfatare. Frumusetea asta luceferica nu necesita a fi adulata. Misterul ei nu se cerea descifrat. Altfel ii risipeai lumina.
Si erai precaut in a o gusta. Ba chiar ti-ai fi dorit sa o ai in portii mici pentru a o savura la nesfarsit. Doamne, era o imbucatura de perfectiune. De-asta o doreai poate cel mai mult. Cand te-nfruntai din miezul acela parca erai si tu mai puternic. Iti simteai taria in oase si sufletul usor. Se prea poate ca traiai un vis. Dar era un vis rasplatit cu o portie mica de realitate.
Ceea ce este descris mai sus, ca o bucata de basm, este arhetipul Animei. In psihologia lui Jung*, anima, partea feminina continuta inconstient in psihicul barbatului, este personificata pozitiv ca o seducatoare (exemplul Cleopatrei), capabila sa transforme visele oricarui barbat in realitate (ceea ce si seamana cu ce simte barbatul in faza de indragostire).
Pe de alta parte, Animus, energia masculina, inconstient proiectata de catre femei asupra barbatilor din viata ei, este imaginea barbatului ideal, eroul capabil de salvarea sufletului femeii si, de ce nu, a conditiei socio-materiale:)) (trimitere la toooaaate basmele copilariei: Fat-Frumos, Harap Alb, etc).

TaoistViewUniverse-union
Sursa: http://upliftconnect.com/taoist-universe/

Proiectia psihologica este mecanismul care te face sa-l învestesti pe partner cu nenumarate calitati si atribute, ca un adevarat Salvator, care-ti va reintregi fiinta in cautarea permanenta de a umple un gol de afectiune din copilarie (care e un sac fara fund).
E ca si cum ai incerca te construiesti ca un puzzle la care folosesti bucati de la ceilalti, iar cand partnerul pleaca, ramai din nou ca un puzzle permanent neterminat.

Nu este mai putin adevarat, ca divizarea celor doua tipuri de energii inconstiente (cea feminina si masculina) nu are neaparat legatura cu orientarea sexuala, ci mai degraba este determinata de conditionarile sociale si mediul de crestere a copilului (vezi cazul homosexualilor)**. Iar ca o scurta paranteza, atat femeile, cat si barbatii, isi impart energia psihica (si spirituala, celebra diviziune orientala yin-yang) intre aceleasi doua forte: solara-lunara, emotii-logica, masculina-feminina, noapte-zi etc. Echilibrul fiind definit atat de stiinta, cat si filozofiile orientala, ca integrarea corecta (intelegerea constienta) a caracteristicilor celor doua tipuri de energii, feminina si aplicarea lor in viata constienta.

Decantarea animei (in cazul barbatului) sau animusului (in cazul femeii) duce la integrarea unor insusiri de personalitate, aparent necunoscute pana atunci, dar pe care le recunoastem tot timpul in partnerul de viata (ba chiar chiar mai adaugam cateva virtuti, acolo sa fie) . De exemplu, in cazul barbatului onorarea energiei sale feminine duce la sporirea creativitatii si cresterea empatiei in relatii. In cazul femeii, manifestarea propriei energii masculine determina calitatea ei de intreprinzatoare (antreprenoare, daca vreti :))) si asumarea propriei individualitati.

Premiza cercetarilor lui Jung a fost urmarirea procesului de proiectare a imaginii materne (la barbati) si a celei paterner (la femei) ca si continut inconstient proiectat in relationarea ca adulti, desi, teoretic, perioada copilariei era demult terminata. Franz Rupper numeste “trauma simbiotica”, un mod defectuos de a ne forma comportamentul, care duce la anxietate, dependente. (Atunci cand sugarul sau copilul mic nu obtine de la mama sa iubirea, siguranta, protectia si caldura de care are absoluta nevoie, el va cadea prada unor „complicatii simbiotice“ care, in dezvoltarea sa ulterioara, vor lua forma unor comportamente adictive, anxioase sau chiar schizofrenice).

Relatia de cuplu formata astfel in campul de proiectie, in care fiecare dintre cei doi e mai focusat pe a-si indeplini profetia din copilarie (reluarea relatiei cu parintele de sex opus) decat de a fi interesat de a cunoasterea reala a partnerului, nu poate fi decat tumultoasa.

