Ce invatam din emotiile negative?Povestea unui copil timid

In ziua cand n-o sa mai repet ca dezvoltarea personala e necesara, o sa ma las de scris, si de dezvoltare personala. Nu va dati voie sa ramaneti pe viata cu ceea ce stiti sau credeti ca stiti deja despre voi. Cand mastile cad una cate una ca si cand ai dezveli o ceapa, lumina interioara razbate.

Desfaceti, analizati, distrugeti, schimbati, visati si renasteti.

Ce se intampla atunci cand te simti neinteles si neacceptat?

Incepi sa-ti proiectezi durerea care nu-ti mai incape in piele in tot ce te inconjoara: job, relatii. Ajungi sa crezi ca relatiile, jobul, seful, umea exterioara este rea si te raneste, iar durerea pe care o proiectezi se intoarce inzecit din locul din care a plecat: din tine. Atunci spui ca nu mai nicio iesire. Nimic mai neadevarat.

Imagineaza-ti ca sufletul tau e ca o casa, iar peretii lui sunt toate aspectele vietii tale. Fiecare perete al casei tale este o proiectie a relatiei cu tine insuti, casa sufletului tau.

Fundatia da structura casei, nu schimbarea sezoniera a paletei de culori. Reamenajarea casei ar trebui sa fie o decizie personala, constienta, dar care sa nu te defineasca.

Dar fundatia?

Fundatia este singura pe care putem construi casa visurilor noastre.

Sa incepem asadar.

Am o tema pentru facultatea de psihologie: timiditatea la varsta scolara. M-a facut sa am flashback: fata mica si blonduta, cu ochii mari si albastri, cu fața neexpresiva care ascundea o interiorizare, in prima bancuta, la tara, in clasa 1. Doamna invatatoare, cu vocea blanda si buna, ma invita sa ma prezint in fata clasei. Eu, timorata, vorbeam cu o voce joasa si cu privirea cazuta-n pamant. Doamna invatatoare ma incurajeaza, fortandu-mi discret discursul ca sa-mi depasesc frica de a vorbi in public: prima mea lectie de dezvoltare personala. Primul om, dupa mama, care vedea dincolo de ochii adanci si albastri si vocea soptita. Si vedea bine: de fapt, mie imi placea tare mult la scoala, im placea sa citesc, sa scriu, sa invat, sa dau altor colegi tema de acasa, sa fac nazbatii in pauza, sa fiu sefa clasei, sa scap de pedepse pentru ca sunt sefa clasei si un elev foarte silitor. Scoala m-a salvat. Cred ca si de-asta am ajung sa fac mentoring online. Educatia, citititul sunt salvatoare, asa ca n-aveti nicio scuza sa schimbati ceva in viata voastra.

Nu mai spun ca din cele mai mari dureri infloresc cele mai mari daruri, ca asta ar insemna ca ma laud si sa spulber mitul timiditatii innascute. Deci, de la timiditate la speaker motivational ar putea fi titlul urmatoarei carti. :)))

Bineinteles ca lectia timiditatii m-a urmarit toata viata si, nu intotdeauna, in aceasta nota de inocenta si umor. Adolescenta poate mari ca o lupta conflictele interioare si asa a fost si in cazul meu cu timiditatea. Noi colegi, un nou oras, noi pretentii si noi conditionari, totul in exterior parea ca lucreaza chirurgical si rece la propria-mi lupta interioara: nu aveam incredere in mine si nu stiam cum sa spun lumii cine sunt.

timd.jpg

Sa revenim la povestea unui copil timid.

Ce inseamna, de fapt, timiditatea si cum lucram cu acei copii timizi?

Timiditatea este o masca psihologica a tipului de personalitate pasiv-agresiva, care se caracterizeaza printr-o stare de nemultumire si frustrare si o permanenta stare de judecata sau critica la mediul inconjurator, care pare primejdios. Personalitatea pasiv-agresiva nu a fost educata de copil (in prima faza de formare a personalitatii) sa fie atenta la emotiile si nevoile personale, astfel încat sa le poata exprima asertiv si fara teama in mediul exterior. De obicei, acest tip de personalitate s-a conturat pe fondul unui mediul familial toxic (parintii aveau o relatie toxica, de codependenta sau chiar aveau dependente fiziologice), iar copilul s-a vazut nevoit sa fie mai atent si mai preocupat de rezolvarea conflictelor din mediul ostil decat de satisfacerea sanatoasă a propriilor nevoi de dezvoltare.

