Workshop București – Co-creatori de business. Co-creatori de viață

Creația poate fi privită și ca un efort titanic de a exprima o dorință transcendentală de schimbare, acțiune, mișcare și noutate.” (Stanislav Grof)

Co-creația ar putea fi definită așadar astfel: a se exprima și a împărtăși cu ceilalți. Exact ca o idee de business, ”succesul” procesului de creație este ”măsurat” prin gradul de implicare a echipei și a clienților. Dar înainte de produsul final, avem nevoie ca și creatori să ne racordăm la energia interioară creatoare și la credința că noi suntem creatorii vieții noastre.

Aș spune că putem privi procesul de creație conștientă din 2 unghiuri:
1. să devenim conștienți de modul în care ne folosim ideile, energia și timpul, în general

2. să devenim conștienți că sursa și resursa creativității sunt în interiorul nostru, atunci când ne racordăm la menirea noastră, la sensul și scopul proiectului pe care vrem să-l desfășurăm. Aici, celebrii scritori și pictori cunoașteau clar starea de flow, de curgere a informațiilor și ideilor, ca și cum erau una cu scriitura sau opera de artă. Doar că la un moment dat se identificau atât de mult cu starea aia de beatitudine, încât realitatea li se părea cu adevărat plictisitoare.

În ceea ce privește proiectele noastre profesionale, tot faptul că devenim conștienți de sursa inspirației noastre (interioare), de scopul și sensul proiectului pe care vrem să-l clădim, de impactul pe care îl are asupra celorlalți, ne ancorează atenția și focusul în momentul prezent.

Etapele procesului de creație

Termenul este inspirat din propria mea experiență ca om care scrie, dar și ca femeie a cărei principală energie este cea a creației. Făcând o comparație cu începutul blogului meu și cum scriam atunci, mi-am dat seama că există mai multe tipuri de creativitate. Eu scriam din nevoie și că ”trebuie” (pentru facultate) și clar am deprins niște instrumente cu care pot crea o știre de 5 rânduri sau un reportaj de câteva pagini.

Cea mai importantă lecție din facultate asupra scrisului a rămas munca de cercetare. Și, acum, când m-am apucat să scriu eBook-ul despre feminitate, am cititit tot ce am putut despre subiect: de la mitologie, la spiritualitate, psihologie și beletristică. Astea sunt instrumentele cu care operează emisfera noastră stângă, cea logică și rațională, așa numită masculină, care este într-adevăr responsabilă cu învățarea limbajului, deci și cu îmbogățirea lui.

Explicația mai profundă din spatele acestei munci de cercetare, este că, în mod neconștient, avem acces la informații din biblioteca universală a lumii, care în psihologie, se numește și inconștientul colectiv.

În cea de-a doua fază a procesului creativ, putem folosi instrumente care calmează mintea rațională și accesează mai degrabă subconștientul, cum ar fi meditația, care permite comunicarea între rețelele neuronale dintre emisferele stângă și dreaptă și, deci, producerea unei idei noi.
(Mică paranteză): Dacă vreți să aflați cum ”gândește creativ subconștientul vostru, treziți-vă mai dimineață cu 15 minute și încercați să treceți pe hârtie tot ce vă trece prin minte. Veți constata că sunteți niște mici scriitori și, în plus, are și efect terapeutic, de catharsis sau descărcare a subconștientului. 
În a treia fază a procesului de creație, vine și partea creativă practică. Ce ajută la punerea în practică sau pe hârtie a ideilor noi, trecute prin propria conștiință, este racordarea la intenția proiectului, la sensul și la motivația interioară:

De ce și pentru ne dorim să creăm ceva nou? Aici ideea de sens, motivație interioară și prezență implică mai mult emisfera dreaptă, numită și feminină.

În mod clasic, avem impresia că atunci când suntem creativi inventăm idei care nu au  fost niciodată gândite sau că suntem trași de mână să scriem orice, numai să scriem, de o forță mai mare decât noi, de muza noastră interioară. Urmărind puțin prin literatură, cultură, artă, ne dăm seama că într-adevăr Muza Creației și Creativității poate fi chiar nemiloasă cu destinul scriitorului, care ar face orice doar să-i asculte chemarea: droguri, alcool, lipsa somnlui și multe altele.

ebook-nou-septembrie 2018
ebook Feminitate ”Călătoria Zeiței Interioare”

Din punctul meu de vedere, nu trebuie să fim scriitori sau pictori ca să fim creativi. Noi, oamenii, creăm experiența, realitatea, relațiile oricum. Toată cheia în procesul de creație mai mare, care se cheamă viață, este să devenim conștienți de urmările, beneficiile și consecințele actelor noastre de creație.

Și, în același timp, devenind conștient că orice om are resurse interioare spre a crea în viața lui, fără să se numească scriitor sau poet,  ne dăm voie să visăm din nou. Și când ne dăm voie să visăm se deschide o nouă fereastră pentru o nouă realitate, fictivă sau reală, noi idei, alttfel de gânduri, altfel de comportamente. Deci, aș putea mărturisi, că noi cu toții suntem creativi și inspirați. Singura diferență o face distribuirea acestei energii și modul cum ne folosim atenția de toate zilele. Ne vindem atenția în fața televizorului sau la o bârfă cu prietenii, la un job care nu ne face plăcere sau într-o relație toxică, investim într-un viciu menit să ne redea sensul, oricum suntem creatori de realitate.