Dezechilibrarea celor doua forte inseamna, de exemplu, masculinizarea femeii in epoca moderna ca si compensare a perioadei istorice a patriarhatului, sau mai aproape temporal, o compensare a relatiei defectuoase a propriilor parinti (Daca mama n-a fost fericita in iubire, eu trebuie neaparat sa fiu! > relatii de resemnare si muuulte compromisuri). In relatia de iubire dintre adulti, se produce deci inversarea rolurilor de femeie-barbat (ceea ce este posibil doar daca la nivel inconstient, rolul animei la barbat si al lui animus la femeie a fost reactualizat).
Mai exact, femeia va intercepta, intr-un mod subtil si inconstient, o oarecare slabiciune de personalitate a barbatului de a fi capul familiei/relatiei si ii va sabota rolul (energia masculina pura este de obicei activa, directioneaza si sustine energia feminina, lupta, cucereste). Adica femeia va prelua rolul de organizator al relatiei si isi va impune vointa in realizarea proiectiilor despre relatie (desi poate relatia nu este una de viitor), urmand ca prin acest proces sa reia modelul comportamental vazut in propria familie.
La randul lui, la nivel inconstient, partea emotionala a barbatului (Anima) va fi reactualizata, sub forma de aparenta supunere a barbatului in fata energiei agresive a femeii (alimentata de forta lui Animus). In paralel, in psihicul barbatului se naste un conflict interior din cauza refularii energiei masculine care este, de obicei, dezamorsat in afara relatiei (vezi extraconjugal :)))

In momentul in care ne petrecem timpul intr-o relatie de cuplu pe care o vedem doar ca validare a visului propriu din copilarie (sa ma casatoresc, sa fac copii etc.) si imi vad partenerul prin acest filtru, imaginea relatiei o sa fie cam blurata. Suntem foarte atasati de filmul acesta de dragoste cu happy end deoarece rana copilariei se cere vindecata, si pattern-ul relatiilor toxice repetat pana la vindecare.
Evident exista diferite nuante si niveluri ale relatiei pe care fiecare dintre noi am avut-o cu parintele de sex opus. Nu spun ca spun vreo erezie, si clar nu e recomandata persoanelor foarte fericite si implinite in relatia de cuplu ))

Dar pentru cei dintre noi carora subiectul relatii de cuplu ni se pare complex, pe alocuri dificil, vom continua.
Prima mare lectie care se invata in relatia de cuplu este ca pretentiile uriase extinse asupra relatiei si asupra partnerului nu sunt decat iluzii care saboteaza succesul unei relatii din start. Suntem mai preocupati sa formam relatia ideala decat sa ne cunoasteam cu adevarat si sa ne onoram adevarul personal inainte de a intra intr-o relatie.
Altfel, gradual in evolutia noastra, vom folosi relatia de cuplu, ca ecran al proiectiilor noastre. Legea Atractiei functioneaza de minune, si nu ma refer numai la cea sexuala, aceea fiind doar un pretext de manifestare a adevaratelor lectii de viata (pe langa, scopul biologic de reproducere a speciei).

Avem cel putin doua probleme in acest caz: presiunea asupra celuilalt, care il va face sa se indeparteze in cele din urma, si lipsa responsabilizarii individuale.

Sigur ca Ego-ului ii convine statutul de victima (rol care se permuta tot timpul la cel de calau sau persecutor in relatia de cuplu, explicatie scurta pentru cei care preaslavesc victimizaea), mintea fiind capabila sa creeze scenarii fanteziste care sa valideze perpetuarea relatiei (sau a oricarei situatii existentiale care nu ne face bine, dar care pastreza calduta zona de confort). Povesti despre cat de mult daruim noi in relatia de cuplu, dar ce dobitoc e partenerul ca nu vede, ce rol minunat de Salvatoare ne insusim inconstient si cate statui o sa ni se construiasca pe baza consumului acesta excesiv de energie in slujba altora, timp si atentie in a-i repara pe ceilalti, povestea de succes a lui Casanova, care isi rateaza insa misiunea personala de a-si vindeca relatia cu o mama absenta in copilarie, sau renegarea partii feminine a barbatului cand trairea emotionala pare sa stea in calea reusitei sale profesionale (in relatie se traduce prin subminarea partenerei pe care se proiecteaza emotionalitatea nemanifestata si neintegrata a barbatului).

Toxicitatea unei relatiii se resimte cel mai aproape de adevar la nivelul simturilor corpului (crestea tensiunii, inrosirea fetei si a gatului ca atunci cand te indragostesti sau cand te enervezi foarte des), dureri la nivelul plexului solar (in zona stomacului) in cazul persoanelor pasiv-agresive, respiratie incompleta (in cazul persoanelor apatice in relatie, relatii de iubire de resemnare), goliciune in privire. Pe langa nivelul superficial al manifestarii toxicitatii in relatia de cuplu, exista si bolile psihologice, un subiect caruia ar trebui sa-i acordam atentia cuvenita si sa consultam specialisti in zona aceasta.

Data viitoare, abordam subiectul proiectiilor inconstiente in relatia de cuplu, si din perspectiva pozitiva (pentru ca, redudant spus, exista si lumina in intuneric). Adica exista si manifestari benefice a Animei si a Animusului, pe care le putem constientiza daca sunt interesati de evolutia persoanala.

 

Bibliografie:

*Jung, Psihologia analitica. Anima si animus

**John  Sanford, The invisible partners. How the Male and Female in each of us affects our relationships

 

 

 

Ce inseamna yoga pentru mine?

