(vineri, 3 august) Atelier online: Cum ne creștem copilul interior?

Ne vedem din nou, ONLINE, vineri, 3 august, h 21:00, pentru un nou Atelier de Feminitate: ”Cum ne creștem Copilul Interior?”.

Înscriere FORMULAR:
https://docs.google.com/forms/d/19w_5jJEvhQRpLoWdvV-vWdht_fLianErd9G7R60aF0w/edit
și confirmare pe email: cristinalotru@gmail.com.

Ce vei afla la acest atelier?

▶️ Cum să-ți consolidezi STIMA DE SINE?
▶️ Cum să scapi de TIMIDITATE?
▶️ Cum să scapi de PERFECȚIONISM?
▶️ Cum înveți IUBIREA de sine?
▶️ Cum să te împrietenești cu FURIA?

V.I.S. (vindecare, inspiratie, schimbare). Nu întâmplător am ales substantivele acestea pentru motto-ul blogului meu V.I.S. (https://cristinalotru.wordpress.com/), care a devenit spațiul meu creativ de manifestare a energiei feminine, copilul meu. Am început cu vindecarea copilului interior pentru că mi-am dat seama, din proprie experiență, că dacă nu-mi cresc singură acest copil interior, el îmi va consuma o cantitate impresionantă de energie și atenție, că mă va forța să petrec tot mai mult timp în trecut: fie într-un conflict cu tatăl sau mama, fie într-o relație eșuată sau la marginea unui vis neîmplinit. În același timp, același copil rănit, nu-mi va dărui ce are el mai de preț: bucurie de viață, creativitate, spontaneitate, ambiție și visare.

Vindecarea este așadar o etapă premergătoare și necesară inspirației și a creației, pentru care mintea trebuie liniștită și relaxată (de unde, mulți artiști iau droguri sau alcool), înainte de a naște la ceva nou și diferit, înainte de o schimbare, de exemplu.

Copilul etern este acela care încearcă să evite contactul cu realitatea, să privească onest situațiile de viață și să-și asume responsabilități. Este adultul care rămâne mult prea mult timp ancorat în pubertatea specifică psihologiei adolescentine, însoțite cel mai adesea de o rană sau o dependență față de mamă sau tată.
În timp ce copilul nostru etern este preocupat cu melancolia, depresia, fantezia și proiecția în viitor, responsabilitatea fericirii adultului, precum și obligațiile cotidiene sunt aruncate partenerului de relație și/sau părinților sau chiar a proprilor copii.

De aceea este util să-ți pui întrebări când o anumită relație te dezamăgește. De pildă: De ce n-am văzut asta dinainte? Ce am așteptat? De ce am o altă imagine a persoanei respective? De unde provine eroarea? Dacă putem face asta înseamnă că există și dorința de a rămâne în relația de adulți și de a retrage proiecția copilului. Când facem asta, ne străduim să avem o relație autentică. Însă oamenii au tendința de a rupe relațiișe de îndată ce se simt dezamăgiți. Renunță pentru că nu li se mai pare interesant și nu-și mai pun întrebări privind așteptările greșite sau motivul pentru care se simt răniți.” (Prefață la cartea lui Marie-Louise von Franz, Problema Puer aeternus)

O să vorbim la atelierul online și despre stima de sine, un subiect atât de arzător și important pentru dezvoltarea noastă.

”Cand vine vorba despre stima si iubirea de sine, ori o ai, ori nu.” Pia Mellody

Multi psihologi folosesc sinonime in locul stimei de sine: performanta, imaginea de sine, increderea in sine sau egoismul. Pia Mellody spune e confuzant pentru noi ca oameni sa atribuim stimei de sine anumite conditii, pentru ca asta inseamna ca atunci cand nu ne iese ceva, stima de sine nu mai exista.

Sinonimul cel mai apropiat stimei de sine ar fi iubirea de sine, sentiment care nu depinde de cum performezi, de banii din cont, de statutul social, de preferintele sexuale sau parerea celorlalti despre tine.

Stima de sine este cea care ne sustine atunci cand totul in jurul nostru pare ca se prabuseste. De aceea, este atat de important sa constientizam importanta ei.

Un alt subiect despre care o să vorbim este rusinea și timiditatea, copiii aceleasi mame

Ce se intampla atunci cand te simti neinteles si neacceptat?

Incepi sa-ti proiectezi durerea care nu-ti mai incape in piele in tot ce te inconjoara: job, relatii.
Ajungi sa crezi ca relatiile, jobul, seful, umea exterioara este rea si te raneste, iar durerea pe care
o proiectezi se intoarce inzecit din locul din care a plecat: din tine. Atunci spui ca nu mai nicio
iesire. Nimic mai neadevarat.

Imagineaza-ti ca sufletul tau e ca o casa, iar peretii lui sunt toate aspectele vietii tale. Fiecare
perete al casei tale este o proiectie a relatiei cu tine insuti, casa sufletului tau.
Fundatia da structura casei, nu schimbarea sezoniera a paletei de culori. Reamenajarea casei ar
trebui sa fie o decizie personala, constienta, dar care sa nu te defineasca.

Dar fundatia?

Fundatia este singura pe care putem construi casa visurilor noastre.

Te aștept la atelierul ONLINE Cum ne creștem copilul interior? să discutăm toate aceste aspecte. Poți lăsa întrebări pe care să le atingem în formular.

