10 EXERCITII DE SCHIMBARE: de la criza la manifestare – partea a doua

atentie_prezenta_meditatieMANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva

Primele 5 exercitii de SCHIMBARE. De la CRIZA la MANIFESTARE le gasiti aici.

1. Rasturnarea credintelor limitative si intelegerea emotiilor negative
2. Reconectarea cu interiorul tau prin introspectie/meditatie/autocunoastere
3. Reconectarea cu ceilalti: redobandirea conexiunii autentice
4. Reconectarea la corpul tau: fizic si energetic
5. Restabilirea relatiei cu Universul, Spiritul si natura
6. Redobandirea puterii interioare
„Cea mai nezdruncinata credinta a omului…cea mai vatamatoare credinta este sa crezi ca lumea exista in afara ta, ca exista cineva de care sa depinzi, cineva sau ceva care poate sa-ti dea sau sa-ti ia, sa te aleaga sau sa te condamne.(Elio D’ Anna, in cartea Scoala Zeilor)
Noi suntem obisnuiti sa insufletim prin proiectiile noastre o multime de evenimente trecute, oameni care nici macar nu mai sunt prezenti in viata noastra, vise care nici macar nu s-au intamplat (celebrul LOTTO), substante cu puteri magice si trasaturi de vraci. Le dam tuturor acestor proiectii energia noastra, investim nesperat de multa energie si atentie in goluri de viata care nu au cum sa ne implineasca, ci doar sa ne faca dependenti si atasati. De-asta, asa-zisa noastra fericire dispare cand dispare visul frumos de iubire sau casa de vis.
Am luat puterea noastra de a ne simti fericiti oricum, chiar acum, si am transferat-o, la indemnul societatii, intr-o entitate separata noua, pe care fiinta noastra nu o poate recunoaste ca fiind intrinseca pentru ca nu a creat-o constient. Starea de dependenta (vezi la alcool sau droguri) ar putea fi considerata (si, din pacate, ar putea ramane) prima si singura noastra experienta spiritualara: reconectarea cu noi insine, accesul catre starea mistica in care totul este posibil, visarea, starea de relaxare si acceptare neconditionata a situatiei de viata, indiferent de cat de „dureroasa” ar putea fi pentru Ego-ul constient.
Am invatat ca puterea mea interioara o impartisem ca o felie de pizza: parinti, iubit, cariera, diplome, cursuri, prieteni, societate, dramatizare, victimizare, apatie… Constientizand ca numai orientandu-ma spre interiorul meu, voi putea reintregi aceasta putere, am inceput sa las deoparte conditionarile si fricile. In acest spatiu de iubire, am invatat sa fiu eu insami si ma iubesc oricum. In acest spatiu de acceptare totala, m-am departat de judecata unora si m-am apropiat de iubirea celor care ma accepta cu adevarat, am putut discerne pentru prima data, ce imi face bine si ce e toxic pentru mine. In acest spatiu nou de libertate, am inteles ca datoria mea suprema e sa fiu eu insami, sa am grija de mine pentru a putea oferi si celorlalti din preaplinul meu. Am invatat sa trasez granite clare, marginite de valorile mele si sa privesc compromisul ca o abatere de esenta mea, nu ca pe o poarta mereu deschisa spre ceilalti, care sa ma salveze de mine insami.
7. Responsabilitatea pentru visurile noastre
„Viata unui om este umbra visului sau, materializarea credintelor si a iluziilor sale” (Elio D’Anna, in cartea Scoala Zeilor)
Intelegerea pe care eu am facut-o cu mine in procesul transformarii mele interioare a fost ca indiferent pe ce treapta a dezvoltarii mele ma voi afla, si indiferent de maretia idealurilor si a visurilor mele, iar la polul opus, indiferent de momentele dificile pe care viata mi le rezerva, eu ma voi stradui sa pastrez acest spatiu interior centrat, deschis si sacru, sa fie punctul meu de echilibru. Cu alte cuvinte, mi-am promis ca momentul prezent e singurul care conteaza si care merita atentia mea pe deplin.
Smerenia si renuntarea la credintele limitative este o forma de revelatie deoarece creeza un spatiu nou, in locul convingerilor negative si a atotstiutorului Ego.
8. Refacerea legaturilor cu trecutul: ruperea de rolul de copil
In timpul copilariei, formarea Ego-ului nostru era o conditie absolut necesara pentru supravietuirea psihologica. Asta inseamna si ca in timp ce ne dezvoltam personalitatea am dobandit anumite imprinturi, conditionari si pattern-uri care nu aduc neaparat rezultate sau lucruri bune in viata noastra: traume, (pre)judecati, valori si principii care poate nu ne apartin, lipsa stimei de sine, deconectarea la interiorul nostru, lipsa de iubire etc.
