Arhetipurile în Coaching. Accesul la resursele personale

Arhetipurile apar de obicei în proiecţie şi, pentru că proiecţiile sunt inconştiente, apar pe persoane din imediata apropiere, mai ales în sub- sau supraevaluări anormale ce provoacă neînţelegeri, certuri, fantasme şi nebunie de toate felurile. Astfel spunem”Faci un zeu aşa şi aşa din…”, sau „X, aşa şi aşa este oaia neagră a familiei”. Într-o astfel de manieră se petrece formarea modernă a miturilor, respectiv rumorile fantastice, suspiciunile, poveștilor, prejudecăţile”. (Jung, Psihologia Inconștientului)

12-faces-large (1).jpg

Conform lui Jung, arhetipurile sunt forme preexistente, conţinute în inconştientul colectiv, şi care nu pot deveni conştiente decât în mod mijlocit, adică prin conștientizare și autocunoaștere. Jung a spus și că fiecare ființă umană are o hartă proprie de evoluție, o poveste personală, adică un set comun de credințe și comportamente. Nu este o coincidență faptul că vedem că aceste povestiri se reflectă în mod constant peste tot în toate culturile și că le găsim în mit, religie, literatură, teatru și film.

A identifica arhetipurile predominante în viața noastră personală și profesională aduce, pe termen lung, cunoaștere de sine, recunoașterea resurselor personale, depășirea blocajelor și crizelor de identitate, îmbunătățirea comunicării și atingerea performanței.
Aceste roluri, subpersonalități sau resurse interioare (numite în pshologie ”arhetipuri”) sunt comune tuturor oamenilor din toate timpurile și toate civilizațiile. Acest lucru ne dă posibilitatea de a învăța de la modele deja testate și a ne însuși mai repede lecțiile de viață.
Toate cele 12 arhetipuri există ca potențial în fiecare om, însă ele se activează diferit în funcție de bagajul genetic, mediul familial, influența societății și a culturii, educație, mediul de lucru și munca de dezvoltare personală.
Fiecare dintre cele 12 arhetipuri se activează predominant într-o anumită etapă de viață, urmând dezvoltarea firească a personalității umane. De exemplu, arhetipul Inocentului este predominant copilăriei și adolescenței, dar asta nu face nepotrivită valoarea optimismului și a bucuriei în viața de adult și în mediul organizațional.
Un alt exemplu, arhetipul Înțeleptului se dezvoltă, din punct de vedere evolutiv, după vârsta de 40 de ani, dar experiența de viață a fiecăruia îl poate aduce în lumină pe scena vieții mult mai devreme. Descoperind că deținem această resursă a înțelepciunii, putem alege să o investim conștient în educarea noastră și a celorlalți, în job-uri de trainer, consultant, terapeut, scriitor etc.

arhetipuri-abilitati.png

Adesea, trăsăturile arhetipului dominant se potrivesc unui anume context sau o anumită situație (de exemplu, rolul de manager este mai potrivit în mediul profesional decât în cel personal). Asta înseamnă că lucrul cu arhetipurile ne provoacă să căutăm alte opțiuni de comportament și resurse pentru situațiile din viața noastră. Putem evita astfel să cădem prada acelorași modele de gândire, acelorași obiceiuri și muncii repetitive sau relațiilor disfuncționale (care repetă același model de interacțiune, ceea ce duce la conflicte dese).

Umbrele fiecărui Arhetip

Pornind de la cât de des folosim unul dintre cele 12 arhetipuri, putem deduce și care sunt acele blind spot-uri sau Umbra, așa cum o numește psihologia. Fiecare arhetip are o relație diferită, specifică, cu Umbra. Putem observa asta în felul în care reacționăm diferit ca oameni la aceeași situație de viață tensionată, la perioadele de criză sau în cazul unui conflict. De fapt, momentele de tensiune sunt ”ocazia” în care Umbra este cel mai des la suprafață. În mod uzual, oamenii tind să țină ascunsă această parte întunecată din ei înșiși.

