De ce e ok sa nu mai stii ce vrei de la viata?

Povestea unui om puternic din umbra

Ce am aflat despre mine in meditatie? In spatele unei perfectioniste pur-sange, se ascunde o voce soptita, undeva in sufletul meu, care parca incearca sa-mi spuna ceva. Nu am invatat sa o ascult insa. Sunt prinsa intre to-do list-uri, telefoane, mesaje­­, sfaturi, sa fac totul pentru ceilalti, sacrificandu-ma pe mine. Asa am invatat candva sa ma fac utila si demna de apreciere. In meditatie, recunosc si vocea autoritara din capul­­­­ meu (tatal meu), care-mi spunea si in copilarie ca trebuie sa muncesc mai mult, si mai mult, sa fiu recunoscuta, iubita si apreciata. Pe zi ce trece sunt tot mai obosita cand ma validez prin rezultatele mele pentru ca asta inseamna ca atunci cand esuez, nu ma simt iubita. Cand ma opresc insa din tot ce fac,si imi ofer cateva minute de introspectie, imi ascult acea voce interioara care imi spune clar ca indiferent ce alegeri sau rezultate as obtine, merit sa fiu iubita oricum.

Ceea ce defininim in limbajul de zi cu zi ca fiind om puternic poate crea confuzie uneori.

Cu totii defilam prin lume cu cate o masca sau un rol bine-definit (femeia independenta, femeia fatala, Don Juan-ul, victima, luptatorul, agresorul, femeia-martir), si poate, doar poate, in timp ce ne aratam altora ca fiind oameni puternici, ambitiosi si incapatanati, in sufletul noastru povestea e alta.

Despre povestea asta, care a fost si scenariul meu pana nu demult, o sa vorbim astazi.

 

In perioada in care nu stiam ce e cu mine sau cine mai sunt, nu aveam nici inspiratie (energie creatoare blocata), iar energie pentru o schimbare in viata mea nici atat. Era o perioada de vibratie joasa, in care abia aveam energie sa supravietuiesc.

Cred ca in momentul in care am realizat/constientizat ca orice eveniment ar trece prin viata mea, mi-ar placea sau mi-as dori sa-mi mentin o atitudine demna, sa ma pot refugia intr-un spatiu interior de echilibru, in care sa simt ca sunt ok, ca va trece si evenimentul asta, am o avut-o o mica revelatie. Probabil cunoasteti sentintele apoteotice pe care ni le dam singuri cand simtim ca suntem distrusi efectiv de o anumita situatie, de plecarea unor oameni din viata noastra.

E ok sa nu mai stii ce vrei de la viata: momentul de vindecare

E ok sa nu mai stii ce vrei de la viata? Ce rost ar avea sa pasesti ambitios pe aceleasi drumuri batatorite, dar nepotrivite pentru tine? Nicio lista magica de obiective nu te scuteste de la vindecare, de la lucrul cu tine insuti.

Au fost drumuri pe care si eu m-am incapatanat sa merg mult timp, dar ma bucur din suflet ca m-am oprit. Mi-am dat putin valul orgoliului la o parte, cu riscul de a simti neputinta, ca sa pot vedea: o noua cale, o alta lume, o schimbare, sa invat sa visez din nou ca atunci cand eram copil.

 

Pe de o parte, avem aceste roluri de oameni puternici, interpretate de oameni care aparent nu au nevoie de nimeni, si care se ascund dupa titulatura de „independenti”, iar pe de alta parte, ii avem pe cei care le cresc Ego-ul acestora dintai atunci cand ii privesc din propria lor pozitia de victima (proiectand insusire pe care noi credem ca nu le avem, ne cream o imagine falsa despre cineva): „Oare cum se descurca si cu familie si cu job?”, „Vai da ce puternica pare, parca nimic nu o doboara!!!”, „Mi-as dori sa fiu si asa stapana pe situatie, o Ioana d’Arc a vremurilor moderne”.

Ce am invatat eu din lectia exagerarii si a intensitatii cu care ma uit la viata, o lectie pe care la drept vorbind o reinvat in fiecare e zi, este ca noi oamenii suntem in fata celorlalti ca Luna: in functie de care ce parte a ei e luminata de Soare si in functie de cine o priveste, din cutare loc al Globului, imaginea Lunii e in fiecare zi alta.

Probabil de-asta si multi dintre noi nu stim cine suntem cu adevarat atunci cand ne privim numai prin ochii celorlalti.

