Luna Plină în Rac: Răscumpărarea femininului

Despre Arhetipul feminin al Mamei Pământ

Luna Plină în Rac din 2 ianuarie 2018 este în totalitate despre energia feminină: grijă, iubire, receptivitate, emoționalitate, inconștient și nevăzut. Un moment prielnic să ne revizuim relația noastră cu femininul, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Iar femeile pot fi bucuroase că au și intrumentele necesare vindecării energiei feminine la dispoziție aici. (”10 obiceiuri care celebrează Femeia din tine”)
Datorită semnului feminin, de apă, al Racului, energia acestei Luni Pline luminează Arhetipul Mamei. Semnul Racului, primul semn de apă a zodiacului, este simbolul hrănirii și îngrijrii, în special, al emoțiilor și al atașamentelor.
Mai mult, această Lună Plină în Rac este prima super lună a anului 2018, intensitatea energiei se manifestă datorită apropierii de Pământ.
Racul se simte cel mai în siguranță în sânul familiei și are nevoie de conexiunea de nestrămutat cu originile sale familiale. Crabul își poarta, de altfel, casa în spinare oriunde merge. În mod firesc, ca și în cazul celorlalte zodii, lumină este însoțită de întuneric, și astfel energia maternă a Racului poate deveni fie obositoare, fie cicălitoare pentru ceilalți, sau mult prea intensă pentru sine însuși.

Racul este nevoit să înțeleagă în dezvoltarea sa personală că Acasă nu este neapărat un singur loc sau o anumită persoană, ci este vorba despre reîntoarcerea sa către interiorul său, către echilibru și stabilitate interioară, către sufletul său.
Cel de-al doilea aspect pe care Lună Plină în Rac îl intensifică este relația cu emoțiile și inconștientul nostru, adică toate acele aspecte pe care le-am băgat sub preș. Semnul apei ne învață, în general, cum să ne raportăm corect la emoțiile noastre. Adică să le identificăm, să le numim cu voce tare, să le acceptam și, mai apoi, să le transformăm în aur. În această din urmă fază, emoționalitatea este înțeleasă ca un dar unic, ca o poartă către înțelegerea umană și că relaționarea cu ușurință.
Intensitatea și criza emoțională, teoretic specifică femeilor, dar practic specifică oamenilor, ne reamintește că deținem atât un Ego, puternic rațional, o minte minunată, dar și un corp inteligent, oglindă a emoțiilor noastre. Chiar dacă nu le putem încadra în ecuații matematice și soluții imediate, emoțiile noastre se arată, în ascultare. Corpul este primul care răspunde întrebării noastre: Cum mă simt acum?, iar mintea este a doua care urmează, dacă știm să-i acceptăm limitele și dorințele, neîncercând să o neutralizăm prin blamare.
În ceea ce privește ciclul lunii, și anume, stadiul de Lună Plină, acesta înseamnă o perioadă de vară în mijlocul iernii, adică de energie maximă și culegere a roadelor muncii din timpului lunii decembrie și de peste an. Luna Plină este simbolul fertilității, al abundenței și al culegerei roadelor, al protecției familiei și al apărării celor dragi (Arhetipul Mamei Pământ, simbolizat în mitologia greacă de Arhetipul Demetrei, așa cum am văzut într-un articol anterior).
Energia de tip yin (feminină) este cea favorizată și de un arhetip Afrodita deoarece senzualitatea este poarta către inima celorlalți. Senzualitatea se traduce, dincolo de consumerism, prin atenție și prezență. Atunci când o femeie transmite senzualitate, de fapt, ea oferă un dar celorlalți, prin faptul că le captează atenția și că în minutul de glorie ceilalți se simt cu adevărat importanți, ascultați, motivați.
Scepticii care refuză limbajul astrologic, pot considera această perioadă a Lunii Pline un bun prilej pentru o introspecție, o revizuire a lui 2017, dar și o răscumpărare a femininului în viața lor: grijă pentru sine și pentru ceilalți, relația cu corpul, relațiile cu cei din jur, cum arată o iubire funcțională și cum ne îndeplinim, noi femeile, esența feminină? Ne simțim femei, pe deplin, sau activăm ca bărbați sau ca îngrijitoare de bărbați, de dragul societății și al trecutului traumatic?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s