Înscriere FORMULAR
https://docs.google.com/forms/d/19w_5jJEvhQRpLoWdvV-vWdht_fLianErd9G7R60aF0w/edit
și confirmare pe email: cristinalotru@gmail.com37982890_1747066522081697_2673144944465543168_o (1)

Jurnal de Coach (I)

Dacă ne-am petrece mai mult timp dezvățându-ne de ceea ce știm deja și învățând ceva nou, în fiecare zi, despre noi și despre ceilalți, am ajunge mai aproape unii de alții, și de noi înșine.Jurnal-de-coach

La începutul acestui an, mi-am propus să-mi schimb o credință (nevoia de a control) și să experimentez o nouă stare în viața mea ”Let go and receive!”, parafrazat în română ” Dăruiește și primește!”. Dificil s-ar putea spune pentru o perfecționistă și un control freak, dar cu adevărat am simțit în tot corpul că e nevoie să fac loc în viața mea pentru ”spontan”, ”deschidere”, ”încredere în viață”, ”magie”, ”sincronicități”.

Mi s-a confirmat pentru  a nu știu câta oară că vezi realitatea și oamenii direct proporțional cu ceea ce tu crezi despre tine și că realitatea interioară creează și atrage realitatea exterioară. Nu ar fi nimic rău în asta, dacă nu ne-ar răpi șansa de a vedea oamenii exact așa cum sunt (nu cum credem noi că sunt), de a ne cunoaște pe noi înșine cu onestitate și de a crea viața pe care ne-o dorim.

Până la urmă, același filtru pe care îl atașezi realității interioare este același pe care îl atașezi celorlați. Dacă nu conștientizezi asta, riști să te învârți în același cerc vicios: ceilalți sunt de vină pentru starea mea interioară, iar eu nu ”pot” face nimic pentru că puterea le-am dat-o deja celorlalți.

Cred că e foarte greu, mental, să îmbrățișăm o schimbare pentru că presupune să dăm drumul vechiului Eu pentru a ne da șansă să ne recreăm. Un semnal de rezistență la schimbare ar fi îndârjirea cu care ținem de percepțiile, părerile, diplomele și relațiile noastre.

Schimbarea nu e neapărat să fie wow, ci în interiorul tău să simți că s-a învârtit ceva, o rotiță mică, sau poate chiar că s-a întors clepsidra. Și ai avut o mică revelație care te-a adus mai aproape de tine însuți și de ceilalți. Cum ”știi” asta? Pentru că atunci când ești în acest spațiu nou al schimbării, simți iubire (acceptare, conexiune, onestitate). Simți că poți face orice.

Și tot la începutul acestui an, mi s-a mai confirmat că experiența și relațiile cu oamenii sunt catalizatoare și te transformă și te cresc la fel ca pe Făt- Frumos: într-o lună cât alții într-un an.

Tot ce contează ca să începi o schimbare în viața ta este o intenție, o afirmație cu care te trezești în minte și în suflet, și pe care îți dai voie să o urmezi fără să încerci să te asiguri că iese, că va merge, că va funcționa.

Magia dezvoltării personale nu stă în a spune oamenilor ce să facă și cum să gândească chiar dacă tu vezi ”soluția” la orizont, ci să-l accepți și să-l aștepți pe celălalt pe drumul propriei sale conștientizări. Și, bineînțeles, aceeași bunăvoință este valabilă pentru propria persoană.

Rolul tău ca om (valabil și pentru Life Coach) este să uzi o floare, nu poți să o ”faci” să crească, ea crește singură și își trage singură seva vieții pentru că e natural florii să crească și să înflorească.

Asta am învățat de curând de la trainerul nostru Alice, la cursul de Life Coaching pe care îl urmez acum la MT Evolution Academy.

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, te aștept cu un share pe FB!

P.S. Primul meu eBook, dedicat feminității este online și este disponibil aici pentru comandă!

Cu drag,

Cristina (Colecționarul de Vise Scrise)

Arhetipurile feminine și chakrele. Despre noua feminitate

 

Ce înseamnă o Călătorie interioară, dar o Zeiță modernă? Care sunt arhetipurile (modelele) feminității sacre și cum le putem integra în viața noastră ocupată?
Orice călătorie în sine este un proces. Nu-ți promit deci o destinație finală, o rețetă sau o pastilă magică, dar pot să te asigur că drumul va fi cel puțin interesant și revelator. Dar, mai ales, vindecător, pentru că dincolo de nuanța negativă pe care o dăm, de obicei, cuvântului ”vindecare”, vindecarea este cea mai aproape de starea naturală a omului, a omului complet, de momentul 0 în care am deschis ochii și ne-am imaginat: ”Mamă, mulțumesc! Ce viață mișto o să am”. Cel puțin, asta a fost intenția la originea vieții.
Zeița modernă înseamnă o nouă energie, o energie reînviată, trezită, proaspătă. Zeița te poartă cu gândul la altceva decât ceea ce trăiești deja: fie ca e un regret, o nemulțumire, o despărțire sau, pur și simplu, o îmbunătățire. Zeița din tine este, de asemenea, starea naturală a femeii, a omului, bucuria vieții și responsabilitatea asupra ei.
Și orice Zeiță este mai întâi o zeiță ”interioară”, indiferent de aspectul fizic sau trăsăturile corpului. Oriunde ai călători în lumea asta și cu oricine te-ai alătura, vei lua cu tine peste tot ceea ce ești deja. Și oricât de multă energie și timp am petrece întru învinuirea celorlalți sau adorarea lor, puterea adevărată de a schimba ceva în viața noastra va începe, întotdeauna, din interior, cu noi înșine.