Aș spune că putem privi procesul de creație conștientă din 2 unghiuri:
1. a deveni conștienți de modul în care ne folosim ideile, energia și timpul, în general

2. a de deveni conștienți că sursa și resursa creativității sunt în interiorul nostru, atunci când ne racordăm la menirea noastră, la sensul și scopul proiectului pe care vrem să-l desfășurăm. Aici, celebrii scritori și pictori cunoașteau clar starea de flow, de curgere a informațiilor și ideilor, ca și cum erau una cu scriitura sau opera de artă. Doar că la un moment dat se identificau atât de mult cu starea aia de beatitudine, încât realitatea li se părea cu adevărat plictisitoare.
În ceea ce privește proiectele noastre profesionale, tot faptul că devenim conștienți de sursa inspirației noastre (interioare), de scopul și sensul proiectului pe care vrem să-l clădim, de impactul pe care îl are asupra celorlalți, ne ancorează atenția și focusul în momentul prezent, nemailăsându-ne consumați de presiunea deadline-ului și nevoia urgentă a unei idei noi.
Să luăm un alt exemplu: sesiunile de Coaching. Avem o fază de pregătire a procesului de schimbare, în care evaluăm situația prezentă, resursele și blocajele și stabilim obiectivului (faza de cercetare). Facem apoi apel la motivația mai înaltă a clientului (metascopul): De ce vrea să facă schimbarea în viața lui? Inițial, avem tendința să spunem, din obișnuință, că vrem să ne schimbăm pentru părinți, iubiți, soții, copii, dar, de fapt, putem aduce o schimbare în viața noastră doar atunci când știm care este metascopul, adică scopul nostru mai înalt (De ce?-ul)

De exemplu: Vreau să slăbesc ca să mă placă iubita se poate transforma în vreau să slăbesc ca să fiu sănătos, pentru că înțeleg beneficiile sănătății în toate aspectele vieții mele. Sau, vreau să scriu o carte în 3 luni, aliniat la metascop înseamnă de fapt: cartea mea va schimba viețile femeilor și va ajuta, în timp ce eu sunt conectată cu pasiunile mele: psihologia și scrisul. Doi iepuri dintr-o lovitură. Asta îmi va da motivația și atenția (adică energie) pentru a lucra în fiecare zi la visul meu, chiar și atunci când nu am chef sau sunt obosită.

Joia viitoare, pe 1 noiembrie, de la ora 19:00 vă aștept la workshop-ul ”Co-creatori de business. Co-creatori de viață”.

cocreatori.jpg

Co-creatori de business. Co-creatori de viață.” este un workshop al comunităţii WomenEsteem International, sub umbrela Delta Guide – Reshaping Perspectives
Ce vă oferă acest workshop? 
1. O trecere în revistă a etapelor de formare a unui business și a pionilor principali angrenați în acest proces.

2. Găsirea punctelor comune între crearea unei afaceri și crearea propriului drum în viață.
Primele două puncte ale serii vor fi explorate prin intermediul unor exerciții de învățare experiențială facilitate de către Diana Georgescu, Senior Manager, Coach şi Consilier dezvoltare personală şi organizaţională, cofondator al Delta Guide – Reshaping Perspectives.

3. Creația / Inspirația ca proces de dezvăluire / revelare
Exercițiu de creativitate și auto-cunoaștere
Practică mindfulness/prezență/meditație ghidată
Această parte va fi susținută de Cristina Lotru, Life Coach Transformațional, autoarea eBook-ului despre feminitate ”Călătoria Zeiței Interioare”, precum și speaker pentru feminitate autentică și mindfulness.

4. Interacţiune deschisă şi sinceră cu alte femei din mediul de afaceri, manageri şi antreprenori actuali sau aspiranţi, care au curajul să îşi transforme visurile în realitate.

5. Acces în comunitatea WomenEsteem, care pune la dispoziţie un cadru de discuţii, împărtăşire a propriilor experienţe profesionale, îndrumări pentru provocările zilnice din mediul de lucru, atât pentru femeile cu experienţă managerială, cât şi pentru cele aflate la început de drum.

Promovăm ideea că femeia care activează în mediul de afaceri este un complex de cunoştinţe, feminitate, creativitate şi materializare a frumosului și vă invităm să experimentați acest lucru în comunitatea WomenEsteem International.

Gazda evenimentului este OK Center România, cu sediul în Strada Traian nr. 1 (intersecția cu Bd. Unirii), care ne pune la dispoziţie spațiul dedicat întâlnirii.

Înscrierea se face până pe data de 30.10.2018, prin Comunitatea WomenEsteem International (https://deltaguideconsulting.com/our-products/professional-community/), în urma căruia veți primi invitația oficială la eveniment.

 

(vineri, 3 august) Atelier online: Cum ne creștem copilul interior?

Ne vedem din nou, ONLINE, vineri, 3 august, h 21:00, pentru un nou Atelier de Feminitate: ”Cum ne creștem Copilul Interior?”.

Înscriere FORMULAR:
https://docs.google.com/forms/d/19w_5jJEvhQRpLoWdvV-vWdht_fLianErd9G7R60aF0w/edit
și confirmare pe email: cristinalotru@gmail.com.

Ce vei afla la acest atelier?

▶️ Cum să-ți consolidezi STIMA DE SINE?
▶️ Cum să scapi de TIMIDITATE?
▶️ Cum să scapi de PERFECȚIONISM?
▶️ Cum înveți IUBIREA de sine?
▶️ Cum să te împrietenești cu FURIA?