Yoga taught me to be brave, steady in my own energy, confident in my own body, to fall and then to rise, to never give up, to be opened to life, to be responsible for my own state of mind, to feel free, to feel love.
yoga 6

Cel mai bun argument care sustine recomandarea de a practica yoga este exemplul personal. Dar daca ar fi sa intelectualizam decizia de a practica yoga, argumentul meu ar fi acela ca, desi suntem o societate doxa de informatii si stiinta, mare parte dintre noi insa inca nu am gasit un sistem simplu care sa ne faca multumiti sau fericiti cu viata noastra. Suntem intr-o alergare nebuna dupa mitul fericirii , mereu si mereu neprezenti din viata noastra, mult prea preocupati de captura Fetei Morgana a Fericirii, si prea putin interesati de trairea (oricare ar fi ea, negativa sau pozitiva) a singurului moment care exista cu adevarat, momentul prezent.

Simt nevoia sa incep povestea mea despre experienta cu yoga prin a marturisi ca sunt inca la stadiul de admiratoare mai degraba a filozofiei indiene decat practicanta acerba a yoga. Pentru noi occidentalii, yoga poate reprezenta cel mult un sistem prin care invatam sa meditam, sa ne calmam mintea, sa ne concentram atentia si, pe deasupra, sa facem sport. Ne este aproape imposibil sa intelegem filozofia hindusa, dar putem sa admiram pozitionarea lor fata de viata, si daca ne regasim evident, sa incercam sa incorporam macar o mica parte din ea in viata noastra.
Yoga in cultura vestica este, inainte de toate, o alegere si o experienta individuala, si poate fi cu greu adoptata ca filozofie de viata asa cum o intelege spiritualitatea hindusa. Insa decizia de a practica yoga poate reprezinta pentru cei curiosi o schimbare de perspectiva la 180 de grade asupra vietii.

Nu o sa incerc sa ma explic pentru alegerea de a practica yoga sau sa incep sa demitizez perceptiile societatii in privinta acestui subiect. Cred ca e mai degraba folositor sa impartasesc experienta mea celor interesati de a se apuca de yoga sau celor care cauta metode alternative de a se cunoaste. Sunt extrem de multe beneficii in urma practicarii yoga, dar ca orice lucru complex, starneste extrem de multe polemici in acelasi timp. Cert este un lucru insa: yoga este o cale de a merge catre tine, mai exact inspre interiorul tau, de a te asculta si chiar de a autodepasi.
Yoga imi aminteste ca orice drum catre un anumit obiectiv are mai multe etape cu care trebuie sa invat sa ma obisnuiesc si in timpul carora ma accept si ma iubesc exact asa cum sunt, chiar daca asana (pozitie in Yoga) cu statul in cap nu-mi iese inca sau vecinul de pe salteaua din fata mea poate sa leviteze (joke :)))).

NAMASTE INDIA

Imagineaza-ti ca dupa o ora de yoga, daca reusesti sa te concentrezi pe respiratia constienta (abdominala) a corpului, ajungi sa nu te gandesti la „nimic” o ora intreaga. Macar atata beneficiu sa vedem in yoga.
Yoga m-a invatat multe si, in acelasi timp, m-a invatat multe dintre practicile cu care nu suntem obisnuiti (este fundamentala aceasta schimbare de perspectiva la 180 de grade asupra vietii): respiratie constienta care te aduce in prezent, singurul moment care conteaza si pe care ti-l poti asuma complet, acceptarea de sine dar si depasirea credintelor limitative, detasarea de gandurile de pe banda rulanta a mintii, multumire catre corpul meu si catre viata in momentul savasana (ceva totalmente nou, in viata noastra agitata nu ne luam niciodata timp sa-i multumim corpului nostru ca functionam, poate doar in momentele de boala, care boala e cauzata tot de lipsa acuta de constientizare a problemelor corpului nostru), m-a invatat sa ma accept si in asanele care „imi ies” si in cele mai dificile, cand e nevoie sa spun stop, m-a invatat sa nu mai incerc sa controlez fiecare miscare, fiecare gand, fiecare emotie si sa le privesc ca pe ecranul unui film la cinema, adica viata mea, sa-mi dau seama ca mintea poate fi prietenul meu cel mai bun, in momentul in care e relaxata si clara, la unison cu respiratia constienta. Practic, dupa o ora de yoga reusesesc sa-mi schimb starea complet, mai ales daca am intrat in yoga cu energie mai mult negativa. 

Pentru mine, de departe cel mai mare beneficiu in practica yoga, este experimentarea procesului de autocunoastere empirica. Pe langa tonele de carti despre dezvoltare personala si psihologie sau cursurile in directia asta, experienta interioara de autocunoastere si psihanaliza iti deschid multe porti spre tine si iti raspunde la multe intrebari.
Practicarea yoga a venit la pachet si cu un alt obicei benefic: meditatia. Meditatie este, pe langa acceptul general al relaxarii mintii, si precursoarea stilului de viata numit mindfulness, stare de prezenta.