Vorbeam de un aluat din care este plămădită ființa noastră feminină, o stare în care femeia se simte vitală și împlinită pentru că este conștientă că se află în esența ei. Dincolo de ceea ce credem că știm despre noi înșine, și în afară de ceea ce societatea ne toarnă în cap cu titlu de valabil și funcțional, există la baza psihicului nostru un aluat care poate fi modelat și recunoscut în ființa noastră, astfel încât să ne simțim împăcate cu noi înșine, întregi și pline de viață.
Ca să ajungem însă la esența noastră, până la plămădirea rolurilor prefăcute pe care le jucăm în societate și, uneori și în familie sau relație, trebuie să întoarcem puțin clepsidra. E nevoie să întoarcem și clepsidra timpului, ca să ne putem încadra corect pe scara evoluției, dar și pentru a ieși puțin din cotidianul sumbru, să vedem ce-au mai făcut alții prin istorie și ce am făcut noi cu moștenirea pe care ne-au lăsat-o.
Dar, și mai important est să ne întoarcem atenția din afară, din exterior, către noi înșine, către interiorul nostru.

yoga
Instropecție prin yoga și meditație

Dacă trecem puțin de sperietura care ne învață că lumea în care trăim și lumea interioară cu care trăim zi de zi, oră de oră, sunt în responsabilitatea proprie și personală, avem ocazia să ne și luăm înapoi vitalitatea, energia, timpul, spațiul mental, sănătatea, relațiile cu ceilalți și relația cu noi înșine.
În spațiul ăsta nou creat, curat și proaspăt, unde e și ordine și liniște, începe să se rotească și busola noastră interioară, care ne arată drumul spre ceea ce suntem cu adevărat: echilibru, iubire, vitalitate, bucurie.
Nu e mai puțin adevărat că drumul ăsta e presărat cu de toate, și bune și rele, și lumină și întuneric, dar busola…busola interioară e necesar să fie ghidul nostru și spațiul sacru la care să ne întoarcem ori de câte ori rătăcim drumul.
O astfel de busolă (interioară) este necesară și în călătoria unei femei spre adevărata ei feminitate. Prinsă istoric între opresiunea minții patriarhale și feminismul masculinizat, femeia de astăzi nu prea mai știe de la cine să învețe și încotro s-o apuce, mai ales, când negarea feminității ei i se citește în priviri și boala i s-a amprentat pe trup.
Iar între aceste două mari teme ale feminității, ne dorim ca femei relații împlinite, familii solide și succes profesional.
De prea multe ori, ni se spune doar cum ar trebui să fim, ce tipare de frumusețe să încadrăm, cât de ascultătoare la job să fim sau femme fatale în societate, și cât de aplaudate suntem că suntem multi-tasking (deși extenuate). Dar ce n-am da noi, femeile, pentru încă o validare socială și o dovadă de afecțiune?
După ce am creat acest spațiu nou și proaspăt în mintea noastră, este necesar să adăugăm informații conștiente care să ne aducă mai aproape de esența noastră feminină. ”Zeița”, ”zeitate”, ”divin”, ”sacru” înseamnă tocmai acest pământ mental virgin, o energie pură din care putem să creăm conștient ceea ce ne dorim de la viață.
Arhetipurile feminine conțin tipare de experienţă și conținuturi psihice comune tuturor femeilor din toate civilizațiile şi din toate timpurile. Este sunt ca o busolă interioară, care ne ajută ca femei să pendulăm între bine și rău, negativ și pozitiv, funcțional și disfuncțional
Arhetipurile implică un proces de dezvăluire (vedem care trăsături din arhetipurile feminine ne sunt cunoscute, ne-au fost implementate prin educație sau sunt un dat natural, pe care nu-l mai manifestăm încă).
După acest test al arhetipurilor feminine, ducem procesul de conștientizare mai departe și vedem cum se mulează energia noastră feminină pe modele comportamentale, numite arhetipuri feminine.
Periodic, ciclic, o luăm mereu de la capăt, dar ca nu de la același capăt. Adică, în timp, devenim mai mature, mai înțelepte, autentice, în acord cu noi înșine și cu energia din care suntem construite.

P.S. eBook-ul ”Călătoria Zeiței Interioare” este disponibil pentru comandă online! Te invit să începi propria călătoria către zeița ta interioară!

Cu drag,

Cristina (Colecționarul de vise)

P.S.2. Dacă îți dorești să afli ce gândesc despre vindecarea feminității și feminitatea autentică, mă poți urmări aici!

Luna Decembrie – Luna Feminității

Luna decembrie, ”luna cadourilor”, este perioadă în care suntem obișnuite să ne gândim cum să-i surprindem pe cei dragi, iar goana cumpărăturilor ne va epuiza probabil. De aceea, m-am gândit că ar fi de ajutor să învățăm, prin câteva obiceiuri simple, cum să avem grijă de energia noastră.

Sunt o mare susținătoare a conceptului de iubire de sine, pentru că atunci când ai grijă de tine și de fericirea ta, poți să le oferi celorlalți din prea-plinul tău, fără a te simți folosită, epuizată sau frustrată.

”10 obiceiuri care celebrează femeia din tine” își propune să ne ajute pe noi, femeile, să învățăm cum să accesăm și să avem grijă de energia care ne definește, și anume, energia feminină.

Sigur că, în acest proces, de reîncărcare a bateriilor, ne vom surprinde că intrăm într-un proces de autovindecare, pentru că vom intra în contact cu interiorul nostru: cu emoțiile, stările, gândurile noastre.

1) Primul obicei care pe mine personal m-a ajutat să-mi cunosc și să-mi accept limitele mentale și fizice, dar m-a și motivat să le depășesc este practica yoga. Am scris câteva articole pe blog, în care am detaliat cum m-a ajutat yoga în procesul meu de autocunoaștere și vindecare, plus beneficiile fizice, la nivelul corpului: îmbunătățirea respirațieiîntărirea muchilor, a articulațiilor, flexibilitate, mobilitate.

Echilibrare Chakra radacina (element pamant)

Eu am ales yoga ca practică prin care să am grijă de corpul meu, pentru că lucrează în același timp pe mai multe niveluri: fizic, mental, emoțional, energetic, însă putem alege orice practica sportivă pe care să o facem regulat.

