Cum ne putem verifica flexibilitatea mentală și fizică? Despre energia din chakra genunchilor

Sunt fascinată de psihologia sportivilor de performanță, psihologia învingătorului și lucrul cu energia corpului (mă refer aici și la dans, yoga și alte activități sportive, nu neapărat de performanță). Este clar că dincolo de performanța corpului fizic, obiceiuri și disciplină, vorbim de o relație: minte-corp-spirit.

chakra radacina-2.jpg

Și dincolo de a învăța să-ți faci propriul corp și propria minte prieteni, nu dușmani, experimentezi și un spațiu care sfidează materialul și tot ce credeai că este posibil. Nu am avut ocazia să întreb un sportiv de performanță ce simte când își depășește propriul record sau ce face când traversează cel mai critic punct al competiției, dar am o presimțire că seamănă cu o reîntoarcere Acasă sau o reconectare cu o forță mai mare decât Ego-ul lui. Ceva ce numim în psihologia transpersonală Sine, iar în spiritualitate, spirit. Un spațiu de conștiință extinsă din care vine puterea de a învinge și obstacolele sau propriile bariere mentale. Un spațiu din care vine energia pentru momentul 0 al schimbării sau depășirea unei dependențe sau a unei crize existențiale. Un spațiu care ar util să-l invocăm mai mult în viața noastră, o atitudine de învingător pe care, cu siguranță, sportivii au introdus-o și în viața dincolo de sport.

Noi ceilalți cum ne verificăm relația cu al nostru corp? Cum învățăm să ne ascultăm corpul, deși nu ne pregătim pentru un ultramaraton sau un campionat mondial?

Prin comunicare zilnică cu al nostru corp: meditație, introspecție, atenție la alimentație, activitate fizică. Nu suntem obișnuiți să ne întrebăm cum ne simțim, fizic, psihic și emoțional, la fel de des cum întrebăm cea mai apropiată persoană din viața noastră (fie mama, tata, copilul, soțul/soția etc). Ne prefacem luați prin ”surprindere” de simptomele fizice ale corpului: oboseală, apatie, lipsă de energie, mici dureri de articulații, greutatea corpului nostru etc., abia atunci când atingote alarmante.
Corpul ne indică mult mai multe decât suntem pregătiți noi să ne asumăm, pentru că este templul în care trăim, indiferent de credințele pe care le avem. Specialiștii în citirea chipului sau fizionomie, cei care lucrează cu energia corpului (yoga, tai chi, chi qong) sunt experți în a indica cu precizie care este starea pshilogică a unei persoane în funcție de grimase sau poziția corpului.

Și cum al nostru corp duce toate aceste bagaje emoționale în spate, este necesar să lucrăm cu energia (fizică, dar și subtilă, adică energetică) într-o manieră structurată, și pe rând, pentru a nu deveni copleșiți de multitudinea de schimbări pe care ar fi necesar să le aducem în viața noastră.
Vorbeam în articolul trecut despre sistemul chakrelor, respectiv chakra rădăcină și cum ne dăm seama de energia specifică acestei chakre (bani, siguranță, stabilitate, sentimentul de Acasă, de apartenență. de protecție, încredere în viață).

Am înregistrat și o meditație ghidată pentru restabilirea conexiunii cu siguranța noastră interioară și fluxul banilor.

Astăzi vorbim în continuare despre redobândirea echilibrului (interior), adică despre chakra genunchilor, o energie care ține tot de chakra rădăcină, însă are anumite particularități, de aceea merită studiată separat.

Ai observat poate că atunci când ți-e frică, îți tremură genunchii. Când afli o veste proastă și așa cum se zice în popor se zice: ”Simți că-ți fuge pământul de sub picioare”. Metaforele sunt limbajul sufletului, iar durerile noastre fizice sunt limbajul trupului. Întotdeauna, corpul nostru reflectă cu acuratețe starea noastră interioară, iar starea de bine a corpului impactează la rândul ei interiorul.

Dincolo de durerile fizice și explicațiile biologice, ce înseamnă, așadar, durerea sau blocajul în corpul nostru? Și dacă aflăm rețeta de la medic, pastila sau remediul local, este suficient să tratăm? Sau e  nevoie să  mergem cu gândul puțin mai departe către cauzele complexe ale durerilor din viața noastră?

Ce aspecte din viața noastră reflectă blocajul, durerea organelor asociate chakrei genunchilor?