În tabelul de mai jos, avem Umbra fiecărui arhetip dintre cele 12.

arhetipuri-umbra.png

Este important să recunoaștem în comportamentele noastre și partea de Umbră pentru a ne dezvolta empatia și toleranța față de umbrele celorlalți și pentru a ”îmblânzi” acest mic monstru interior.
În exemplul de mai sus cu arhetipul Înțeleptului, Umbra acestui arhetip poate arăta cam așa: Resursa cea mai puternică a Înțeleptului (dorința de cunoaștere și expertiză), poate determina, pe alocuri, un comportament de izolare față de ceilalți sau ignorare a nevoilor celorlalți, a lucrului în echipă.

Ce ne învață arhetipurile despre psihologia umană?

⦁ recunoașterea rolurilor intrinseci fiecărui om
⦁ reunoașterea modelelor de comportament automat
⦁ recunoașterea numitorului comun între oameni, îndeplinirea rolurile colective (copil, părinte, leader, creator etc)
⦁ recunoașterea credințelor limitative, care întăresesc un singur arhetip/rol, în defavoarea celorlalte
⦁ dezvoltarea resurselor personale și proprii fiecărui arhetip
⦁ evitarea comparației cu ceilalți și obținerea performanței prin accesul la propriile resurse

În organizații, folosirea Metodei Arhetipurilor ajută la:

⦁ recunoașterea resurselor personale, unice și naturale
⦁ recunoașterea modului de conducere/leadership/management (arhetipul Vizionarului/Magicianul conduce organizația către viziune și inovație, arhetipul Dominatorului) se asigură că procesele și regurile tradiționale sunt respectate)
⦁ schema valorilor interne ale companie este în sine o structură arhetipală și orice mesaj ar trebui aliniat cu aceasta (de exemplu, compania Walt Disney este un exemplu clasic al Magicianului, a cărei viziune și misiunea este de a transforma visele în realitate).

*Pearson o dezvoltat și o metodă de lucru cu arhetipurile (The Pearson-Marr Archetype Indicator® (PMAI®).

Cum ne ajută Coaching-ul prin arhetipuri?

Binecunoscuta autoare a cărților despre ”Călătoria Eroului”, Carol Pearson* afirmă că lucrul cu arhetipurile ajută, atât personal, cât și profesional la următoarele aspecte:

⦁ să devenim conștienți de motivațiile umane și de credințele ”invizibile” care conduc la comportamente repetitive. Atunci când devenim conștienți de motivațiile din spatele acestor comportamente, le putem transforma din sabotori în aliați;
⦁ aceste motivații interioare din spatele arhetipurile (Aliații) pot fi transformate în puncte forte
⦁ să observăm ce îi motivează pe oameni, organizațiile, ceea ce duce la îmbunătățirea relațiilor și atingerea obiectivelor personale și profesionale.

12-arhetipuri-organizatii.jpg

Perspectiva arhetipală a Coaching-ului se adresează ”rădăcinilor” comportamentelor umane și organizaționale: motivație, nevoi, resurse, blocaje, repetiție a blocajelor care determină stagnarea sau relații tensionate în sistem.

În această abordare a Coaching-ului este important atât omul din fața sistemului (manager, leader, CEO etc), cât și sistemul/sistemele din spate.

Arhetipurile reprezintă modele de comportant și experiență „care conduc din spatele cortinei spectacolul” (organizația, grupul, comunitatea).

Arhetipurile informează liderii despre cultura unei organizații ca sistem, a echipei sau a departamentului pe care le conduc.

Metoda Arhetipurilor reprezintă un instrument practic și inovativ, care permite întoarcerea camerei de luat vederi dinspre persoană către dinamica relațiilor în organizații, buclele de cauzalitate, conflicte și situațiile-criză, pentru a vedea leaderul și din perspectiva sistemului/echipei/organizației.

Scopul Coaching-ului Arhetipal este acela de a înlesni fluxul de informații, de relații, de a asigura sănătatea organizațională și, de ce nu, chiar de a duce organizația ca sistem către depășirea obiectivelor.

SERVICII Corporate Coaching: Coaching echipă/grupuri/leaderi (Coaching sistemic, constelații organizaționale) și Coaching individual (Coaching Arhetipuri (Resurse, Potențial și Transformare)

➡️Programează-ți prima ședință de Coaching Arhetipuri. Organizațional și personal!

Formular: https://goo.gl/forms/sVEJlyUSZw0dPpL32

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s