Important este să ne stabilim intenția și motivația din spatele sportului. Pentru ca obiceiul să dureze și să fim motivați să nu renunțăm, trebuie să accesăm motivația interioară, adică acea motivație care nu depinde de cineva sau ceva din jur.

Exemplul meu: practic yoga regulat pentru că sunt conștientă că îmi îmbunătățește energia corpului fizic, mă ajută să am mai multă vitalitate și să fiu mai calmă.

2) Meditația. A medita poate insemna un prim pas catre iesirea din Matrix (deconditionarea sociala) prin autocunoasterea corpului (respiratie), acceptarea starilor emotionale si identificarea lor dupa modul in care respiram, calmarea mintii si acceptarea gandurilor fara a incerca sa le controlam sau sa ne luptam sa le indepartam si, nu in cele din urma, intelegerea modului cum functioneaza mintea (cat % functionam pe pilot automat si cat % mindful sau constient).

meditatie.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3) Terapia si lucrul individual si/sau de grup, workshopurile de feminitate in care gasesti modele pozitive ale femininului autentic, sunt un must. Oameni de la care poti invata sa te cunosti si sa intri in contact cu adevarata ta putere, gasesti din plin. Trebuie doar sa-ti deschizi mintea si sufletul!  Informatii despre cursuri si traineri care sa te ajute poti afla aici pe blog.

4) Ritualul. Din seria celor 10 obiceiuri care iti intaresc feminitatea: RITUALUL.
Alege un spatiu din casa ta pe care sa-l amenajezi cu ceea ce iti aduce bucurie: lumanari, carti, jurnal, carti tarot, panoul viselor, betisoare parfumate, salteaua pt meditatie sau yoga. Ia-ti macar o jumatate de ora doar pentru tine, in care sa fii doar tu cu emotiile si gandurile tale.
Inspira si expira de cateva ori profund si incearca sa lasi gandurile sa treaca.
Ia contact cu emotiile tale, accepta-le si expira profund cu intentia de a le descarca.
Bucura-te de o imagine frumoasa din fata ta sau de mirosul lumanarilor parfumate. Cu asta seamana iubirea de sine.

ritualul

V.I.S (Vindecare, Inspirație, Schimbare)

În speranța că v-am trezit interesul pentru noul proiect”10 obiceiuri care celebrează femeia din tine”, vă provoc să implementați zilnic măcar un obicei care ne ajută să fim în contact cu noi înșine, să ne creștem puterea interioară și vitalitatea, toate caracteristici ale energiei feminine.

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, află următoarele obiceiuri care celebrează femininitatea pe pagina mea de Facebook!

like fb

Ce invatam din emotiile negative?Povestea unui copil timid

In ziua cand n-o sa mai repet ca dezvoltarea personala e necesara, o sa ma las de scris, si de dezvoltare personala. Nu va dati voie sa ramaneti pe viata cu ceea ce stiti sau credeti ca stiti deja despre voi. Cand mastile cad una cate una ca si cand ai dezveli o ceapa, lumina interioara razbate.

Desfaceti, analizati, distrugeti, schimbati, visati si renasteti.

Ce se intampla atunci cand te simti neinteles si neacceptat?

Incepi sa-ti proiectezi durerea care nu-ti mai incape in piele in tot ce te inconjoara: job, relatii. Ajungi sa crezi ca relatiile, jobul, seful, umea exterioara este rea si te raneste, iar durerea pe care o proiectezi se intoarce inzecit din locul din care a plecat: din tine. Atunci spui ca nu mai nicio iesire. Nimic mai neadevarat.

Imagineaza-ti ca sufletul tau e ca o casa, iar peretii lui sunt toate aspectele vietii tale. Fiecare perete al casei tale este o proiectie a relatiei cu tine insuti, casa sufletului tau.

Fundatia da structura casei, nu schimbarea sezoniera a paletei de culori. Reamenajarea casei ar trebui sa fie o decizie personala, constienta, dar care sa nu te defineasca.

Dar fundatia?

Fundatia este singura pe care putem construi casa visurilor noastre.

Sa incepem asadar.

Am o tema pentru facultatea de psihologie: timiditatea la varsta scolara. M-a facut sa am flashback: fata mica si blonduta, cu ochii mari si albastri, cu fața neexpresiva care ascundea o interiorizare, in prima bancuta, la tara, in clasa 1. Doamna invatatoare, cu vocea blanda si buna, ma invita sa ma prezint in fata clasei. Eu, timorata, vorbeam cu o voce joasa si cu privirea cazuta-n pamant. Doamna invatatoare ma incurajeaza, fortandu-mi discret discursul ca sa-mi depasesc frica de a vorbi in public: prima mea lectie de dezvoltare personala. Primul om, dupa mama, care vedea dincolo de ochii adanci si albastri si vocea soptita. Si vedea bine: de fapt, mie imi placea tare mult la scoala, im placea sa citesc, sa scriu, sa invat, sa dau altor colegi tema de acasa, sa fac nazbatii in pauza, sa fiu sefa clasei, sa scap de pedepse pentru ca sunt sefa clasei si un elev foarte silitor. Scoala m-a salvat. Cred ca si de-asta am ajung sa fac mentoring online. Educatia, citititul sunt salvatoare, asa ca n-aveti nicio scuza sa schimbati ceva in viata voastra.