Scopul meditatiei este, la un nivel de incepator, sa observi cum functioneaza mintea, cum isi creeaza gandurile, si cum actioneaza mai apoi. Cele 3 puteri pe care le cultiva meditatia sunt: concentrarea atentiei, mindfulness (prezenta) si intelepciunea. Mintea e ca o lupa care mareste tot ce simtim si vedem. Suferinta este doar reactia mentala in fata durerii, care poate fi perpetuata la nesfarsit de catre minte.
In meditatie, prima etapa e sa te tolerezi durerea fizica si sa inveti sa te relaxezi in jurul lor, si mai apoi sa inveti sa relaxezi durerea mentala. Folosind detasarea ca instrument, poti sa aplici asta si in abordarea amintirilor dureroase/traumelor si sa inveti sa le accepti pentru a nu fi prins in capcana emotiilor negative. * (Bhante Yogavacara Rahula, calugar budist).

Atunci cand meditezi, se mareste spatiul dintre gandurile tale si reactiune ( (decizii inconstiente, emotii intense) si poti sa vezi realitatea asa cum este fara a o inflori, fara a exagera. 
Un alt beneficiu, sa-i spunem mai „subtil”, al practicarii yoga este echilibrarea sistemului chakrelor, acei centri energetici responsabili cu frecventa noastra energetica. Daca vi se pare o fabulatie, incercati numai sa fiti atentie si prezenti la energia oamenilor cu care va intalniti si la ce emotii trezeste aceasta in corpul vostru: calm, anxietate, admiratie, bucurie, tristete, fuga sau iubire.

Sistemul chakrelor, cei 7 centri energetic ai fiintei umane, pot fi „lucrati” prin intermediul practicarii asanelor (pozitiilor) in yoga. Chakrele sunt centri de energie subtila, de forma unui vortex („chakra” inseamna roata in sanscrita, nu o putem asocia neaparat vreunei forme din corpul fizic, dar devine perceptibila la nivel energetic dupa o perioada de practica yoga). Senzatiile pe care le simti in corp in momentul deblocarii unei chakre sunt: furnicaturi in maini, lumina de diverse culori, senzatie de caldura intre palme.
Din punct de vedere conceptual, fiecarei chakre ii corespunde un anumit element, in ordinea asezarii chakrelor de-a lungul coloanei vertebrale, de jos in sus (pamant, apa, foc, aer, eter ). Chakrele se influenteaza reciproc, de sus in jos, in efect de domino. Insusi parcursul activarii fiecarei chakre in parte porneste de jos in sus, exact ca dispunerea etajelor unui bloc. In functie de crestea nivelului de energie subtila, putem obtine o perspectiva asupa vietii de la parter, de la primul etaj, la al doilea sau chiar de la al saptelea (unde se afla, chakra coroanei – legatura cu Divinitatea).

Fiecare chakra contine informatii despre nivelul mental, emotional, spiritual, fizic, sub forma unor valuri energetice de diferite frecvente sau vibratie. Fiecare chakra reprezinta in sine o lume intreaga, cum spune Jung** : ganduri-emotii/stari-actiuni/decizii, culoare, elemente, valori, focus, energie concentrata/blocata in raport cu domeniile vietii (iubire, sanatate, bani, vocatie, cariera etc.)

De exemplu, root chakra (chakra radacina), avand ca si corespondent, elementul pamant, guverneaza legaturile noastre cu familia, stabilitatea emotionala si materiala, sentimentul de siguranta. Asemenea piramidei lui Maslow, pana cand nu „stapanim” nivelul inferior de evolutie nu putem trece la urmatorul. Pana cand nu ne asiguram nevoile primare, de baza (hrana, apa, aer, igiena, somn, sex, adapost) nu putem fi interesati de planurile superioare, cum ar fi evolutia spirituala.

Corespondentul vizual al chakrelor sunt culorile spectrul luminii, iar fiecarei culori ii corespunde un anumit indice de frecventa a energie (in imagine, de jos in sus).

  • Culorile cu cea mai inalta frecventa sunt – violet – indigo – albastru
  • Culorile cu cea mai joasa frecventa de unda sunt – galben – orange – rosu*** (Sursa)

chakra_frequencies_chart (1)

 

Bibliografie:

*Sursa interviu cu Bhante Yogavacara Rahula, calugar budist https://www.youtube.com/watch?v=Gtd8_IYFQzM

**C.G. Jung, Yoga. The psychology of Kundalini

***Anatol Basarab, Totul sau aproape totul despre culoare si psihic

 

 

Pledoarie pentru schimbare

Episodul 2 – De unde luam energia care sustine decizia schimbarii?

Ziceam in post-ul trecut ca o sa ma gandesc la motorul schimbarii si cum ne (auto)sabotam in procesul acesta al schimbarii.