V.I.S. (vindecare, inspiratie, schimbare). Nu întâmplător am ales substantivele acestea pentru motto-ul blogului meu V.I.S. (https://cristinalotru.wordpress.com/), care a devenit spațiul meu creativ de manifestare a energiei feminine, copilul meu. Am început cu vindecarea copilului interior pentru că mi-am dat seama, din proprie experiență, că dacă nu-mi cresc singură acest copil interior, el îmi va consuma o cantitate impresionantă de energie și atenție, că mă va forța să petrec tot mai mult timp în trecut: fie într-un conflict cu tatăl sau mama, fie într-o relație eșuată sau la marginea unui vis neîmplinit. În același timp, același copil rănit, nu-mi va dărui ce are el mai de preț: bucurie de viață, creativitate, spontaneitate, ambiție și visare.

Vindecarea este așadar o etapă premergătoare și necesară inspirației și a creației, pentru care mintea trebuie liniștită și relaxată (de unde, mulți artiști iau droguri sau alcool), înainte de a naște la ceva nou și diferit, înainte de o schimbare, de exemplu.

Copilul etern este acela care încearcă să evite contactul cu realitatea, să privească onest situațiile de viață și să-și asume responsabilități. Este adultul care rămâne mult prea mult timp ancorat în pubertatea specifică psihologiei adolescentine, însoțite cel mai adesea de o rană sau o dependență față de mamă sau tată.
În timp ce copilul nostru etern este preocupat cu melancolia, depresia, fantezia și proiecția în viitor, responsabilitatea fericirii adultului, precum și obligațiile cotidiene sunt aruncate partenerului de relație și/sau părinților sau chiar a proprilor copii.

De aceea este util să-ți pui întrebări când o anumită relație te dezamăgește. De pildă: De ce n-am văzut asta dinainte? Ce am așteptat? De ce am o altă imagine a persoanei respective? De unde provine eroarea? Dacă putem face asta înseamnă că există și dorința de a rămâne în relația de adulți și de a retrage proiecția copilului. Când facem asta, ne străduim să avem o relație autentică. Însă oamenii au tendința de a rupe relațiișe de îndată ce se simt dezamăgiți. Renunță pentru că nu li se mai pare interesant și nu-și mai pun întrebări privind așteptările greșite sau motivul pentru care se simt răniți.” (Prefață la cartea lui Marie-Louise von Franz, Problema Puer aeternus)

O să vorbim la atelierul online și despre stima de sine, un subiect atât de arzător și important pentru dezvoltarea noastă.

”Cand vine vorba despre stima si iubirea de sine, ori o ai, ori nu.” Pia Mellody

Multi psihologi folosesc sinonime in locul stimei de sine: performanta, imaginea de sine, increderea in sine sau egoismul. Pia Mellody spune e confuzant pentru noi ca oameni sa atribuim stimei de sine anumite conditii, pentru ca asta inseamna ca atunci cand nu ne iese ceva, stima de sine nu mai exista.

Sinonimul cel mai apropiat stimei de sine ar fi iubirea de sine, sentiment care nu depinde de cum performezi, de banii din cont, de statutul social, de preferintele sexuale sau parerea celorlalti despre tine.

Stima de sine este cea care ne sustine atunci cand totul in jurul nostru pare ca se prabuseste. De aceea, este atat de important sa constientizam importanta ei.

Un alt subiect despre care o să vorbim este rusinea și timiditatea, copiii aceleasi mame

Ce se intampla atunci cand te simti neinteles si neacceptat?

Incepi sa-ti proiectezi durerea care nu-ti mai incape in piele in tot ce te inconjoara: job, relatii.
Ajungi sa crezi ca relatiile, jobul, seful, umea exterioara este rea si te raneste, iar durerea pe care
o proiectezi se intoarce inzecit din locul din care a plecat: din tine. Atunci spui ca nu mai nicio
iesire. Nimic mai neadevarat.

Imagineaza-ti ca sufletul tau e ca o casa, iar peretii lui sunt toate aspectele vietii tale. Fiecare
perete al casei tale este o proiectie a relatiei cu tine insuti, casa sufletului tau.
Fundatia da structura casei, nu schimbarea sezoniera a paletei de culori. Reamenajarea casei ar
trebui sa fie o decizie personala, constienta, dar care sa nu te defineasca.

Dar fundatia?

Fundatia este singura pe care putem construi casa visurilor noastre.

Te aștept la atelierul ONLINE Cum ne creștem copilul interior? să discutăm toate aceste aspecte. Poți lăsa întrebări pe care să le atingem în formular.

Înscriere FORMULAR
https://docs.google.com/forms/d/19w_5jJEvhQRpLoWdvV-vWdht_fLianErd9G7R60aF0w/edit
și confirmare pe email: cristinalotru@gmail.com37982890_1747066522081697_2673144944465543168_o (1)

Jurnal de Coach (I)

Dacă ne-am petrece mai mult timp dezvățându-ne de ceea ce știm deja și învățând ceva nou, în fiecare zi, despre noi și despre ceilalți, am ajunge mai aproape unii de alții, și de noi înșine.Jurnal-de-coach

La începutul acestui an, mi-am propus să-mi schimb o credință (nevoia de a control) și să experimentez o nouă stare în viața mea ”Let go and receive!”, parafrazat în română ” Dăruiește și primește!”. Dificil s-ar putea spune pentru o perfecționistă și un control freak, dar cu adevărat am simțit în tot corpul că e nevoie să fac loc în viața mea pentru ”spontan”, ”deschidere”, ”încredere în viață”, ”magie”, ”sincronicități”.