Nu mai spun ca din cele mai mari dureri infloresc cele mai mari daruri, ca asta ar insemna ca ma laud si sa spulber mitul timiditatii innascute. Deci, de la timiditate la speaker motivational ar putea fi titlul urmatoarei carti. :)))

Bineinteles ca lectia timiditatii m-a urmarit toata viata si, nu intotdeauna, in aceasta nota de inocenta si umor. Adolescenta poate mari ca o lupta conflictele interioare si asa a fost si in cazul meu cu timiditatea. Noi colegi, un nou oras, noi pretentii si noi conditionari, totul in exterior parea ca lucreaza chirurgical si rece la propria-mi lupta interioara: nu aveam incredere in mine si nu stiam cum sa spun lumii cine sunt.

timd.jpg

Sa revenim la povestea unui copil timid.

Ce inseamna, de fapt, timiditatea si cum lucram cu acei copii timizi?

Timiditatea este o masca psihologica a tipului de personalitate pasiv-agresiva, care se caracterizeaza printr-o stare de nemultumire si frustrare si o permanenta stare de judecata sau critica la mediul inconjurator, care pare primejdios. Personalitatea pasiv-agresiva nu a fost educata de copil (in prima faza de formare a personalitatii) sa fie atenta la emotiile si nevoile personale, astfel încat sa le poata exprima asertiv si fara teama in mediul exterior. De obicei, acest tip de personalitate s-a conturat pe fondul unui mediul familial toxic (parintii aveau o relatie toxica, de codependenta sau chiar aveau dependente fiziologice), iar copilul s-a vazut nevoit sa fie mai atent si mai preocupat de rezolvarea conflictelor din mediul ostil decat de satisfacerea sanatoasă a propriilor nevoi de dezvoltare.

Pe acest fond de dezvoltare inhibitoriu, copilul nu si-a dezvoltat o stima de sine solida, respectiv incredere și respect de sine, instrumente care ajută copilul, dar și adultul de mai tarziu, sa se poata adapta cu usurinta la mediile sociale, dar si familiale.

In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze ca Ego de sine statator si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa si cauzala cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala (care ar trebui cumva oferite de adulti printr-un comportament sanatos).

In paralel, copilul nu-si intelege si nu proceseaza proprille emotii pentru ca devin prea dureroase (rusine, vina, furie) . Atfel se inchide in interiorul sau,  și mai mult (mai ales dacă este un copil introvertit), pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indus de mediul în care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in faa lumii.

Asadar, timiditatea nu e un defect de personalitate, boala, nici macar predispozitie psihica. Introversiunea este o predispozitie a personalitatii, care poate fi cumulata cu timiditatea. Diferenta este ca introversiunea este un mecanism psihic de functionare (orientat catre interior, analiza intensa, introspectie, interiorizare, solitudine), pe cand timiditatea inseamna rusine si vina inconstienta.

Timiditatea este o masca, un mecanism de aparare (si de separare de ceilalti), la un mediul familial ostil (conflictual), in care copilul  a invatat sa-si puna nevoile pe locul al doilea si sa se invinovateasca in fata conflictelor din familie. In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala si pentru propriile emotii neintelese si neprocesate, se inchide in interiorul sau si pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indusa de mediul in care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in fata lumii.

Rusinea este corelata cu agresivitatea, depresia, sinuciderea, dependentele, violenta.(Brené Brown)

Iar atunci cand nu te simti valoros pe dinauntru, cauti cu ardoare aprobarea celorlalti, si sa te ridici la inaltimea asteptarilor lor. Cand nu te simti ”vazut” de cei din jur, ai faci orice sa-i impresionezi.

Consecinta cea mai drastica a timiditatii nu este atat lipsa de sociabilitate sau lipsa de atentie pe care nu ai primit-o in copilarie, cat separarea copilului de propriul interior (lipsa iubirii de sine) si deformarea realitatii prin filtrul complexului de inferioritate.

Gabor Maté (”Root of addiction and trauma: ”If it is so painful to be myself, I would better disconnect from myself.Trauma is the loss of some essential part of you, like a sense of peace, vitality or presence.”)

Cauza si anti-dotul timiditatii este stima de sine, lipsa ei, respectiv intarirea stimei de sine, asa cum ziceam intr-un articol anterior.

”Genuine self-esteem, on the other hand, “needs nothing from the outside”—it’s a sense of feeling worthwhile, regardless of your accomplishments. “Self-esteem is now that the individual consciously thinks about himself; it’s the quality of self-respect manifested in his emotional life and behaviors.” Cultivating that may very well be the work of a lifetime, and likely requires the long, slow process of deliberately befriending yourself.”*

Nu exista pod mai solid catre ceilalti decat stima si iubirea de sine. Pentru ca cu dragostea cu care te privesti pe tine insuti, ii privesti si pe ceilalti. Iar daca ii privesti pe ceilalti, prin oglinda ranilor, asa cum iti privesti sufletul de copil, te vei simti mereu o victima, in cautare de agresori.

Iar timiditatea este o masca a victimizarii.

Asa cum timiditatea se invata, si increderea in sine se invata.

Vindecarea copilului interior (cateva ponturi puteti gasi aici) poate fi o munca de toata viata pentru ca e parte intrinseca din noi insine, care se tine dupa noi in relatii, la munca, in societate, ne trage de maneca cand nu avem grija de visurile lui si se incapataneaza sa manifeste toate emotiile si sentimentele care nu au fost simtite la timpul lor: rusine, vina, agresivitate, incapatanare, rana de abandon.

Daca tot ne dorim sa avem grija de ceva sau cineva pentru rolul de ”Mama Ranitilor” (mai ales femeile), putem incepe prin a ne creste si vindeca acel copil interior, pastrator de daruri: imaginatie, creativitate, joaca, spontaneitate, iubire pura, inocenta, dragalasenie.