Pe acest fond de dezvoltare inhibitoriu, copilul nu si-a dezvoltat o stima de sine solida, respectiv incredere și respect de sine, instrumente care ajută copilul, dar și adultul de mai tarziu, sa se poata adapta cu usurinta la mediile sociale, dar si familiale.

In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze ca Ego de sine statator si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa si cauzala cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala (care ar trebui cumva oferite de adulti printr-un comportament sanatos).

In paralel, copilul nu-si intelege si nu proceseaza proprille emotii pentru ca devin prea dureroase (rusine, vina, furie) . Atfel se inchide in interiorul sau,  și mai mult (mai ales dacă este un copil introvertit), pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indus de mediul în care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in faa lumii.

Asadar, timiditatea nu e un defect de personalitate, boala, nici macar predispozitie psihica. Introversiunea este o predispozitie a personalitatii, care poate fi cumulata cu timiditatea. Diferenta este ca introversiunea este un mecanism psihic de functionare (orientat catre interior, analiza intensa, introspectie, interiorizare, solitudine), pe cand timiditatea inseamna rusine si vina inconstienta.

Timiditatea este o masca, un mecanism de aparare (si de separare de ceilalti), la un mediul familial ostil (conflictual), in care copilul  a invatat sa-si puna nevoile pe locul al doilea si sa se invinovateasca in fata conflictelor din familie. In primii ani de viata, copilul cauta sa se individualizeze si considera ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura directa cu propria persoana. Cand nu gaseste explicatii pentru lumea exterioara conflictuala si pentru propriile emotii neintelese si neprocesate, se inchide in interiorul sau si pune lacat pe poarta sufletului. De aici apare vina inconstienta, care e, de fapt, un sentiment de rusine indusa de mediul in care creste: vina de a se simti insuficient de valoros pentru a se prezenta in fata lumii.

Rusinea este corelata cu agresivitatea, depresia, sinuciderea, dependentele, violenta.(Brené Brown)

Iar atunci cand nu te simti valoros pe dinauntru, cauti cu ardoare aprobarea celorlalti, si sa te ridici la inaltimea asteptarilor lor. Cand nu te simti ”vazut” de cei din jur, ai faci orice sa-i impresionezi.

Consecinta cea mai drastica a timiditatii nu este atat lipsa de sociabilitate sau lipsa de atentie pe care nu ai primit-o in copilarie, cat separarea copilului de propriul interior (lipsa iubirii de sine) si deformarea realitatii prin filtrul complexului de inferioritate.

Gabor Maté (”Root of addiction and trauma: ”If it is so painful to be myself, I would better disconnect from myself.Trauma is the loss of some essential part of you, like a sense of peace, vitality or presence.”)

Cauza si anti-dotul timiditatii este stima de sine, lipsa ei, respectiv intarirea stimei de sine, asa cum ziceam intr-un articol anterior.

”Genuine self-esteem, on the other hand, “needs nothing from the outside”—it’s a sense of feeling worthwhile, regardless of your accomplishments. “Self-esteem is now that the individual consciously thinks about himself; it’s the quality of self-respect manifested in his emotional life and behaviors.” Cultivating that may very well be the work of a lifetime, and likely requires the long, slow process of deliberately befriending yourself.”*

Nu exista pod mai solid catre ceilalti decat stima si iubirea de sine. Pentru ca cu dragostea cu care te privesti pe tine insuti, ii privesti si pe ceilalti. Iar daca ii privesti pe ceilalti, prin oglinda ranilor, asa cum iti privesti sufletul de copil, te vei simti mereu o victima, in cautare de agresori.

Iar timiditatea este o masca a victimizarii.

Asa cum timiditatea se invata, si increderea in sine se invata.

Vindecarea copilului interior (cateva ponturi puteti gasi aici) poate fi o munca de toata viata pentru ca e parte intrinseca din noi insine, care se tine dupa noi in relatii, la munca, in societate, ne trage de maneca cand nu avem grija de visurile lui si se incapataneaza sa manifeste toate emotiile si sentimentele care nu au fost simtite la timpul lor: rusine, vina, agresivitate, incapatanare, rana de abandon.

Daca tot ne dorim sa avem grija de ceva sau cineva pentru rolul de ”Mama Ranitilor” (mai ales femeile), putem incepe prin a ne creste si vindeca acel copil interior, pastrator de daruri: imaginatie, creativitate, joaca, spontaneitate, iubire pura, inocenta, dragalasenie.

Bibliografie:

*https://www.thriveglobal.com/stories/16669-gabor-mate-trauma-work-addiction

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației

Pia Mellody, Facing codependence

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s