In aceeasi ordine de idei, suntem intuneric si lumina in acelasi timp, si e frumos si sanatos sa vezi oameni mereu pozitivi, insa nu trebuie sa nu uitam ca perfecti nu suntem si ca negativul face parte din viata la fel cum noaptea urmeaza zilei.

Sa referim la Povestea omului puternic din umbra. Capcana celor care se incapataneaza sa sfideze viata pana in cele mai mici detalii si sa-si impuna vointa proprie cu orice pret este ca, desi de partea luminoasa a lucrurilor ambitia lor le va aduce ceva rezultate, invers proportional cu succesul sta rezistenta la schimbare, vine pierderea aparentului control asupra oamenilor, lucrurilor si situatiilor. Asta evident escaleaza la cote alarmante atunci cand, desi viata noastra nu ne implineste, continuam sa ne ambitionam sa urmam aceleasi ganduri din minunata noastra minte.

 

Evident lupta cu mintea noastra este o provocare pentru noi toti. Ne poate duce pe cele mai inalte culmi sau ne poate arunca intr-o secunda, inapoi cu picioarele pe pamant, atunci cand ceea ce am cerut de la viata pe un ton raspicat nu ni se mai potriveste. Si sigur ca tot mintea este cea care se revolta in fata consecintelor si ia din cui imediat haina scuzelor (ca doar suntem creativi) si haina blamarii (evident ALTCINEVA e de vina pentru situatia in care ne aflam).

Despre povestea cu cat de mult impartim  celorlalti puterea noastra de a schimba lucrurilor, exact ca pe o felie de pizza am mai vorbit aici.

Sa revenim la oamenii incapatanati.

Mi se mangaia si mie orgoliul cu fraze de tipul celor spuse mai sus, iar eu continuam sa functionez din acelasi rol de Amazoana, fara a fi conectata cu cine sunt cu adevarat. Dupa cum spuneam, un anumit rol iti poate aduce un trofeu dorit, insa legea compensatiei funtioneaza atat de bine incat acelasi rol cu care te mandresti in cariera iti da relatiile de iubire peste cap (pentru ca asa Xena printesa razboinica cum te vezi, vei atrage doar barbati raniti in cautare de oblojire). Or relatia ar putea functiona atunci cand fiecare isi foloseste energia naturala (masculina, respectiv feminina) fara a inversa rolurile (care inversare ducen la frustrare, adulter, despartire).

Multi dintre noi astia aparent puternici si incapatanati asteapta sau creeaza inconstient o criza existentiala ca sa schimbe ceva in viata lor ca doar, nu-i asa, noi nu acceptam sfaturi de la nimeni si oricum ducem multe. Sigur, criza asta existentiala  se poate intampla si la pensie, ca doar atunci se intampla mai toate lucrurile bune din viata noastra: mai mult timp liber, mai multe vacante, mai multa relaxare etc.

Ceea ce ne mentine cel mai mult in starea de homeostazie, indiferent daca situatia noastra e negativa sau de-a dreptul cronica, este identificarea noastra cu ceea ce numim Ego, centrul personalității conștiente care incepe sa se formeze in copilarie.

***(DEX: HOMEOSTAZÍE, homeostazii, s. f. (Biol.) Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele3 mediului intern; homeostază),

„Ceva din noi ar vrea sa ramana copil, complet inconstient, sau cel putin constient doar de Eul propriu, sa respinga orice alteritate, sau cel putin s-o supuna vointei sale, sa nu faca nimic, sau cel putin sa-si impuna cheful ori puterea”. (Jung, Dinamica inconstientului)

 

In timpul copilariei, formarea Ego-ului nostru era o conditie absolut necesara pentru supravietuirea psihologica. Asta inseamna si ca in timp ce ne dezvoltam personalitatea am dobandit anumite imprinturi, conditionari si pattern-uri care nu aduc neaparat rezultate sau lucruri bune in viata noastra: traume, prejudecati, valori si principii care poate nu ne apartin, lipsa stimei de sine, deconectarea la interiorul nostru, lipsa de iubire etc.

In viata de adult, Ego-ul isi pastreaza in mod normal functionalitati si are un rol foarte important in ceea ce numim un adult functional. Insa la o observare mai atenta (introspectie), devine ingrijorator sa constati ca ai o relatie la fel de nesanatoasa ca a parintilor lor, ca esti dependent de relatie pe care o ai si nu stii cum sa iesi din ea, ca depinzi de anumite substante ca sa te relaxezi, ca nu stii ce pasiune ai si te frustrezi la un job care nu-ti place, ca ai cu x kg si bolile secolului iti bat la usa etc.

new book.jpg
Ce se ascunde oare in spatele comportamentelor noastre?
Ce forte tainice ne mana actiunile de zi cu zi?