In viata de adult, Ego-ul isi pastreaza in mod normal functionalitatea, si are un rol foarte important in ceea ce numim un adult functional. Insa la o observare mai atenta (introspectie), devine ingrijorator sa constati ca ai o relatie la fel de nesanatoasa ca a parintilor lor, ca esti dependent de relatia pe care o ai si nu stii cum sa iesi din ea, ca depinzi de anumite substante ca sa te relaxezi, ca nu stii ce pasiune ai si te frustrezi la un job care nu-ti place, ca ai cu x kg si bolile secolului iti bat la usa etc.
Oamenii aparent puternici nu stiu sa renunte la timp….Undeva, in trecutul lor de copil, au invatat ca datoria lor e sa rezolve, sa vindece pe altii, sa aiba grija de altii, sa reziste in situatii in ciuda nefericirii, si nu au invatat datoria lor principala este sa aiba grija de ei insisi 😉 stiti, exercitiul din avion: ca sa ii salvam pe altii trebuie sa ne salvam mai intai pe noi insine.
Oricat ar fi de tentant rolul de Salvator/Salvatoare, e doar un rol. Cand cauza salvarii dispare, nu mai stii cine esti cu adevarat.
9. Revolutie interioara, nu revolta exterioara
Ceilalti sunt doar chemati in viata noastra prin legea atractiei universale. Daca suntem deci in mijlocul unei relatii toxice, care ne aminteste ingrozitor de mult de relatia cu unul dintre parinti, avem cel putin un semnal de alarma ca trebuie sa vindecam prima relatie importanta din viata noastra.
Intrebarea care naste solutii este tot timpul: Ce parte din mine atrage un Agresor sau o Victima, ca partener? Ce parte din mine accepta cu orice cost o relatie de neiubire? Un copil ranit sau un adult? Un copil nu poate supravietui fara o relatie de atasament, dar un adult poate.
In momentul in care am imbratisat Revolutia mea interioara, si am abandonat revolta catre exterior, am invatat sa accept realitatea exterioara asa cum este, ca o manifestare a realitatii mele interioare, aceasta din urma fiindu-i cauza nemijlocita. Si indiferent de textura bucatii de realitate pe care o experimentez, voi sti in permanenta ca eu sunt Creatorul ei. Orice stramutare de energie pe verticala si inaltare a manifestarii viselor mele se va realiza mai inainte in interior, pentru ca apoi sa se materializeze si in exterior.
10. Regasirea spirituala
Spiritualitatea asa cum o vad eu este o tema cat pentru o viata si, in principiu, este o tema foarte personala si individuala cand vine vorba de relatia cu Dumnezeu. In particular, fiecare din noi asociaza aceasta relatie cu termenul cu care rezoneaza. Daca se intampla sa existe printre sceptici si negarea spiritualitatii in viata noastra, e ok si asa, daca suntem 100% onesti cu noi insine atunci cand raspundem la intrebarea: Cine observa mintea? Daca spun ca mintea creeaza universul din jurul meu si vad mintea centrul universului meu, unde sunt Eu? Eu nu sunt mintea, ca altfel nu as putea sa o observ in meditatie. Mintea e numai cortina prin care ma uit la viata. Deci unde ma aflu Eu? Cine este acest Eu care „pare” cand beneficiarul, cand victima mintii mele?
Christina Grof face o deosebire destul de clara intre minte/Ego si Sine in cartea sa depre dependente „Setea de intregire. Vindecarea spirituala a dependentelor”, urmand evident modelul lui Jung. Ea defineste mintea sau sinele mic ca fiind „cunoasterea, simturile, emotiile si sentimentul identitatii personale. In centrul functiilor sale se afla procesul de gandire. Adeseori ne definim prin gandurile noastre si nu trebuie decat sa stam nemiscati sau sa privim in noi insine pentru a observa parada continua de idei, pareri si fantezii. Pozitionandu-ne deasupra mintii noastre, putem sa-i obervam gimnastica. Acest „martor” este forta dincolo de eu. Este Sinele profund, liber si delimitat de dinamica mintii.
Marie-Louise von Franz, cea mai apropiata si studioasa discipola a lui Car G. Jung spune (cartea Dimensiuni arhetipale ale psihicului):
Sinele poate fi definit ca un centru interior calauzitor, distinct de personalitatea constienta (Ego) si putand fi investigat numai prin natura viselor. El este centrul regularizator care aduce o permanenta extindere si maturizare a personalitatii. La inceput, acest centru din noi este numai o potentialitate innascuta; pe durata vietii, ea se poate actualiza intr-o masura mai mare sau mai mica, dupa cum Eul este dispus sau nu sa asculte mesajele Sinelui. S-ar parea ca Eul nu este creat pentru a-si urma nestingherit propriile imbolduri, ci pentru a contribui la realizarea plenitudinii interioare, a intregului psihic, imprumutandu-i lumina constiintei”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s