In societatea asta mai mult comerciala, in care traim sub imperiul marketingului abundentei si al succesului, ar fi impotriva firii sa nu-ti doresti sa te schimbi, sa traiesti mai bine, sa evoluezi. Mergand pe drumul acesta, intervine apoi presiunea schimbarii si tirania lui: „Nu sunt suficient de bun(a)!”.
Ce uita societatatea sa ne „vanda” este si etapa aia cu: Ce faci cu viata ta pana ajungi celebru(a) si bogat(a), casatorit(a) si cu cinci copii, slab(a) si frumos(a)? Esti impacat(a) cu gandul ca o sa fii fericit(a) numai in momentul cand o sa atingi cutare obiectiv sau doar daca o sa te casatoresti, numai si numai daca se schimba Guvernul etc. samd.? Crezi ca o se simti „suficient de bun(a), de evoluat(a)” numai dupa ce o sa citesti zeci de carti sau o sa bifezi toate cursurile de dezvoltare personala?
Sigur ca lucram cu dezvoltarea personala si facem coaching sa prevenim situatiile indezirabile din viata noastra si sa programam schimbarile in directia in care ne dorim, fara a mai fi nevoiti sa „provocam inconstient” situatiile de criza, din care sa iesim victime scurse de energie si sa o luam iar de la -10, in loc de a incepe de la 0.
Desi cunoastem mult mai multe decat parintii nostri si avem access la informatii din toate partile, suntem nevroticii secolului si paralizam in fata schimbarii.
Schimbarea despre care ma simt indreptatita sa vorbesc este mai putin comerciala si nu are „5 pasi catre succes” sau „cum sa-l dai gata in 10 miscari?”. Schimbarea despre care vreau sa vorbesc este este tocmai aceea pe care am experimentat-o, dupa o criza existentiala, sa-i spunem si pledez pentru ea deoarece nu e vreo reteta spectaculoasa care iti rezolva viata peste noapte. Dar e sustenabila. Constanta. De durata. E ca o baza pentru toate celelate schimbari, vise, dorinte, obiective din viata ta.
1. Cand si cum se produce acest „salt cuantic”, schimbare de perspectiva?
Probabil se produce in momentul in care vechea lumea pe care ti-ai construit-o cu migala si ambitie, iluzie cu iluzie, obiectiv cu obiectiv, se sfarma sub propria greutate si e nevoie sa creezi o alta lume, preferabil mai sustenabila si congruenta la propria persoana, adica sa fii multumit(a) in ea. Stii sigur ca esti in momentul zero al schimbarii cand toti pilonii vietii tale (sanatate, relatii, cariera, bani, fericire) s-au prabusit.
In psihologia transpersonala, vorbim despre cele 5 corpuri ale fiintei umane: corpul fizic, corpul energetic, corpul mental-emotional, corpul spiritual si corpul inteligentei superioare. Te afli intr-o stare de flux energetic, de miscare continua a vietii cand exista un aliniament al tuturor celor 5 corpuri (Si reciproca: te afli intr-o criza existentiala, cand cel putin doua dintre corpuri sunt de frecventa joasa, adica sunt praf :D).

In spiritualitatea budista, un sistem corespondent este cel al chakrelor (cele 5 corpuri ale fiintei umane sunt proiectii ale celor 7 centri energetici, numiti chakre). In pratica yoga, de exemplu, ai posibilitatea sa-ti deblochezi un anume centru enegetic prin practicarea regulata a unei anumite asane. Dar despre yoga, sunt foooarte muulte de spus, asa ca intr-un post viitor…

energie
In faza de constientizare a nevoii de schimbare (aici), care este consecutiva colapsului despre care vorbeam (dar poate sa lipseasca, in cazul unora), iti dai seama ca modelul de gandire pe care il foloseai pana in momentul zero al schimbarii tale nu-ti mai iese de folos. Stii ca nu-ti este de folos in functie de rezultanta ecuatiei, ca la matematica. Daca rezultatul vietii tale este o energie de vibratie joasa, negativa (o recunoastem cu totii :D), atunci trebuie sa schimbi componentele ecuatiei.
Ai nevoie asadar de un nou model care sa fie racordat la cine esti tu cu adevarat, la valorile tale, la ceea ce admiri in viata, la ceea ce iubesti sa faci.
Un alt sabotor al energiei necesare schimbarii, pe langa credintele limitative, este atasamentul fata de filmul din capul tau si discursul pe care iti doresti cu ardoare sa il impui vietii. Putem fi atat de ambitiosi in nefericirea noastra incat ne e mai comod sa ramanem in aceeasi stare proastra decat sa recunoastem ca gresim. Vorba americana: We would rather be sick than wrong.