Mi s-a confirmat pentru  a nu știu câta oară că vezi realitatea și oamenii direct proporțional cu ceea ce tu crezi despre tine și că realitatea interioară creează și atrage realitatea exterioară. Nu ar fi nimic rău în asta, dacă nu ne-ar răpi șansa de a vedea oamenii exact așa cum sunt (nu cum credem noi că sunt), de a ne cunoaște pe noi înșine cu onestitate și de a crea viața pe care ne-o dorim.

Până la urmă, același filtru pe care îl atașezi realității interioare este același pe care îl atașezi celorlați. Dacă nu conștientizezi asta, riști să te învârți în același cerc vicios: ceilalți sunt de vină pentru starea mea interioară, iar eu nu ”pot” face nimic pentru că puterea le-am dat-o deja celorlalți.

Cred că e foarte greu, mental, să îmbrățișăm o schimbare pentru că presupune să dăm drumul vechiului Eu pentru a ne da șansă să ne recreăm. Un semnal de rezistență la schimbare ar fi îndârjirea cu care ținem de percepțiile, părerile, diplomele și relațiile noastre.

Schimbarea nu e neapărat să fie wow, ci în interiorul tău să simți că s-a învârtit ceva, o rotiță mică, sau poate chiar că s-a întors clepsidra. Și ai avut o mică revelație care te-a adus mai aproape de tine însuți și de ceilalți. Cum ”știi” asta? Pentru că atunci când ești în acest spațiu nou al schimbării, simți iubire (acceptare, conexiune, onestitate). Simți că poți face orice.

Și tot la începutul acestui an, mi s-a mai confirmat că experiența și relațiile cu oamenii sunt catalizatoare și te transformă și te cresc la fel ca pe Făt- Frumos: într-o lună cât alții într-un an.

Tot ce contează ca să începi o schimbare în viața ta este o intenție, o afirmație cu care te trezești în minte și în suflet, și pe care îți dai voie să o urmezi fără să încerci să te asiguri că iese, că va merge, că va funcționa.

Magia dezvoltării personale nu stă în a spune oamenilor ce să facă și cum să gândească chiar dacă tu vezi ”soluția” la orizont, ci să-l accepți și să-l aștepți pe celălalt pe drumul propriei sale conștientizări. Și, bineînțeles, aceeași bunăvoință este valabilă pentru propria persoană.

Rolul tău ca om (valabil și pentru Life Coach) este să uzi o floare, nu poți să o ”faci” să crească, ea crește singură și își trage singură seva vieții pentru că e natural florii să crească și să înflorească.

Asta am învățat de curând de la trainerul nostru Alice, la cursul de Life Coaching pe care îl urmez acum la MT Evolution Academy.

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un share pe FB!

P.S. Primul meu eBook, dedicat feminității este online și este disponibil aici pentru comandă!

Cu drag,

Cristina (Colecționarul de Vise Scrise)

Arhetipurile feminine și chakrele. Despre noua feminitate

 

Ce înseamnă o Călătorie interioară, dar o Zeiță modernă? Care sunt arhetipurile (modelele) feminității sacre și cum le putem integra în viața noastră ocupată?
Orice călătorie în sine este un proces. Nu-ți promit deci o destinație finală, o rețetă sau o pastilă magică, dar pot să te asigur că drumul va fi cel puțin interesant și revelator. Dar, mai ales, vindecător, pentru că dincolo de nuanța negativă pe care o dăm, de obicei, cuvântului ”vindecare”, vindecarea este cea mai aproape de starea naturală a omului, a omului complet, de momentul 0 în care am deschis ochii și ne-am imaginat: ”Mamă, mulțumesc! Ce viață mișto o să am”. Cel puțin, asta a fost intenția la originea vieții.
Zeița modernă înseamnă o nouă energie, o energie reînviată, trezită, proaspătă. Zeița te poartă cu gândul la altceva decât ceea ce trăiești deja: fie ca e un regret, o nemulțumire, o despărțire sau, pur și simplu, o îmbunătățire. Zeița din tine este, de asemenea, starea naturală a femeii, a omului, bucuria vieții și responsabilitatea asupra ei.
Și orice Zeiță este mai întâi o zeiță ”interioară”, indiferent de aspectul fizic sau trăsăturile corpului. Oriunde ai călători în lumea asta și cu oricine te-ai alătura, vei lua cu tine peste tot ceea ce ești deja. Și oricât de multă energie și timp am petrece întru învinuirea celorlalți sau adorarea lor, puterea adevărată de a schimba ceva în viața noastra va începe, întotdeauna, din interior, cu noi înșine.

Vorbeam de un aluat din care este plămădită ființa noastră feminină, o stare în care femeia se simte vitală și împlinită pentru că este conștientă că se află în esența ei. Dincolo de ceea ce credem că știm despre noi înșine, și în afară de ceea ce societatea ne toarnă în cap cu titlu de valabil și funcțional, există la baza psihicului nostru un aluat care poate fi modelat și recunoscut în ființa noastră, astfel încât să ne simțim împăcate cu noi înșine, întregi și pline de viață.
Ca să ajungem însă la esența noastră, până la plămădirea rolurilor prefăcute pe care le jucăm în societate și, uneori și în familie sau relație, trebuie să întoarcem puțin clepsidra. E nevoie să întoarcem și clepsidra timpului, ca să ne putem încadra corect pe scara evoluției, dar și pentru a ieși puțin din cotidianul sumbru, să vedem ce-au mai făcut alții prin istorie și ce am făcut noi cu moștenirea pe care ne-au lăsat-o.
Dar, și mai important est să ne întoarcem atenția din afară, din exterior, către noi înșine, către interiorul nostru.

