Atasament sau autenticitate? Despre relatii codependente

Partea a 4-a Codependenta sau depedenta de relatii

Se spune ca la sfarsitul vietii, codependentii vad trecand prin fata ochilor viata celorlati…nu propria viata…

In spatele unei perfectioniste pur-sange, se ascundea o voce soptita, undeva in sufletul meu, care parca incerca sa-mi spuna ceva. Nu o ascultam insa. Eram mult prinsa intre to-do list-uri, telefoane, obiective, si aceeasi voce autoritara din capul meu (tatal meu), care-mi spunea si in copilarie ca trebuie sa muncesc mai mult, si mai mult, sa fiu recunoscuta, iubita si apreciata. Pe zi ce trece eram tot mai obosita cand ma validam prin rezultatele mele, pentru ca asta inseamna ca atunci cand esuam, nu ma simteam iubita. Acum cand ma opresc insa din tot ce fac si imi ofer cateva minute de introspectie, imi ascult acea voce interioara proprie care imi spune clar ca indiferent ce alegeri sau rezultate as obtine, merit sa fiu iubita oricum. (Extras din De la criza la manifestare: drumul autocunoasterii)

*Codependenta sau dependenta de o persoana reprezinta incapacitatea cuiva de a trai din plin sau de a functiona adecvat fara siguranta ca cineva are grija de el. Codependentii se agata de relatiile uzate cand ar fi cazul sa le dea drumul. Foarte important, lipseste un simt al responsabilitatii fata de propria persoana. Privesc pasiv la ceilalti, ca sursa a fericirii si implinirii lor, iar atunci cand se intampla reversul, simt ca ceilalti sunt responsabili. „( M. Scott Peck, Drumul catre tine insuti)

Conform definitiei dependentei, codependenta intruneste, ca fel ca toate dependentele, urmatoarele caracteristici simultan:

Dependenta (indiferent de substanta) ca proces:
1. pofta/dorinta excesiva
2. placere sau usurare/alinare dupa administrarea substantei/relatiei
3. incapacitatea de a renunta in ciuda consecintelor negative
4. consecinte negative grave pe termen lung: boli, moarte

(Sursa: Gabor Mate, In the Realm of Hungry Ghosts)

Cele doua mari capcane ale codependentei sunt, pe de o parte, la nivel individual, incapacitatea  de a avea grija de propria persoana (efectiv copilul nu a fost invatat cum sa se asculte si sa-si puna nevoile pe primul plan pentru ca era prea ocupat sa faca fata stresului din familie), si iresponsabilitatea/nematurizarea in privinta propriei vieti, care poate fi culminata si la un nivel mai profund, sa-i zicem spiritual, cu o deconectare de propriul sine, de propriile nevoi si emotii, o lipsa a autocunoasterii, lipsa de autenticitate (Eu nu pot fi eu sau nu ma simt bine in pielea mea pentru ca ceilalti/parintii nu m-au facut sa ma simt acceptat). Deconectarea de la propriul interior, sau popular „fuga de sine”, „uitarea de sine”, e un proces inceput in copilarie ca mecanism de aparare impotriva stresului, a abuzului sau a ranilor suferite.

Pe de alta parte, o rana a abandonului in copilarie conduce si la un comportament de adult dependent pasiv in privinta temei iubirii si a relatiilor, la o relatie toxica in care unul dintre parteneri este continutul, iar celalalt este continatorul (asa cum spunea Jung), victima si persecutorul in tandem continuu, in loc de a fi parteneri egali de drum.

In afara responsabilizarii celorlalti pentru propria fericire („Nu pot trai fara tine”, „Viata mea nu are sens fara o relatie”, „In numele iubirii, sacrific binele meu”), comportamentul unui codependent se caracterizeaza si prin sacrificiu de sine. Acea forta care pare sa mute muntii din loc pentru celalalt si, pe care o numim uneori gresit iubire, ascunde de fapt o carenta de afectiune din copilarie (din cauza parintilor absenti), un comportament de dependenta in care obiectul trocului este chiar relatia. Acest comportament este cel mai vizibil la sfarsitul relatiei, atunci cand partenerii se surprind acuzandu-se: „Cate am facut pentru tine!”, „Am pierdut ani din viata, tineretea..” etc.