Partea importantă a genunchilor sunt articulațiile, care ne asigură flexibilitatea pentru a ne mișca sau a ne mișca intens, făcând sport. Suntem oare la fel de flexibili și în gândire sau frica de necunoscut pe ține pe canapea, la același job și în aceeași relație care vedem că nu merge de ani buni? Articulațiile sunt și cele care asigură stabilitatea fizică (încercați să stați în izometrie, pe un picior (ca la yoga) și să vedeți cât de importante sunt articulațiile genunchilor.
La nivel psihologic, chakra genunchilor are legătură cu echilibrul din viața noastră, mai exact cu echilibrul yang (masculin, picior drept) – yin (feminin, picior stâng). Partea superioară a corpului este, de asemenea, yang, partea inferioară a corpului este yin (feminin). Masculin și feminin nu se referă în mod neapărat la sexul masculin și feminin, deși este logic ca energia de tip yin să fie predominantă la femei. Yin-Yang sunt două principii clasice care caracterizează energia dintre orice corp (sau din orice ființă vie).

  • Yin: partea stângă a corpului (și partea inferioară): emoții, creativitate fluidizare, guvernate de emisfera dreaptă a creierului
  • Yang: partea dreaptă a corpului (și partea superioară): rațiune, acțiune, ambiție, planificare, protecție, guvernate de emisfera stângă a creierului

Deducem așadar că problemele și blocajele la nivelul energiei din chakra genunchilor au legătură mai mult cu lumea noastră interioară (aspectul yin) pentru care e necesar să găsim spațiu în obiceiurile noastre și în relații, chiar dacă societatea nu prea încurajează recuperarea, retragerea, meditația și liniștea minții. Suntem mai degrabă îndârjiți în competiții, puși pe harță, ne întrecem în diplome și argumente pe facebook, uitând de cealaltă față a monedei, yin-ul: uniune, comuniune, grup, iubire, empatie, grijă, vindecare.

chakra genunchilor-sistem.png
sursa: http://3d-reiki.blogspot.de/2012/02/omul-bio-psiho-energetic-chakre.html

Pe lângă aspectul de echilibru interior și cum reușim să oglindim în viața noastră atât energia de tip yin (feminină), cât și pe cea de tip yang (masculină), chakra genunchilor mai reflectă și gradul nostru de flexibilitate și încredere în viață. Fiecare după nevoile și răspunsul propriului corp, își poate da seama cu onestitate dacă este flexibil atât fizic, cât și mental, dacă este încordat și supărat pe viață, sau dacă este prea flexibil și nu a experimentat încă senzația de împământenire în propria ființă și energie.

Cum învățăm să lucrăm cu energia corpului și cum să ne ”împământenim” în noi înșine? 

chakra genunchilor
Nu mai este niciun secret că prin yoga și meditație am învățat să fiu mai atentă la nevoile corpului meu și să-i ofer atenția și grija de care are nevoie să funcționeze. În drumul meu de vindecare, iubire de sine și dezvoltare personală am mers către oameni care se ocupă de mulți ani cu asta. La sala de yoga a lui Marius (Academia de Studii Holistice Marius Vornicescu) avem parte de două ore de sfaturi, învățături, yoga, meditație, exerciții de respirație, muzică indiană, ceai și relaxare până în măduva oaselor. Pe Marius îl găsiți pe Facebook și pe site-ul personal, dar îl puteți urmări la emisiunea sa dedicată echilibrului interior: Știința sacră.

Exerciții pentru echilibrarea chakrei genunchilor

Corp:

  • activități cu pământul, natura, cu mâinile
  • încearcă dansurile tribale
  • fă o disciplină din ritualurile de senzualitate: băi cu spumă, aromaterapie, meditație, dansuri orientale
  • activități fizice care solicită și forța fizică (Ashtanga Yoga sau alergat)

Minte:

  • ia-ți și propriile decizii, fără a te consulta cu ceilalți și asumă-ți riscuri
  • planifică și prioritizează
  • fă-ți timp și pentru creativitate și relaxare
  • practică meditația pentru focusarea atenției și conștientizare
  • cunoaște oameni, locuri noi și începe activități noi

Emoții:

  • ia contact cu emoțiile tale și numește starea în care simți că te afli
  • începe să spui ”Nu” și să-ți conservi energia pentru ce contează pentru tine
  • devino conștient(ă) de adevărul tău interior și exprimă adevărul în fața altora

Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să dai share pe FB!

Înscrie-te la Newsletter pe homepage-ul blogului și primești GRATUIT primul capitol din primul meu eBook ”Călătoria Zeiței Interioare. O poveste despre vindecarea feminității”

ebook new cover

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s