yoga
Instropecție prin yoga și meditație

Dacă trecem puțin de sperietura care ne învață că lumea în care trăim și lumea interioară cu care trăim zi de zi, oră de oră, sunt în responsabilitatea proprie și personală, avem ocazia să ne și luăm înapoi vitalitatea, energia, timpul, spațiul mental, sănătatea, relațiile cu ceilalți și relația cu noi înșine.
În spațiul ăsta nou creat, curat și proaspăt, unde e și ordine și liniște, începe să se rotească și busola noastră interioară, care ne arată drumul spre ceea ce suntem cu adevărat: echilibru, iubire, vitalitate, bucurie.
Nu e mai puțin adevărat că drumul ăsta e presărat cu de toate, și bune și rele, și lumină și întuneric, dar busola…busola interioară e necesar să fie ghidul nostru și spațiul sacru la care să ne întoarcem ori de câte ori rătăcim drumul.
O astfel de busolă (interioară) este necesară și în călătoria unei femei spre adevărata ei feminitate. Prinsă istoric între opresiunea minții patriarhale și feminismul masculinizat, femeia de astăzi nu prea mai știe de la cine să învețe și încotro s-o apuce, mai ales, când negarea feminității ei i se citește în priviri și boala i s-a amprentat pe trup.
Iar între aceste două mari teme ale feminității, ne dorim ca femei relații împlinite, familii solide și succes profesional.
De prea multe ori, ni se spune doar cum ar trebui să fim, ce tipare de frumusețe să încadrăm, cât de ascultătoare la job să fim sau femme fatale în societate, și cât de aplaudate suntem că suntem multi-tasking (deși extenuate). Dar ce n-am da noi, femeile, pentru încă o validare socială și o dovadă de afecțiune?
După ce am creat acest spațiu nou și proaspăt în mintea noastră, este necesar să adăugăm informații conștiente care să ne aducă mai aproape de esența noastră feminină. ”Zeița”, ”zeitate”, ”divin”, ”sacru” înseamnă tocmai acest pământ mental virgin, o energie pură din care putem să creăm conștient ceea ce ne dorim de la viață.
Arhetipurile feminine conțin tipare de experienţă și conținuturi psihice comune tuturor femeilor din toate civilizațiile şi din toate timpurile. Este sunt ca o busolă interioară, care ne ajută ca femei să pendulăm între bine și rău, negativ și pozitiv, funcțional și disfuncțional
Arhetipurile implică un proces de dezvăluire (vedem care trăsături din arhetipurile feminine ne sunt cunoscute, ne-au fost implementate prin educație sau sunt un dat natural, pe care nu-l mai manifestăm încă).
După acest test al arhetipurilor feminine, ducem procesul de conștientizare mai departe și vedem cum se mulează energia noastră feminină pe modele comportamentale, numite arhetipuri feminine.
Periodic, ciclic, o luăm mereu de la capăt, dar ca nu de la același capăt. Adică, în timp, devenim mai mature, mai înțelepte, autentice, în acord cu noi înșine și cu energia din care suntem construite.

P.S. eBook-ul ”Călătoria Zeiței Interioare” este disponibil pentru comandă online! Te invit să începi propria călătoria către zeița ta interioară!

Cu drag,

Cristina (Colecționarul de vise)

P.S.2. Dacă îți dorești să afli ce gândesc despre vindecarea feminității și feminitatea autentică, mă poți urmări aici!

Luna Decembrie – Luna Feminității

Luna decembrie, ”luna cadourilor”, este perioadă în care suntem obișnuite să ne gândim cum să-i surprindem pe cei dragi, iar goana cumpărăturilor ne va epuiza probabil. De aceea, m-am gândit că ar fi de ajutor să învățăm, prin câteva obiceiuri simple, cum să avem grijă de energia noastră.

Sunt o mare susținătoare a conceptului de iubire de sine, pentru că atunci când ai grijă de tine și de fericirea ta, poți să le oferi celorlalți din prea-plinul tău, fără a te simți folosită, epuizată sau frustrată.

”10 obiceiuri care celebrează femeia din tine” își propune să ne ajute pe noi, femeile, să învățăm cum să accesăm și să avem grijă de energia care ne definește, și anume, energia feminină.

Sigur că, în acest proces, de reîncărcare a bateriilor, ne vom surprinde că intrăm într-un proces de autovindecare, pentru că vom intra în contact cu interiorul nostru: cu emoțiile, stările, gândurile noastre.

1) Primul obicei care pe mine personal m-a ajutat să-mi cunosc și să-mi accept limitele mentale și fizice, dar m-a și motivat să le depășesc este practica yoga. Am scris câteva articole pe blog, în care am detaliat cum m-a ajutat yoga în procesul meu de autocunoaștere și vindecare, plus beneficiile fizice, la nivelul corpului: îmbunătățirea respirațieiîntărirea muchilor, a articulațiilor, flexibilitate, mobilitate.

Echilibrare Chakra radacina (element pamant)

Eu am ales yoga ca practică prin care să am grijă de corpul meu, pentru că lucrează în același timp pe mai multe niveluri: fizic, mental, emoțional, energetic, însă putem alege orice practica sportivă pe care să o facem regulat.

Important este să ne stabilim intenția și motivația din spatele sportului. Pentru ca obiceiul să dureze și să fim motivați să nu renunțăm, trebuie să accesăm motivația interioară, adică acea motivație care nu depinde de cineva sau ceva din jur.

Exemplul meu: practic yoga regulat pentru că sunt conștientă că îmi îmbunătățește energia corpului fizic, mă ajută să am mai multă vitalitate și să fiu mai calmă.

