Luna Plină în Capricorn: Cărți de tarot pentru toate zodiile

Luna Plină în Capricorn din 28 iunie 2018 se află în opoziție cu Soarele în Rac. Racul (semn de apă – emoții și inconștient) este opusul astrologic al Capricornului (semn pământ – stabilitate și statut social). O opoziție mai ”opusă” și mai ”diferită” ca asta nici că nu se putea, dar totul cu un scop nobil. Din fricțiunea contrariilor, învățăm cel mai mult în viață: masculin-feminin, Soare-Lună, emoții-rațiune, conștient-inconștient.

Luna asta Plină vine să mai înmoaie rădăcinile dure adânc înfipte în pământ ale Capricornului și, cel mai probabil, va fi o perioadă nouă și tumultoasă pentru nativii acestei zodii. Pentru noi ceilalți, care nu suntem în zodia Capricornului, intensitatea acestei Luni Pline din 28 iunie vine să ne zdruncine și nouă câteva idei țepene de ani buni.

Cum o să aflăm însă care idei sunt bune de păstrat și care trebuie lăsate să curgă (apa, semnul Racului), adică să fie înlocuite?

Atunci când suntem atente la stările noastre și la trăirile interioare, observăm care sunt cele mai ”negre” și intense emoții, în care domeniu al vieții ne simțim cel mai nepotrivit și cel mai incomod și unde este necesară o schimbare. Să nu uităm că atât Racul, cât și Capricornul sunt semne cardinale, adică întreprinzătoare, inițiatoare. Tot chinul ăsta din spatele Lunii Pline e menit să facă loc noului în viața noastră, ca și cum am face o curățenie general de vară.
Capricornul guvernează rădăcinile noastre (educație, limite, frici, condiționări familiale și sociale), ceea ce credem că ne definește. Tocmai de aceea energia Capricornului face foarte dificilă renunțarea la vechile obiceiuri, oricât de nocive ar fi pentru noi. Și asta mai ales pentru că imaginea Capricornului în fața celorlalți este mai importantă decât relația cu sine însuși pentru că, din nou, Capricornul se definește prin ochii celor apropiați, deși menirea lui e alta.
Capricornul este un semn introvertit conform astrologiei, adică înaintea oricăror aplauze sau a siguranței materiale și vizibile, este necesar să își întrebe forul interior dacă găsește sensul în această aparentă siguranță, construită vehement, ca o casă solidă, din cărămidă și piatră, din compromisuri și dureri. A ne face timp pentru momentul ăla de solitudine cu sens, exact ca oricare alt obicei în care investim timp și bani, ne poate aduce tuturor răspunsul mult așteptat.
Care este latura luminoasă a acestui cățărător pe cărările vieții, numit Capricorn? Autodisciplina și răbdarea cu care se îndârjește să câștige chiar și în luptele nepotrivite sau grele. Aproape o rețetă a succesului, dacă am ține cont și de ce indică busola interioară: emoțiile și trăirile interioare (ceea ce este propriu Racului). Și Racul (în care Luna este la ea acasă și naște maree), ar putea întreprinde atât de multe cu această autodisciplină, navigând cu răbdare printre apele sale în valuri,

Și mai ales pentru femei, ar fi cumva o recomandare să studiem puțin relația cu tatăl sau figura paternă cea mai proeminentă din viața noastră, precum și relația cu autoritatea sau statutul nostru în societate.

De ce spun că pentru noi femeile este atât de importantă relația noastră cu masculinul din viața noastră?

Pentru că ne învață cum să tratăm feminitatea (adică pe noi înșine) în relație cu bărbații, cu autorități și sisteme, și chiar cum performăm la job sau în carieră. Și ne mai învață ceva conform psihologiei lui Jung: relația cu masculinul exterior ne învață cum ne folosim noi acele calități masculine interioare (planificare, asertivitate, direcție și protecție). Oare prețuim masculinitatea din viața noastră și implicit calitățile noastre masculine sau le folosim în exces, extenuând energia feminină și îndepărtând bărbații din viața noastră?

Și un mic cadou de Lună Plină în Capricon: o extragere a cărților de tarot pentru toate zodiile.