2. Dar cum poti iti insusesti o perspectiva noua asupra vietii, care nu-ti apartine inca, pana la acel moment zero cand decizi ca vrei o schimbare in viata ta si lucrezi in directia schimbarii?
Unde se opreste gandul schimbarii? La momentul actiunii, evident. Actiunea este mai multa decat o afirmatie pozitiva scrisa cu rujul pe oglinda din baie, actiunea este un proces, iar un proces are nevoie de sustinere, adica de energie. In plus, pe langa acest combustibil care este energia, schimbarea are nevoie si de o noua baza pe care sa formeze ca proces. Daca eu gandesc la fel si privesc viata din acelasi unghi de incidenta, cum o cred in schimbarea din viata mea?
Pentru ca procesul noii actiuni sa devina automat (deci usor pentru minte) si sa inlocuiasca vechea gandire limitativa, el trebuie transformat in obicei. Obiceiul ia nastere doar daca este repetata noua actiune de suficiente ori astfel incat mintea sa nu se mai simta incomod si sa opuna rezistenta.
Sa revenim la energie. Deci energia, motorul schimbarii, de unde vine? Mecanica asta a schimbarii pare acum simpla, insa capcana in care cadem cu totii este tocmai aceasta intrebare. De unde vine energia schimbarii? Putem sa platim pentru ea? Ne-o da relatia de iubire pe care o avem? Ne-o da Dumnezeu sau Universul? Facem rate la banca pentru ea?
Energia vine din interiorul tau. Nu neaparat din minte. Mintea iti poate juca feste. Uneori mintea noastra e atat de agitata incat ia pe repede-inainte decizii care au la baza doar supravietuirea, si nu evolutia noastra. Atunci simtim stagnarea in viata noastra. Este prea intalnit si modelul in care mintea intelectualizeaza suficient de mult timp astfel incat sa se simta utila pentru Ego, acumuleaza informatii de dragul emanciparii, insa schimbarea sustenabila tot nu ia nastere.
3. Emotiile negative
Negative is normal. It does not make you successful but it’s absolutely normal. Handle it. (Jim Rohn)
Oricat de mult as recunoaste meritele psihologiei pozitive, cred ca ea functioneaza mai eficient in momentul in care reusim sa ne acceptam emotiile negative, observandu-le, traindu-le, vindecandu-le. E adevarat ca matematic, ar fi de dorit ca dupa o zi luungaaa balanta ta energetica sa incline spre plus, sa fi avut mai multe momente placute decat negative. Insa pentru a ajunge la capacitatea sa constientizezi aceste emotii negative (care iti consuma din energie evident) e nevoie sa le simti, sa le lasi sa treaca prin corp si sa le intelegi cauza.
Vorbim aici mai ales de momentele de criza existentiala din viata noastra, care apar ca o implozie a trairilor, gandurilor si emotiilor negative carora nu le-am acordat atentie sau pe care le-am provocat, inconstient sau nu, cu mintea noastra, urmata de actiuni nu atat de prielnice noua. E foarte simplu sa oferi retete oamenilor despre pozitivitate si sa gasesti nenumarate argumente in favoarea ei, dar oare functioneaza pentru cineva care a fost obisnuit(a) toata viata sa gandeasca negativ si sa se simta complesit de emotiile lui pentru ca societatea ii spune ca nu e frumos sa fii deprimat sau trist? Ce faci daca totusi ai un bagaj emotional si experiente dureroase? Ce faci cu acest „balast emotional” care este tot parte din tine? Orice renegi se mareste progresiv si te inghite intr-un final. Exact ca in Iona.
Daca stai drept si privesti intr-o oglinda, nu iti vezi ceafa. Dar ea exista. E parte din tine. Tu afli constient ca exista cand intervine o durere in zona cervicala. Dar ceafa e parte din tine si cand simti durerea, si cand ti-e bine. Cand durerea devine acuta, simti nevoia sa analizezi mai indeaproape zona dureroasa si incepi sa te masezi, sa pui mana acolo unde te doare.
Odata ce ai constientizat durerea din zona cefei, decizi ca e timpul sa te duci la medic, apoi faci fizioterapie, te apuci de sport ca sa previi o eventuala durere. Iei masuri. Exact cum inveti sa ai grija de corpul tau, poti sa inveti si cum sa ai grija de emotiile tale negative.
Din munca aceasta de dezvoltare si cunoastere a emotiilor negative poate sa iasa chiar un profit energetic in viata noastra, in functie de cat suntem interesati de evolutia noastra. In Human Design (stiinta diferentierii genetice), o frecventa de energie joasa (sa spunem, stresul) poate fi integrata si transformata intr-una de o frecventa ridicata (pozitiva), numita determinare, pentru ca mai apoi, in functie de munca interioara depusa, sa mai urce o treapta spre ceea ce se cheama impuls evolutional. Cu alte cuvinte, in momentul in care iti dai seama ca esti o persoana care se streseaza prea mult, din orice, poti sa inversezi energia consumata anterior in stres, si devii foarte determinata in activatatea pe care o faci si sa evoluezi, conditia ca acea activitate sa iti faca placere (starea de flux > creeaza energie).