Bibliografie:

*https://www.thriveglobal.com/stories/16669-gabor-mate-trauma-work-addiction

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației

Pia Mellody, Facing codependence

 

 

 

#CampaniaSpuneDAEmotiilorTale. Ep.5: Furia, dușmanul neînțeles

„Agresiunea interioară poate fi transformată într-o delimitare clară și fermitate a adevărului interior, capabil de a rămâne în mod perseverent el însuși, fără să se subordoneze vreunui grup sau să sucombe sugestiilor în masă”. (Marie von Franz)

 

Studiez de ceva vreme problematica rezistenței la schimbare și cum putem învăța să aducem proactiv schimbarea în viața noastră și s-o îmbrățișăm ca un fapt natural, ceea ce și este, nu ca pe încă o sarcină de serviciu chinuitoare.
În propria-mi luptă cu schimbarea, m-am lovit în repetate rânduri de două mari fenomene psihologice: furia și fixismul ideologic.

O să vorbim mai întâi de aceste două noțiuni la nivel teoretic, ca, de dragul înțelegerii, să reușim să demontăm unele mituri din limbajul cotidian. În cele ce urmează nu mă voi referi la un comportament violent (formă de patologie), ci vom vorbi de acea energie psihică, interioară, care ne consumă pe interior din cauza intensității ei și care îngreunează comunicarea în relațiile cu ceilalți: furia.

În psihologie, Jung spune că prima mare funcție a furiei este aceea de apărare, așa cum spartanii în Grecia antică scoteau sabia la mila zeilor. Avem un mediu extern plin de pericole și amenințări, și un context intern care se cere apărat și protejat mai ceva ca o cetate.

În viața noastră modernă, asta s-ar traduce prin neadaptarea noastră psihică, interioară, la mediul extern: un job care nu ni se potrivește, o relație care ne nu ne împlinește, politicieni care nu-și respectă mandatele, trafic insuportabil etc.
În acest caz, ori se impune schimbarea interioară, schimbarea pattern-urilor de gândire, a comportamentului în încercarea unei noi adaptări la mediu. Ori, de cele mai multe ori, persoana ar trebui scoasă din mediul toxic, care îi solicită mai ales această funcție de apărare inconștientă, furia.
De cele mai multe ori, la oamenii normali, furia ascunde, de fapt, o mare suferință. Este vorba exact despre această nevroză, de a te simți omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Nevroza este definită, la Jung, ca o acumulare de energie psihică în inconștient, partea psihicului în care „depozităm” tot ce nu ne place sau ne rănește.
Ce determina apariția nevrozei la unele persoane și pe alții poate să-i ocolească? Asta depinde nu atât de mult de context și mediu, cât de disponibilitățile psihicului fiecărui individ.
Pe scurt, nevroza este o deconectare de Sine, un gol interior „inexplicabil” minții raționale.
Jung spune că nevroză este o neadaptare a psihicului nostru la mediul înconjurător; este ca și cum psihicul nostru „se micșorează” ca reacție la un mediu ostil, iar, în timp, simte nevoia să iasă la suprafață, ca energia acumulată a unui vulcan: furia sau agresiunea.
Unii psihologi afirmă că furia este și o depresie mascată. Eu aș numi-o antepenultimul nivel al depresiei (înainte de apatie, și scenariul cel mai de jos al existenței umane). Când furia începe să ne domine, mai avem un ultim țel pentru care să luptăm, doar că luptăm cu armele nepotrivite. Sau mai bine zis, luptăm contra noastră, în loc să ne aliniem cu viața prin prisma schimbării noastre interioare ( pace, echilibru, calm, încredere), care aduce cu sine, inevitabil, și o schimbare de mediu.

Funcția primordială a furiei este aceea de a schimba mediul actual.
Cu alte cuvinte, funcția furiei trebuie înțeleasă ca o urgență psihologică, o nevoie de schimbare care nu mai poate fi tăgăduită, o cerință a inconștientului de a fi băgat în seamă și o readaptare, o schimbare a personalității la noi condiții exterioare.
Blocajul sau capcana furiei (dincolo de efectele negative vizibile: boala, relații toxice) constă și în investirea energiei. Inconștient omul are impresia că acționează și că se salvează prin revoltă exterioară, de la mediul nepotrivit în care se scaldă. Ajunge astfel să ingnore un aspect fundamental care l-ar putea salva într-adevăr, oceanul propriilor gânduri și emoții negative. Dacă ar privi furia ca un semnal de alarmă la adresa propriilor convingeri, care atrag experiențele nefaste.
Fixismul ideologic sau al ideilor vine dintr-o nevoie acerbă a omului pentru siguranță. L-am pus în același post cu înțelegerea furiei ca mecanism psihologic de apărare pentru că este o față a aceleași monede. În încercarea lui de a se afirma, omul apelează adesea la mijloace care îi sunt la îndemnă, cum este și cazul furiei, forțe instinctuale și inconștiente, pentru că al lui conștient și situația de viață pe care o traiește nu îi permit schimbarea.
Fixismul ideologic indică cealaltă nevoie supremă pe care omul încearcă să și-o satisfacă, în timp ce se adaptează la lume: nevoia de siguranță și stabilitate. Avem impresia că dacă stăpânim cele mai vaste cunoștințe la nivel rațional vom stăpâni și lumea, însă nu suntem în stare să ne stăpânim nici propriul suflet sau propria minte. Îndârjirea cu care luptăm pentru cauze exterioare sau pentru idei și ideologii, adesea împrumutate, par să ne absolve de la singura cale de schimbare: schimbarea personală.

In ebook-ul meu, vorbesc mult despre vindecarea copilului interior, plus cateva exercitii de baza de constientizare a emotiilor negative.

Ebook-ul este disponibil pentru comanda online aici.

ebook new cover

P.S. Daca ti-a fost de folos articolul, te invit cu drag si pe FB, unde am creat deja o comunitate frumoasa in jurul aceluiasi V.I.S. (Vindecare, Inspiratie, Schimbare)!