De ce spun ca o criza ar fi ceva „bun”? Pentru ca ne rupe din ritmul nebunesc in care ne NI se intampla viata. Ne obliga la capitulare, renuntare la vechile idei, deschidere catre nou, vulnerabilitate si conexiune adevarata in relatii, catre ceva mai puternic decat noi, catre ascultare interioara. Si atunci, poate pentru prima data te opresti, esti nevoit sa accepti ca nu stii ce vrei de la viata sau ca s-a schimbat lista prioritatilor, si cu un suflet de copil esti curios sa inveti un alt mod de a-ti trai viata.

De unde stii ca nu functionezi cu un Ego sanatos?

Ego-ul functioneaza cu o intensitate maxima (in clubul ambitiosilor si incapatanatilor, mai ales) dupa legea compensarii; compensarea diferentei intre cum te vezi si cum te vad ceilalti si cine esti cu adevarat, o inflatie a Ego-ului in defavoarea Sinelui.

Omul trebuie sa-si arate cumva utilitatea, sensul in lume, chiar daca asta inseamna agresivitate, indarjire, ambitie, rezistenta la schimbare. Aceasta masca ascunde de obicei frica de a admite ca ceea ce iti doresti cu adevarat si nu ai realizat in viata reala.

Sinele, in conceptia lui Jung, inglobeaza nu numai potentialitatile stravechi ale speciei noastre umane, ci si aspiratiile spirituale ale fiintei umane.”

Contactul Ego-ului cu Sinele inseamna reducerea sentimentului de insingurare, de separare, de foame interioara, si conectarea cu potentialul infinit al individului, reducerea anxietatii si a stresului.

„Atunci cand vedem lumea numai din perspectiva identitatii noastre personale sau a culturii din care facem parte, lasam ca inventiile egoului propriu sau al egoului colectiv sa guverneze ca centru al universului, in loc sa permitem sinelui nostru adevarat sa fie in centru.”

De ce e nevoie uneori sa ne „daramam” putin Ego-ul? E, de fapt, o deconditionare a tot ceea ce am invatat, o evaluare obiectiva si intrebare de bun simt: functioneaza pentru mine ce am invatat si folosit pana acum? sunt multumit, impacat, fericit? daca nu, de ce sa mai insist cu perceptiile mele? doar pentru satisfactia de moment de a avea dreptate?

Pentru ca un Ego ranit la varsta de 5 ani de lipsa atentiei parintilor nu poate fi functional la 30 de ani. Pentru ca se intampla ca in relatii sa daruim mai mult decat partenerul si in contradictie sa credem ca alegem relatia din vointa proprie (desi adevarul e ca alegem beneficiul negativ: a nu fi singuri).

In timp ce inaintam in varsta, Ego-ul nostru se cere maturizat, iar un om matur nu are de ce sa se afiseze in haine de Casanova sau o sa imprumute rochia martirului, sacrificandu-se in numele altora.

Oamenii aparent puternici nu stiu sa renunte la timp....Undeva, in trecutul lor de copil, au invatat ca datoria lor e sa rezolve, sa vindece pe altii, sa aiba grija de altii, sa reziste in situatii in ciuda nefericirii, si nu au invatat datoria lor principala este sa aiba grija de ei insisi ;) Stiti, exercitiul din avion, ca sa ii salvam pe altii trebuie sa ne salvam mai intai pe noi insine. Oricat ar fi de tentant rolul de Salvator/Salvatoare, e doar un rol.

Cand cauza salvarii dispare, nu mai stii cine esti cu adevarat.

„Lipsa unei relatii autentice cu Sinele indica, de obicei, lipsa unui reper interior si duce la trairea unei stari de alienare a individului, care se manifesta prin agresivitate ridicata. Jung numeste aceasta stare „perils of the souls” si afirma ca este traita ca anxietate si/sau depresie.”

Vointa este suma energiei aparent disponibile, asa cum spunea Jung, de-asta vointa noastra este doar un instrument al realitate, nu o lume intreaga. Sunt multe cazurile in care ne comportam „irational” si nu gasim explicatii logice pentru purtarea noastra.

Asta pentru ca exista atat de multe energii si continuturi „nevazute”, la care nu stim cum sa avem acces.

Smerenia si renuntarea la credintele limitative sunt o forma de revelatie deoarece creeaza un spatiu nou de dezvoltare, in locul convingerilor negative si a atotstiutorului Ego.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s