Acum ca ai descoperit care este motorul schimbarii, trebuie doar sa te asiguri ca-l turezi cum iti potrivit tie, dandu-i combustibilul potrivit, la viteza potrivita. Si asta este o reteta personalizata pentru fiecare. Cum fiecare dintre noi suntem fiinte unice si irepetabile, din fericire :))), trebuie sa ne gasim acele resorturi care sunt benefice pentru noi, sa le identificam si sa le transformam in disciplina. Evident sunt si unele universal valabile si ultracunoscute: cititul, sportul, conectarea cu natura, meditatia, alimentele sanatoase, gandurile pozitive, relatiile sanatoase etc samd.

 

Urzeala jocurilor copilăriei

18767534_1490634047624146_3111322406741366782_n

Am căutat adânc în cei care mi-au permis, şi i-am alergat cu nesaţ pe cei de care credeam că am nevoie. Culmea e că nu aveam. Nici ei nu ştiau asta, şi fugeau. Eu nici atât nu-mi dădeam seama că n-au cum să-mi lipsească oamenii, pentru ca la drept vorbind nu-i ai niciodată. Dar nu învăţasem încă lecţia asta.

Unele jocuri au fost neprimitoare din start. Eu am vrut sa le împletesc mistere după voia mea şi să le clădesc orgolii protagoniştilor, după voia lor. Doar că eu am rămas goală. Si ei confuzi. La final, fiecare s-a retras, pe rând, în colţul său de suflet; singurul pentru care trebuie să te-ngrijeşti necontenit.

Alte jocuri păreau mai accesibile tocmai pentru că mă regăseam în ele; căutam cu disperare beneficiul negativ. Cel puţin aşa voiam să cred când îmi alegeam o porţiune din viaţa lor pe care să mă odihnesc. Goana dupa ce nu ştii că ai deja este epuizantă. Goana după ce nu-ţi aparţine poate fi fatală.

Acolo unde-mi alegeam răniţii, căutam să mângâi suferinţe. Căci şi eu sufeream şi-ncercam să mă vindec, alungându-le lor durerea. Doar că-i alungam pe ei, tot mai mult. Tot mai departe. La final, ei s-au oblojit singuri. Că doar în ei înşişi au găsit antidotul nefericirii. Dar eu tot nu înţelegeam.

Şi am ajuns într-un târziu pe o pajişte întinsă, sărăcăcioasă şi întunecată. Mi-am spus că trebuie să fi fost după o luptă crâncenă. O luptă ca-ntr-un om, nu între mai mulţi. M-am oprit instant să-mi explic rostul drumului meu. Am căutat şi condamnaţii şi vinovaţii. Voiam să-i privesc în faţă. Nu s-au arătat. Poate pentru că mintea mea făurise năluci emoţionale. Poate pentru că îmi făurisem o armată de războinici închipuiţi, cu false lupte şi victime prefăcute. Şi multora le-am atribuit rolul de erou. Mai puţin mie. De-asta nu câştigam nicicând. Dar de-acum n-am să mai pierd niciodată. Războiul, nu lupta.

Cândva trăiam într-o bulă, dar nu de cristal. În funcţie de cât detergent mi se punea la dispoziţie, bula asta era mai mare sau mai mică, mai clară sau mai înceţoşată. Eu eram când în mijlocul ei, când eram împinsă către marginea ei. Aşa îmi urzeam jocul pentru supravieţuire. Azi mai mult, mâine mai puţin. N-aveam cum să-mi consolidez bula în care trăim. Cu cât eu creşteam, cu atât pereţii bulei deveneau din ce în ce mai subţiri, loc prielnic pentru invazii sentimentale. De copilă mă obişnuisem cu dependenţa asta şi eu chiar voiam sa culeg roade din orice piatră seacă. Erau momente când deveneam conştientă de pericolul la care îmi supun inima. Simţeam însă că dacă mă opream, ar fi fost ca şi când mi-aş fi înţepat singură bula în care trăiam de când mă ştiu.

Au fost câţiva care s-au jucat cu fragilitatea bulei. Erau la rândul lor nişte copii care se credeau adulţi. Eu ii voiam adulti, ei se vedeau adulţi. Doar că de-acum jucam jocuri de oameni mari ca nişte copii. Nişte copii care îşi scriseseră povestea de viaţă în aşa fel încât să aibă doar un singur sens, acelaşi final, chiar dacă protagoniştii erau de fiecare dată alţii.

Acum bula s-a spart, iar povestea pe care am scris-o de copilă nu se mai potriveşte.

Am nevoie de o bulă nouă pe care să o construiesc de zero, cu forţe autonome, în care să-i las să intre doar pe cei care ştiu să construiască. Nu umbre ale trecutului, nici drame neterminate, nici doritori de răzbunare, nici parşivi sentimentali. Bula asta vreau să fie, în primul rând, a mea. Să mă joc cu ea ca un adult ce mi-s. Să o las deoparte atunci când mă înham la realitatea din jur. Iar seara, înainte să-mi odihnesc ambiţia, să o privesc aşa senină şi frumoasă. Ca o frântură de viaţă ce-mi aparţine. Nu vreau să fie perfectă, doar suficientă mie.

