Luna Nouă în Săgetător – rezoluții pentru anul viitor

Ultima Lună Nouă din 18 decembrie ne invită la un bilanț al evenimentelor din 2017 cu scopul a ne reînnoi visurile și obiectivele pentru anul viitor, poate dintr-o perspectivă mai amplă, mai clară și un alt nivel de conștientizare.

Săgetătorul este un semn al optimismului, care sub alura lui jovială, ascunde o dorință de independență și satisfacere a idealurilor. Așadar, energia Lunii Noi în Săgetător din 18 decembrie 2017 ne ajută să definim obiective clare și mărețe pentru anul ce vine, cu condiția să ținem cont și de Legea Atracției (ce suntem, aia primim).

Berbec: lărgirea universului cunoașterii și autocunoașterii prin noi cursuri și întâlnirea unor oameni noi, mentori noi.

Taur: relația cu banii, taxele, veniturile și cheltuielile îți deschide orizontul și pentru alte reglementări, de ordin spiritual. Începi să-ți privești evoluția personală și oamenii care te însoțesc pe acest drum cu mai multă seriozitate.

Gemeni: noi oportunități de socializare și muncă în echipă. A venit momentul să reconsideri mai bine rezultatul unui parteneriat, și anume împlinirea ambelor părți implicate, nu doar satisfacerea personală de moment.

Rac: relația cu siguranța materială și bunăstarea corpului fizic îți solicită atenția imediată. Noi obiceiuri și un stil de viață disciplinat te pot duce pe culmile succesului mai repede decât ai crede.

Leu: Luna Nouă în Săgetător atinge planul creativității, a relației tale cu copilul interior sau cu copiii, în general. Este momentul ca ceilalți să-ți recunoască jovialitatea și spontaneitatea naturală și la locul de muncă, unde debordezi de creativitate.

Fecioară: relația cu părinții, familia sau relația de iubire necesită o nouă evaluare, mai matură din partea ta. Înveți ce înseamnă responsabilitatea pentru binele relației dincolo de binele propriu, asta însemnând și a fi alături de celălalt atunci când are momente mai puțin bune în viață.

Balanță: sfârșitul anului aduce și pentru tine necesarul bilanț, inclusiv recunoașterea eșecului în anumite planuri ale vieții. Te vezi nevoit să reconsideri relația cu valorile personale și cum poți să le valorifici.

Scorpion: securitatea materială și financiară sunt în vizorul tău, iar energia Lunii Noi poate aduce chiar semnarea unui nou contract de muncă sau de colaborare. Ai grijă însă ca noul parteneriat să țină cont de valorificarea calităților tale, nu doar de câștigul material.

Săgetător: pentru anul viitor, cel mai important obiectiv al tău ar putea începe cu întărirea imaginii sociale, cine ești tu, cum te văd ceilalți și care este misiunea ta personală. Luna Nouă îți poate facilita saltul spre un nou nivel de percepție, conștiință.

Capricorn: perioada sărbătorilor îți poate stârni curiozitatea către relația ta cu spiritualitatea. Bilanțul pentru anul ce a trecut și setarea unor noi obiective le poți face într-o încercare de introspecție și verificare a stărilor interioare.

Vărsător: grupul are nevoie de voi și voi aveți nevoie de grup, pentru că sunteți un mentor înnăscut, cu abilități de comunicare excelente. Energia Lunii Noi vă aduce șansa aderării la un nou grup, noi activități de mentorat sau coaching, noi oportunități de a evolua cu ajutorul celorlalți.

Pești: relația cu autoritățile, șefii sau superiorii de la muncă îți poate da bătăi de cap spre sfârșitul anului. Anumite condiții și termeni de muncă nu stau chiar așa cum te-ai așteptat și asta impune să rezolvi anumite situații de criză.

Articol publicat pentru prima dată pe http://www.catchy.ro/luna-noua-in-sagetator-rezolutii-pentru-anul-viitor/120671

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s