2) Meditația. A medita poate insemna un prim pas catre iesirea din Matrix (deconditionarea sociala) prin autocunoasterea corpului (respiratie), acceptarea starilor emotionale si identificarea lor dupa modul in care respiram, calmarea mintii si acceptarea gandurilor fara a incerca sa le controlam sau sa ne luptam sa le indepartam si, nu in cele din urma, intelegerea modului cum functioneaza mintea (cat % functionam pe pilot automat si cat % mindful sau constient).

meditatie.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3) Terapia si lucrul individual si/sau de grup, workshopurile de feminitate in care gasesti modele pozitive ale femininului autentic, sunt un must. Oameni de la care poti invata sa te cunosti si sa intri in contact cu adevarata ta putere, gasesti din plin. Trebuie doar sa-ti deschizi mintea si sufletul!  Informatii despre cursuri si traineri care sa te ajute poti afla aici pe blog.

4) Ritualul. Din seria celor 10 obiceiuri care iti intaresc feminitatea: RITUALUL.
Alege un spatiu din casa ta pe care sa-l amenajezi cu ceea ce iti aduce bucurie: lumanari, carti, jurnal, carti tarot, panoul viselor, betisoare parfumate, salteaua pt meditatie sau yoga. Ia-ti macar o jumatate de ora doar pentru tine, in care sa fii doar tu cu emotiile si gandurile tale.
Inspira si expira de cateva ori profund si incearca sa lasi gandurile sa treaca.
Ia contact cu emotiile tale, accepta-le si expira profund cu intentia de a le descarca.
Bucura-te de o imagine frumoasa din fata ta sau de mirosul lumanarilor parfumate. Cu asta seamana iubirea de sine.

ritualul

V.I.S (Vindecare, Inspirație, Schimbare)

În speranța că v-am trezit interesul pentru noul proiect”10 obiceiuri care celebrează femeia din tine”, vă provoc să implementați zilnic măcar un obicei care ne ajută să fim în contact cu noi înșine, să ne creștem puterea interioară și vitalitatea, toate caracteristici ale energiei feminine.

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, află următoarele obiceiuri care celebrează femininitatea pe pagina mea de Facebook!

like fb

Ce invatam din emotiile negative?Povestea unui copil timid

In ziua cand n-o sa mai repet ca dezvoltarea personala e necesara, o sa ma las de scris, si de dezvoltare personala. Nu va dati voie sa ramaneti pe viata cu ceea ce stiti sau credeti ca stiti deja despre voi. Cand mastile cad una cate una ca si cand ai dezveli o ceapa, lumina interioara razbate.

Desfaceti, analizati, distrugeti, schimbati, visati si renasteti.

Ce se intampla atunci cand te simti neinteles si neacceptat?

Incepi sa-ti proiectezi durerea care nu-ti mai incape in piele in tot ce te inconjoara: job, relatii. Ajungi sa crezi ca relatiile, jobul, seful, umea exterioara este rea si te raneste, iar durerea pe care o proiectezi se intoarce inzecit din locul din care a plecat: din tine. Atunci spui ca nu mai nicio iesire. Nimic mai neadevarat.

Imagineaza-ti ca sufletul tau e ca o casa, iar peretii lui sunt toate aspectele vietii tale. Fiecare perete al casei tale este o proiectie a relatiei cu tine insuti, casa sufletului tau.

Fundatia da structura casei, nu schimbarea sezoniera a paletei de culori. Reamenajarea casei ar trebui sa fie o decizie personala, constienta, dar care sa nu te defineasca.

Dar fundatia?

Fundatia este singura pe care putem construi casa visurilor noastre.

Sa incepem asadar.

Am o tema pentru facultatea de psihologie: timiditatea la varsta scolara. M-a facut sa am flashback: fata mica si blonduta, cu ochii mari si albastri, cu fața neexpresiva care ascundea o interiorizare, in prima bancuta, la tara, in clasa 1. Doamna invatatoare, cu vocea blanda si buna, ma invita sa ma prezint in fata clasei. Eu, timorata, vorbeam cu o voce joasa si cu privirea cazuta-n pamant. Doamna invatatoare ma incurajeaza, fortandu-mi discret discursul ca sa-mi depasesc frica de a vorbi in public: prima mea lectie de dezvoltare personala. Primul om, dupa mama, care vedea dincolo de ochii adanci si albastri si vocea soptita. Si vedea bine: de fapt, mie imi placea tare mult la scoala, im placea sa citesc, sa scriu, sa invat, sa dau altor colegi tema de acasa, sa fac nazbatii in pauza, sa fiu sefa clasei, sa scap de pedepse pentru ca sunt sefa clasei si un elev foarte silitor. Scoala m-a salvat. Cred ca si de-asta am ajung sa fac mentoring online. Educatia, citititul sunt salvatoare, asa ca n-aveti nicio scuza sa schimbati ceva in viata voastra.

Nu mai spun ca din cele mai mari dureri infloresc cele mai mari daruri, ca asta ar insemna ca ma laud si sa spulber mitul timiditatii innascute. Deci, de la timiditate la speaker motivational ar putea fi titlul urmatoarei carti. :)))

Bineinteles ca lectia timiditatii m-a urmarit toata viata si, nu intotdeauna, in aceasta nota de inocenta si umor. Adolescenta poate mari ca o lupta conflictele interioare si asa a fost si in cazul meu cu timiditatea. Noi colegi, un nou oras, noi pretentii si noi conditionari, totul in exterior parea ca lucreaza chirurgical si rece la propria-mi lupta interioara: nu aveam incredere in mine si nu stiam cum sa spun lumii cine sunt.

timd.jpg

Sa revenim la povestea unui copil timid.