Captură de ecran din 2018.04.18 la 10.15.22

 

#CampaniaSpuneDAEmotiilorTale. Ep.4: Ce invatam din emotiile negative: rusinea si vina?

Emotiile, indiferent de cum le clasifica psihologia, pozitive sau negative, sunt cel mai fidel indicator al starii noastre generale.

Stiu ca ne plac retetele, solutiile mentale si placebo (pozitivismul nefondat), insa e necesar sa trecem prin emotiile negative ca prin foc, daca e nevoie, sa le intelegem mesajul si cauza. Doar asa vom ajunge sa ne cunoastem ce oameni, relatii, cariere, tara ni se potrivesc. Altfel, ne vom simti mereu omul nepotrivit la locul nepotrivit si va trebui, inevitabil, sa induram judecatile celorlalti ca, nu-i asa?, oamenilor le place sa vorbeasca doar despre ce este usor, roz si frumos, pe Facebook, dar si in viata reala.

Sa luam un exemplu: te afli la un nou loc de munca, la care aterizezi cu inima deschisa, ca un copil studios iti folosesti motivatia externa (heirup-ul sefului, rata de la banca, echipa) sa inveti ce presupune noul job. Dupa o vreme, descoperi ca atributiile nu prea ti se potrivesc si ca atmosfera generala nu e compatibila cu valorile proprii. Siguranta financiara nu te lasa sa devii somer. Incepe o lupta interna intre ceea ce trebuie sa faci si ceea ce simti sa faci. Ceilalti vor ceva de la tine, dar tu insuti ai face altceva. Ajungi cumva fara sa vrei sa fii un fel de oaie neagra, cu o pecete pe frunte. Daca ramai in acest status pe care ti-l atribuie altii (si tu insuti), suferi ca un caine, crezand ca esti gresit, nepotrivit, nu te poti integra sau nu poti sa-ti stapanesti frustrarea. Daca te multumesti cu eticheta asta „negativa”, n-o sa afli niciodata adevarul: care sunt calitatile personale care ti s-ar potrivi de minune in alt loc de munca cu oameni care iti multumesc ca existi?

Din experienta personala, spun ca nu-mi place cuvantul negativ sau pozitiv. Ceea ce tie ti se pare pozitiv, pentru mine ar fi un calvar. Iar noi oamenii suntem mai complecsi de atat, suntem si lumina si intuneric, constient si inconstient. Si da, ca sa ajungi la niste adevaruri mai profunde, trebuie sa treci niste ziduri de aparare si suferinta, sa simti emotiile negative, sa fii non-conformist, sa treci de parerea celorlalti, si sa ajungi la cine esti cu adevarat.

Pentru mine, este mai valabila conceptia lui Jung despre Umbra, si anume: constientizarea aspectelor inconstiente (emotii, fantezii, vise, fantasme, dorinte, instincte), si alegerea de a cultiva partea luminoasa a vietii.

Uneori, drumul pe care mergi condus de emotiile negative este si salvator, si inseamna: renuntarea la o cariera care nu ti se potriveste, o relatie toxica, obiceiuri care iti distrug sanatatea.

Emotiile negative intense transcendate ridica nivelul de vibratie si constiinta. Daca sunt reprimate, izbucnesc si ajungem astfel in depresii, crize existentiale, deci un nivel de energie foarte jos.

Astfel, este sarcina noastra sa acceptam emotiile negative, sa le intelegem si sa le gasim cauza. Ele trebuie cumva rezolvate.

Nu putem vorbi despre o stare de bine si pozitiva, pana nu ne confruntam emotiile negative.

Cum folosim constructiv energia din emotiile negative?

Astazi o sa vorbim despre doua emotii: rusinea si vina, emotiile cu cea mai joasa vibratie energetica. Atunci cand oamenii sunt rusinati de propria persoana, nu-si mai recunosc valoarea interioara ca fiinta umana, planeaza asupra lor si o vina inconstienta ca au facut ceva gresit, ca nu sunt destul de buni, de ”perfecti”. Spunem ca rusinea este cel mai scazut nivel de vibratie (vezi tabel, coloana a treia) pentru ca multi decid sa-si incheie socotetilile cu viata atunci cand rusinea de a fi ei insisi devina cronica.

diagram of human emotions
Scala constiintei umane (scala emotiilor umane, coloana a treia)

Rusinea (spune scriitoarea Pia Mellody, specialist in codependente), atunci cand este mai mult decat o emotie negativa, devine un mecanism de aparare, invatat in copilarie.

Copiii care se simteau nepotriviti sau nu erau luati in seama de catre adultii ingrijitori, au creat acest zid de aparare, numit rusine (care inseamna, de fapt, neacceptarea propriei persoane).

”Foarte multi ani m-am luptat personal cu acest zid al rusinii. Cand am avut curajul sa nu-l mai privesc personal (adica sa nu mai identific cu acele voci din capul meu care spuneau ca nu sunt suficient de buna sau de perfecta), am vazut lectia si comoara care se ascunde dincolo de zidul rusinii: increderea in sine.”

Este asadar timiditatea un defect care nu poate fi schimbat? Cum s-ar imbunati relatiile tale, daca te-ai simti bine in pielea ta? Ce ai face daca intr-o zi nu ai mai fi timid?

Afla povestea mea despre timiditate si cum m-am transformat dintr-o persoana timida in Life Coach si speaker motivational in ebook-ul meu.

ebook new cover

Cand eram mica, am intrat si in menghina perfectiunii. Combinata cu o tendinta spre introversiune, ajungeam sa investesc foarte multa energie fizica si psihica pana ajungeam sa fac un lucru sau chiar sa-mi exprim o dorinta personala. Psihanaliza asta exagerata m-a ajutat, pe de o parte, in domeniul profesional, dar, in plan, personal, se transformase intr-un calvar interior.