Ne place să credem că cele mai frumoase jocuri sunt cele ale copilăriei. Involuntare, senine, din inimă. Alea pozitive care nu-ţi încurcă inima cu nimic, în drumul spre maturitate. Alea pe care le-am mai juca şi atunci cand creştem, fără să ne dăm seama că unele pur şi simplu nu ni se mai potrivesc. Nici nouă sau celorlalţi, pe care îi angrenăm, mai mult inconştient, în propriile noastre jocuri psihologice. Şi ei ne gasesc tocmai pentru ca jocurile lor să se întrepătrundă cu ale noastre. E doar lupta pentru supravieţuire pe care o purtăm de când am văzut lumina zilei. Doar că acum, aşa adulţi cum ne vrem a fi, luptăm aceeaşi luptă, dar cu armele de copil. Suntem prea ataşaţi de final ca să mai observăm ce arme nepotrivite folosim. Din păcate, de prea puţine ori, oprim jocul.

Ai crede că-i o urzeală divină. De ce unii sunt sau par fericiţi? De ce alţii nu întâlnesc fericirea în viaţa lor toată? Ai zice ca-i o nedreptate la mijloc explicată doar de norocul astrologic. Ai vrea să crezi asta pentru că implică mai multă energie din afară. Prea putină dinăuntru. Acolo înăuntru, dacă umbli, trebuie să fii precaut. E teren moale, mlăştinos, în care monştrii fiinţei îşi fac de cap. Acolo zac visele neîmplinite şi fantomele răzbunătoare. De-asta nu-i indicat să-i pui pe alţii să se lupte cu ei sau să pretinzi să te salveze. Ii au şi ei pe-ai lor. Si crede-mă, nici ei nu ştiu mai bine decât tine cum stă treaba. Fiecare are Golgota lui.

Copilăria nu e doar o amintire a ceea ce ai fost candva. E încă o parte din parte din tine. Încă eşti copilul neadaptat sau liber, privit prin ochii unor adulţi şi forţat să se poarte ca atare. E drept ca uneori e indicat să-i urmezi. Doar că nu ştii cine îţi vrea binele şi cine nu. Cine e ostil, cine e iubitor. Depinde cum ai învăţat că trebuie să arate iubirea. Sacrificată, înverşunată, supraprotectoare, necondiţionată, recompensată sau insuficientă. Depinde ce jocuri ai jucat, în afara de “Baba-oarba” sau “Raţele şi vânătorii”. Şi acolo erau mize, dar mult mai mici. Şi acolo erau perdanţi şi învingători. Dar de moment.

În viaţă însă, jocurile copilăriei, pe care le repetam în mod inconştient ca adulţi, pe unele cu o frecvenţă uluitoare, ne arată cam cât de fericiţi suntem.

În viaţa adultă, jocurile copilăriei sunt şi psihologice. Nu doar sociale. Importanţa o vezi doar în momentele de cumpănă ale vieţii. Uneori prea târziu. Dar jocurile copilăriei trăiesc în fiecare adult. Sunt jocurile foamei de supravieţuire, şi mai apoi, de împlinire. E şcoala de lupte în care trebuie să fii atent ce tactici ai învăţat de copil, cum ai  fost crescut sa iubesti, pe cine-l vezi Salvatorul tău*? Cine crezi că e Persecutorul din viaţa ta? De ce eşti mereu tot timpul tu Victima? Oare jocul ăsta nu ştii să-l joci? Nu cumva jocul ăsta psihologic nu-ţi aparţine ţie, adultule, ci al copilului din tine care caută să fie iubit cu orice preţ de lumea din jur?

Acum eşti independent, ai autonomie şi putere să fii aşa cum vrei tu să fii. Nu mai trăieşti într-o bulă, oamenii din jur nu sunt ca părinţii tăi, sunt egalii tăi. Tratează-i ca atare. Impune-le respect. Oferă-le iubire. Rămâi dacă merită. Pleacă dacă nu.

În toate aste bătălii, îţi spui clar că ai caştigat ceva. Nu jocul, nu lupta, nu războiul. Ai câştigat experienţă. Căci cel pentru care ai luptat nu mai e aici să-şi revendice victoria. Bucată ruptă din tine. Pesemne jocul a devenit prea sângeros, iar victimele prea multe. Şi ca orice războinic închipuit, conştiinţa nu-i stă de veghe la drum de seară, şi nici n-aprinde focul inimii. Doar pe cel al raţiunii îl mai atâţă din când în când. Dar la ce bun? Nu-i tărâmul ei, e cel al simţirii. Deci nu juca jocul compromisului.

*Notă: Conceptele de Adult, Părinte şi Copil fac referire la stările eu-lui, identificate de către psihologul Eric Berne şi consolidate în teoria Analizei Tranzacţionale. Teoria a fost completată de către Stephen Karpman, prin teoria Triunghiului Dramatic (Victimă, Salvator şi Persecutor), al celor implicaţi în jocurile psihologice.

Imagine