Ce inseamna, de fapt, timiditatea si cum lucram cu acei copii timizi?

Timiditatea este o masca psihologica a tipului de personalitate pasiv-agresiva, care se caracterizeaza printr-o stare de nemultumire si frustrare si o permanenta stare de judecata sau critica la mediul inconjurator, care pare primejdios. Personalitatea pasiv-agresiva nu a fost educata de copil (in prima faza de formare a personalitatii) sa fie atenta la emotiile si nevoile personale, astfel încat sa le poata exprima asertiv si fara teama in mediul exterior. De obicei, acest tip de personalitate s-a conturat pe fondul unui mediul familial toxic (parintii aveau o relatie toxica, de codependenta sau chiar aveau dependente fiziologice), iar copilul s-a vazut nevoit sa fie mai atent si mai preocupat de rezolvarea conflictelor din mediul ostil decat de satisfacerea sanatoasă a propriilor nevoi de dezvoltare.

Pe acest fond de dezvoltare inhibitoriu, copilul nu si-a dezvoltat o stima de sine solida, respectiv incredere și respect de sine, instrumente care ajută copilul, dar și adultul de mai tarziu, sa se poata adapta cu usurinta la mediile sociale, dar si familiale.

In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze ca Ego de sine statator si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa si cauzala cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala (care ar trebui cumva oferite de adulti printr-un comportament sanatos).

In paralel, copilul nu-si intelege si nu proceseaza proprille emotii pentru ca devin prea dureroase (rusine, vina, furie) . Atfel se inchide in interiorul sau,  și mai mult (mai ales dacă este un copil introvertit), pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indus de mediul în care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in faa lumii.

Asadar, timiditatea nu e un defect de personalitate, boala, nici macar predispozitie psihica. Introversiunea este o predispozitie a personalitatii, care poate fi cumulata cu timiditatea. Diferenta este ca introversiunea este un mecanism psihic de functionare (orientat catre interior, analiza intensa, introspectie, interiorizare, solitudine), pe cand timiditatea inseamna rusine si vina inconstienta.

Timiditatea este o masca, un mecanism de aparare (si de separare de ceilalti), la un mediul familial ostil (conflictual), in care copilul  a invatat sa-si puna nevoile pe locul al doilea si sa se invinovateasca in fata conflictelor din familie. In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala si pentru propriile emotii neintelese si neprocesate, se inchide in interiorul sau si pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indusa de mediul in care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in fata lumii.

Rusinea este corelata cu agresivitatea, depresia, sinuciderea, dependentele, violenta.(Brené Brown)

Iar atunci cand nu te simti valoros pe dinauntru, cauti cu ardoare aprobarea celorlalti, si sa te ridici la inaltimea asteptarilor lor. Cand nu te simti ”vazut” de cei din jur, ai faci orice sa-i impresionezi.

Consecinta cea mai drastica a timiditatii nu este atat lipsa de sociabilitate sau lipsa de atentie pe care nu ai primit-o in copilarie, cat separarea copilului de propriul interior (lipsa iubirii de sine) si deformarea realitatii prin filtrul complexului de inferioritate.

Gabor Maté (”Root of addiction and trauma: ”If it is so painful to be myself, I would better disconnect from myself.Trauma is the loss of some essential part of you, like a sense of peace, vitality or presence.”)

Cauza si anti-dotul timiditatii este stima de sine, lipsa ei, respectiv intarirea stimei de sine, asa cum ziceam intr-un articol anterior.

”Genuine self-esteem, on the other hand, “needs nothing from the outside”—it’s a sense of feeling worthwhile, regardless of your accomplishments. “Self-esteem is now that the individual consciously thinks about himself; it’s the quality of self-respect manifested in his emotional life and behaviors.” Cultivating that may very well be the work of a lifetime, and likely requires the long, slow process of deliberately befriending yourself.”*

Nu exista pod mai solid catre ceilalti decat stima si iubirea de sine. Pentru ca cu dragostea cu care te privesti pe tine insuti, ii privesti si pe ceilalti. Iar daca ii privesti pe ceilalti, prin oglinda ranilor, asa cum iti privesti sufletul de copil, te vei simti mereu o victima, in cautare de agresori.

Iar timiditatea este o masca a victimizarii.

Asa cum timiditatea se invata, si increderea in sine se invata.

Vindecarea copilului interior (cateva ponturi puteti gasi aici) poate fi o munca de toata viata pentru ca e parte intrinseca din noi insine, care se tine dupa noi in relatii, la munca, in societate, ne trage de maneca cand nu avem grija de visurile lui si se incapataneaza sa manifeste toate emotiile si sentimentele care nu au fost simtite la timpul lor: rusine, vina, agresivitate, incapatanare, rana de abandon.

Daca tot ne dorim sa avem grija de ceva sau cineva pentru rolul de ”Mama Ranitilor” (mai ales femeile), putem incepe prin a ne creste si vindeca acel copil interior, pastrator de daruri: imaginatie, creativitate, joaca, spontaneitate, iubire pura, inocenta, dragalasenie.

Bibliografie:

*https://www.thriveglobal.com/stories/16669-gabor-mate-trauma-work-addiction

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației

Pia Mellody, Facing codependence

 

 

 

#CampaniaSpuneDAEmotiilorTale. Ep.5: Furia, dușmanul neînțeles

„Agresiunea interioară poate fi transformată într-o delimitare clară și fermitate a adevărului interior, capabil de a rămâne în mod perseverent el însuși, fără să se subordoneze vreunui grup sau să sucombe sugestiilor în masă”. (Marie von Franz)

 

Studiez de ceva vreme problematica rezistenței la schimbare și cum putem învăța să aducem proactiv schimbarea în viața noastră și s-o îmbrățișăm ca un fapt natural, ceea ce și este, nu ca pe încă o sarcină de serviciu chinuitoare.
În propria-mi luptă cu schimbarea, m-am lovit în repetate rânduri de două mari fenomene psihologice: furia și fixismul ideologic.