Rusinea ascunde, de fapt, o lipsa acuta a increderii in sine, in fortele proprii, implicit si o lipsa a iubirii de sine. Pentru adultii care nu invatat in copilarie sa-si satisfaca dorinta de afirmare (si sa fie si acceptati de cei din jur lor), le e mai ”usor” sa nu actioneze, sa nu ia decizii, sa nu riste, de frica ca s-ar putea face de rusine.

”Si acum, am emotii in tot corpul si ma panichez atunci cand trebuie sa fac ceva pentru prima data, si imi fac tot felul de scenarii in cap despre cat de rau ar putea sa iasa. Am invatat sa respir, sa meditez, sa creez spatiu intre vechile mele ganduri si noua actiune, si efectiv sa dau voie vietii sa se intample. Oricare ar fi cel mai rau scenariu, oricum nu avem nimic de pierdut atata timp cat suntem noi insine.”

Am invatat si sa iau contact cu acea parte din mine care imi vrea tot timpul binele si care, culmea, este foarte sigura pe ceea ce face si stie. e ca un fel de ghid interior pentru Ego-ul meu timorat de o eventuala nereusita.

Intelesul pozitiv al rusinii, cunoscut ca vulnerabilitate, este ca ne arata ca suntem oameni, nu suntem perfecti, nu suntem atotputernici si, cu toate astea, suntem minunati.

Atunci cand este folosit ca un mecanism de aparare invatat in copilarie, rusinea capata un caracter de vulcan pe care incercam sa-l temperam prin dependente. Nu mai suntem in contact cu emotiile noastre negative din cauza durerii, dar nici cu cele pozitive pentru ca ne anesteziem fiinta.

Capcana rusinii este ca vom avea nevoie, ca adulti, de relatii (de alti oameni) sa ne spuna cat suntem de valorosi, daca suntem ok, daca luam deciziile potrivite, daca ne traim viata in acord cu noi insine. Tot ceea ce stima de sine ar trebui sa ne spuna.

Cand vei cersi un feedback pozitiv de la ceilalti, care sa iti confirme valoarea, inevitabil, vei primi si un input negativ (daca parerea celorlalti despre tine te ca destabiliza inseamna ca ca nu estei in contact cu stima de sine).

Cum sa ai grija de stima de sine?

Stima de sine este un sentiment pe care il recunosti in corp ca o senzatie fizica placuta, de calm si bucurie. Sentimentul apare ca urmare a perceptiei gandurilor pozitive pe care le ai despre propria persoana. Cand ajungi sa te cunosti cu adevarat, sa indepartezi conditionarile si parerile celorlalti despre tine, ramane ca un miez de ceapa, un sambure de adevar: relatia cu tine insuti. Deci, baza stimei de sine este relatia cu sine insusi, respectiv iubirea de sine.

stima de sine = valoare ca om, indiferent de roluri si posesiuni

Multi psihologi folosesc sinonime in locul stimei de sine: performanta, imaginea de sine, increderea in sine sau egoismul. Pia Mellody spune e confuzant  pentru noi ca oameni sa atribuim stimei de sine anumite conditii, pentru ca asta inseamna ca atunci cand nu ne iese ceva, stima de sine nu mai exista.

Sinonimul cel mai apropiat stimei de sine ar fi iubirea de sine, sentiment care nu depinde de cum performezi, de banii din cont, de statutul social, de preferintele sexuale sau parerea celorlalti despre tine. 

Stima de sine este cea care ne sustine atunci cand totul in jurul nostru pare ca se prabuseste. De aceea, este atat de important sa constientizam importanta stimei de sine.

Stima de sine nu ar trebui evaluata in termeni de putin sau mult, crescuta sau scazuta, spune Pia Mellody, pentru ca stima de sine nu e negociabila.

Stima de sine este o evaluare intrinseca  si obiectiva a oricarei fiintei umane.

Ea ar trebui sa existe de la natură, insa conditionarile familiale (cum se intampla intr-un mediu familial toxic, in relatii de codependenta), si cele sociale (parerea si judecata altora despre tine) ne fac sa avem despre noi diferite imagini care ne confuzeaza.

Daca vrei sa afli cat de mult te valorezi sau cum ai grija de stima ta de sine, urmaresti comportamentul fata de tine:

  • Ai grija de cum dormi, ce mananci, cat sport faci (energia fizica)?
  • Ai grija de cum gandesti, ce spui si cum te comporti cu tine insuti si cu ceilalti (energia psihica)?
  • Ai obiceiuri care iti sporesc energia spirituala (meditezi, te rogi)?
  • Iti cunosti abilitatile si ai grija sa faci activitati si o cariera care iti folosesc calitatile naturale?
  • Iti traiesti viata in raport cu valorile tale si constiinta proprie astfel incat sa nu fii nevoit sa faci compromisuri?
  • Cum arata relatia de iubire: este o relatie intre doi adulti independenti sau e o relatie de codependenta?
  • Stii sa impui limite si granite in cele mai apropiate relatii astfel incat sa nu fii scurs de energie de catre ceilalti?

Biblioteca mea online:

https://cristinalotru.com/2017/11/09/5-carti-despre-vindecarea-emotiilor-negative/

Pia Mellody, Self-esteem

David R. Hawkins, Putere vs. Forta

David R. Hawkins,

Vindecare si recuperareP.S. Daca ti-a fost de folos articolul, te invit cu drag si pe FB, unde am creat deja o comunitate frumoasa in jurul aceluiasi V.I.S. (Vindecare, Inspiratie, Schimbare)!

Captură de ecran din 2018.04.18 la 10.15.22