De ce iubim horoscopul? Despre legătura dintre zodii și arhetipuri feminine

Prin căutările mele pentru a mă înțelege și a mă cunoaște, am rămas cu câteva subiecte complementare și foarte dragi: analiză jungiană (arhetipuri feminine și tarot), astrologie, mitologie (zeițele grecești), Human Design.

iceberg suflet

Ce au în comun toate acestea este sufletul omului, adică acea parte din noi pe care psihologia occidentală o pune, cel puțin până la ramura transpersonală, la fundul icebergului, asupra căruia domnește falnic un Ego. Îl știți pe Ego?! Face, vrea, învârte, comandă, controlează și dramatizează, dar nu prea se ocupă de pacea noastră interioară pentru că nici nu se cunoaște foarte bine și pentru că îi lipsește miezul, bobocul care înflorește când începem să ne cunoaștem cu adevărat: sufletul sau spiritul nostru.

Să revenim. Ce au în comun astrologia și arhetipurile feminine ale zeițelor grecești? Călătoria noastră interioară care trece prin niște, borne, milestone-uri sau faze ale evoluției, specifice omului încă din cele mai vechi timpuri. Cu alte cuvinte, arhetipurile feminine și arhetipurile astrologice ( ne transmit ”aici”, pe Pământ sau în sufletul nostru, cum vreți să o luați, că avem niște indicii deja existente în psihicul nostru, ce-i drept adânc îngropate, despre cine suntem cu adevărat.

Despre arhetipurile zeițelor grecești (multe având nume de planete astrologice), ca modele de feminitate autentică, am scris pe blog multe articole, un eBook și o serie de evenimente VIDEO. Următorul VIDEO va avea loc sâmbătă, 9 iunie, ora 18:00 și va fi despre Atena – bărbatul nostru interior. Înscrieri aici.

hestia-puterea-introspectiei_new.jpg

Și în afara de a citi horoscopul și a da vina pe vreme și politică, mai e loc de cel puțin o alegere conștientă din partea noastră, să ne recunoaștem particularitățile (în astrologie, date de coordanatele nașterii) și în același timp să conștientizăm că suntem parte dintr-un mare Univers, la care participăm activ. Măcar să o facem conștient și împăcați cu noi înșine.

De ce iubim horoscopul? Pentru doza de speranță și placebo pe care ne-o luăm dimineața la cafea. Și pe bună dreptate, că astrele se așază uneori în poziții favorabile exact când te aștepți mai puțin (tocmai ce am încheiat un ciclu nebun, și nu foarte roz pentru Ego-ul meu 🙂), de vreo 7 ani. Doar că ar trebui să iubim horoscopul și pentru doza de informații la prima mână pe care ne-o dă o astrogramă sau zodia în care ne-am născut. Ele nu sunt altceva decât combinații de informații unice, cu trăsături particulare pentru fiecare dintre noi. Iar când se ”aliniază astrele”, sau nu, ni se dă, de fapt, o șansă să devenim conștienți de stările noastre, de creația din viața noastră și de asumarea responsabilității, Astrologia, la fel ca toate cărțile și informațiile de dezvoltare personală, nu fac decât să ne ghideze pașii și să ne pună o oglindă în fața ochilor. Curățenia, vindecarea și potențialul nostru sunt responsabilitatea noastră.

Cine altceva știe mai bine decât noi înșine ce-i trebuie sufletului nostru?

Luna Noua in BerbecDe ce iubim horoscopul, noi, femeile? Pentru că Luna este mama tuturor posibilităților și resurselor noastre feminine interioare. Și așa a fost dintotdeauna: oamenii cunoașteau timpul folosindu-se de natură, iar femeile se adunau în cercuri sacre în jurul Lunii. Atunci când devii conștientă și prezentă în viața ta ca femeie, ești atentă la stările tale, la gânduri, la comportamente și la ceilalți. Devii o forță nevăzută, asmeni energiei Lunii, care poate stârni maree și valuri de emoții.

În faza de Lună Nouă, pui sămânța gandurilor noi, a intențiilor pozitive și a planificării. Te simți regenerată și curățată după faza anterioară a Lunii Pline, punctul culminant al energiei tale, dar și cel mai extenuant (stări de oboseală, insomnie, apatie, migrene).

Apoi, când Luna se află în creștere, începi să te simți plină de energie și vitalitate și să-ți dorești să manifești în lume ideile și planurile. Începi să uzi grădină și să culegi din roadele potrivite, exact ca în anotimpul verii.

Faza dinaintea Lunii Pline este punctul culminant al energiei. Aceasta poate înclina către negativ sau pozitiv, în funcție de lecțiile pe care le ai de învățat. Tocmai de aceea stările și emoțiile noastre mai puțin plăcute își au rostul lor, pentru că ne transmit nevoia de schimbare. Dacă traversați o astfel perioadă, e indicat să vă acordați blândețe și răbdare pentru că resursele interioare sunt epuizate. Este o perioadă pentru introspecție, relaxare și meditație.

În a patra fază, Luna este în descreștere, până la următoare reînnoire, Luna Nouă. Încheiem socoteli mai vechi, ne scuturăm de vechi modele de gândire și ne păstrăm energia, fără a ne arunca în multe proiecte simultan sau în dramatisme.

P.S. Dacă ți-a fost de folos articolul, te invit cu un share pe Facebook!

Cu drag,

Cristina

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s