O să vorbim mai întâi de aceste două noțiuni la nivel teoretic, ca, de dragul înțelegerii, să reușim să demontăm unele mituri din limbajul cotidian. În cele ce urmează nu mă voi referi la un comportament violent (formă de patologie), ci vom vorbi de acea energie psihică, interioară, care ne consumă pe interior din cauza intensității ei și care îngreunează comunicarea în relațiile cu ceilalți: furia.

În psihologie, Jung spune că prima mare funcție a furiei este aceea de apărare, așa cum spartanii în Grecia antică scoteau sabia la mila zeilor. Avem un mediu extern plin de pericole și amenințări, și un context intern care se cere apărat și protejat mai ceva ca o cetate.

În viața noastră modernă, asta s-ar traduce prin neadaptarea noastră psihică, interioară, la mediul extern: un job care nu ni se potrivește, o relație care ne nu ne împlinește, politicieni care nu-și respectă mandatele, trafic insuportabil etc.
În acest caz, ori se impune schimbarea interioară, schimbarea pattern-urilor de gândire, a comportamentului în încercarea unei noi adaptări la mediu. Ori, de cele mai multe ori, persoana ar trebui scoasă din mediul toxic, care îi solicită mai ales această funcție de apărare inconștientă, furia.
De cele mai multe ori, la oamenii normali, furia ascunde, de fapt, o mare suferință. Este vorba exact despre această nevroză, de a te simți omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Nevroza este definită, la Jung, ca o acumulare de energie psihică în inconștient, partea psihicului în care „depozităm” tot ce nu ne place sau ne rănește.
Ce determina apariția nevrozei la unele persoane și pe alții poate să-i ocolească? Asta depinde nu atât de mult de context și mediu, cât de disponibilitățile psihicului fiecărui individ.
Pe scurt, nevroza este o deconectare de Sine, un gol interior „inexplicabil” minții raționale.
Jung spune că nevroză este o neadaptare a psihicului nostru la mediul înconjurător; este ca și cum psihicul nostru „se micșorează” ca reacție la un mediu ostil, iar, în timp, simte nevoia să iasă la suprafață, ca energia acumulată a unui vulcan: furia sau agresiunea.
Unii psihologi afirmă că furia este și o depresie mascată. Eu aș numi-o antepenultimul nivel al depresiei (înainte de apatie, și scenariul cel mai de jos al existenței umane). Când furia începe să ne domine, mai avem un ultim țel pentru care să luptăm, doar că luptăm cu armele nepotrivite. Sau mai bine zis, luptăm contra noastră, în loc să ne aliniem cu viața prin prisma schimbării noastre interioare ( pace, echilibru, calm, încredere), care aduce cu sine, inevitabil, și o schimbare de mediu.

Funcția primordială a furiei este aceea de a schimba mediul actual.
Cu alte cuvinte, funcția furiei trebuie înțeleasă ca o urgență psihologică, o nevoie de schimbare care nu mai poate fi tăgăduită, o cerință a inconștientului de a fi băgat în seamă și o readaptare, o schimbare a personalității la noi condiții exterioare.
Blocajul sau capcana furiei (dincolo de efectele negative vizibile: boala, relații toxice) constă și în investirea energiei. Inconștient omul are impresia că acționează și că se salvează prin revoltă exterioară, de la mediul nepotrivit în care se scaldă. Ajunge astfel să ingnore un aspect fundamental care l-ar putea salva într-adevăr, oceanul propriilor gânduri și emoții negative. Dacă ar privi furia ca un semnal de alarmă la adresa propriilor convingeri, care atrag experiențele nefaste.
Fixismul ideologic sau al ideilor vine dintr-o nevoie acerbă a omului pentru siguranță. L-am pus în același post cu înțelegerea furiei ca mecanism psihologic de apărare pentru că este o față a aceleași monede. În încercarea lui de a se afirma, omul apelează adesea la mijloace care îi sunt la îndemnă, cum este și cazul furiei, forțe instinctuale și inconștiente, pentru că al lui conștient și situația de viață pe care o traiește nu îi permit schimbarea.
Fixismul ideologic indică cealaltă nevoie supremă pe care omul încearcă să și-o satisfacă, în timp ce se adaptează la lume: nevoia de siguranță și stabilitate. Avem impresia că dacă stăpânim cele mai vaste cunoștințe la nivel rațional vom stăpâni și lumea, însă nu suntem în stare să ne stăpânim nici propriul suflet sau propria minte. Îndârjirea cu care luptăm pentru cauze exterioare sau pentru idei și ideologii, adesea împrumutate, par să ne absolve de la singura cale de schimbare: schimbarea personală.

In ebook-ul meu, vorbesc mult despre vindecarea copilului interior, plus cateva exercitii de baza de constientizare a emotiilor negative.

Ebook-ul este disponibil pentru comanda online aici.

ebook new cover

P.S. Daca ti-a fost de folos articolul, te invit cu drag si pe FB, unde am creat deja o comunitate frumoasa in jurul aceluiasi V.I.S. (Vindecare, Inspiratie, Schimbare)!

Captură de ecran din 2018.04.18 la 10.15.22