Notă: Cărțile aparțin autoarei Monique Grande, din colecția FEMINITUDINE, publicată de Cărțile Elena Francisc, pe care o puteți comanda aici: *Cărțile au fost extrase din pachet cu intenția ca această Lună Plină în Capricorn să ne ghideze următoarea perioadă și am redat interpretarea proprie a lor. Sper să vă fie de folos!

berbec.jpg

Berbec: Cartea ”Sirena” – este legată de elementul apă, Lună și de feminin. Simbol al iubirii din sufletul nostru, Sirena ne îndeamnă să udăm pământul pe care pășim pentru a-l fertiliza și credințele mentale cu blândețea din inima noastră.

 

taur

 

Taur: Cartea ”Malefica” este o metaforă pentru frustrare. Atunci când uităm să ne respectăm dorințele proprii în favoarea compromisurilor pe care le facem pentru cei dragi, cade fața de fată bună și intervine frustrarea.

 

gemeni.jpg

 

Gemeni – Cartea ”Extazul” reprezintă un simbol al perfecțiunii și purității spirituale. Deși ești poate un căutător acerb la întrebările grele ale vieții, coboară din minte și trăiește clipa. Fiecare moment, oricât de banal ar părea, poate fi un moment de extaz pentru că face parte din viață.

 

Rac – Cartea ”Arborele vieții” este simbolul

rac.jpgtutoror posibilităților vieții. Atunci când unești încrederea în viață și

în sine însuți cu disciplina pașilor mărunți, roadele nu întârzie să apară

 

 

 

leu.jpg

Leu – Cartea ”Născătoarea” simbolizează noul: proiect, idee, copil, relație sau o nouă tu. Dă-ți voie să lași deoparte credințele împământenite și să faci loc în viața ta spontaneității, jucăușeniei și

imaginației.

 

 

fecioara.jpg

Fecioară – Cartea ”Uniunea Dragostei”. Deși pare că nu putem uni Soarele cu Luna, lumina și umbra din noi sunt deja unite prin alegerea noastră personală. Dacă ți-ai petrecut mult timp perfecționându-ți părerea proastă despre tine, ce-ar fi să-ți faci și un inventar al talentelor tale native spre a le manifesta?

 

 

Balanță – Cartea ”Tumultoasa”. Aceasta ar putea o energia nouă pentru mintea ta,

balantadar caracteristică Lunii Pline: intensitatea emoțiilor. Orice culminare a unei stări vine să distrugă ce era vechi și netribuinicios pentru a face loc noului folositor.

 

 

 

Scorpion – Cartea ”Magiciana”. O carte caracteristică dintotdeuana zodiei tale, dar paradoxal mult

scorpion.jpg

mai calmă la apogeul acestei Luni Pline. Probabil că tu ți-ai făcut deja curățenia de vară prin trecutul tumultos. Acum nu mai rămâne decât să te bucuri de viață ca un copil și să te încrezi în magiaputeriipersonale.

 

 

Săgetător – Cartea ”Arborele de mir” simbolizează purificarea și curățarea duresagetatorrilor trecute. Oricât ar fi de dificilă tranziția către un nou capitol este necesară pentru evoluția ta. Nu te teme de schimbare, cărareasufletului tău este deja bătătorită!

 

 

 

 

capricorn.jpg

Capricorn – Cartea ”Primitoarea”, așa cum îi spune și numele, te invită să-ți redescoperi feminitatea, receptivitatea și deschiderea față de viață. Luna Plină din 28 iunie va fi destul de intensă pentru tine, aflându-se în Capricorn, de aceea poți fi atentă la toate semnele. Mai multă ”a fi ” și a ”dărui”, și mai puțin a ” face”.

 

 

 

varsator

Vărsător – Cartea ”Bucuroasa” indică mai multă energie creatoare și dinamism pentru tine. Flacăra pasiunii pentru lucrurile care îți bucură sufletul stă fix în ochii tăi. Nu privi mai departe de oglinda sufletului tău și ai încredere!

 

 

 

Pești – Cartea ”Îndrăgostita”. După multă vreme, a venit momentul să te înd

pesti

răgostești (din nou) de sufletul tău. Știi extazul fluturilor în stomac când privim persoana iubită? Exact aceeași stare o emană și sufletul tău când ești în acord cu el, îl asculți și îl urmezi.

 

 

 

P.S.1 Dacă și-a fost de folos articolul, te aștept cu un share pe Face pentru a ajunge la cât mai multă lume.

P.S. 2. În comunitatea V.I.S. (Vindecare, Inspirație, Schimbare), de LUNI (2 iulie) începem atelierele de femintate. Mai sunt câteva locuri. Pentru înscrieri AICI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s