Trasaturi ale unei relatii toxice/codependente:

  • comportament pasiv-agresiv de de perfectionist si control-freak care ascund mascarea unor emotii de baza: rusine (Nu sunt suficient de bun), a vinovatiei (Nu merit sa fiu iubit), overniceness sau overpleaser (fata prea draguta sau prea buna care nu vrea sa deranjeze pe nimeni de frica sa nu fie acceptata);
  • managementul impresiilor folosit la maximum (unul dintre parteneri se da peste cap sa satisfaca nevoile celuilalt, sa-l cunoasca pana in cele mai mici detalii, in timp ce celalalt este distant sau pasiv);
  • minimalizarea toxicitatii relatiei, a durerii si a incompatibilitatii celor doi („de gura lumii nu ne despartim”, „mai indur putin ca poate se schimba ceva”, „stam de dragul copiilor”) (Sursa: Pia Mellody, Facing Love Addiction: Giving Yourself the Power to Change the Way You Love

John Bradshaw scaleaza comportamentele partenerilor in relatie in trei coloane, in centru se situeaza comportamentul ideal/dezirabil/sanatos. In stanga si in dreapta avem pe o axa a relatiei, comportamentul partenerilor codependenti care se atrag (- si +) ca polii unui magnet. De exemplu, un partner absent in relatie sau indisponibil va atrage intotdeauna un partner care va avea multe responsabilitati si sarcini in relatie. Primul se va simti la un moment sufocat, iar al doilea frustrat.

  • brad
    John Bradshaw, Barometru al relatiilor intime (Stanga-codependent centru- relatie sanatoasa, dreapta-codependent)

O alta fateta a dependentei de atentia celorlalti este incapacitatea de a spune „Nu” atunci cand situatia o cere. Conform autorului american Pia Mellody, pionier in subiectul traumelor din copilarie, inainte de a oferi ajutorul cuiva, am nevoie sa raspund la 2 intrebari:

  1. Pot sa ajut fara a ma simti o victima? (Ma simt victima cand fac o anumira fapta buna pentru recunoastere publica sau post-mortem sau pentru a castiga iubirea cuiva);
  2. Pot sa ajut fara a-i fura celuilalt abilitatea de a se ajuta singur? (cazul mamelor care isi cresc „puisorii” pana aproape de varsta de pensionare a puisorilor)

Sursa: Pia Mellody, Facing Codependence

Avem asadar si in cazul dependentei de o relatie/persoana, ca si in cazul celorlalte dependente:

  • o cauza retrospectiva (trauma: lipsa atentiei/iubirii/grijii parintilor/unui parinte);
  • si un remediu prezent temporar (pe care il cautam compulsiv in viata adulta cu fiecare relatie: avem grija de altii ca sa ne umplem sacul interior fara fund, gaura de afectiune in copilarie). Avem o grija excesiva de altii in loc sa avem grija de noi ca datorie principala. Avand o grija excesiva pentru altii nu ne mai ramane energie si timp pentru noi insine, si nu mai „trebuie” sa ne rezolvam problemele interioare fiind preocupati cu salvarea lumii.

Cuvantul „pasiv” este foarte des atribuit codependentului deoarece orientarea energiei sale este mai tot timpul catre ceilalti, sa le satisfaca nevoile (protectie, grija, afectiune), excluzand ceea ce poate face el insusi pentru sine. Aparent convenabil, nu? Asta nu inseamna ca oamenii dependenti pasivi nu fac nimic niciodata pentru ceilalti, ci ca motivul lor este acela de a intari atasamentul celorlati pentru ei. Unii numesc asta iubire…

Oamenilor dependenti pasiv le lipsesc limitele in relationare, disciplina (amanarea recompensei – o sa astept relatia pe care o merit si refuz actuala relatie toxica).

Si partea mea preferata in subiectul codependentei, despre care as putea scrie un roman: „daruirea sau sacrificiul de sine„.”Daruitorul”, sau Maica Teresa moderna (pentru ca daruirea suprema este de obicei este apanajul femeilor pe lista virtutilor), in numele „iubirii”, este rolul pentru care copilul interior ranit il invata in copilarie, atunci cand era nevoie de un efort extra din partea lui pentru a obtine validarea parintilor, atentia sau afectiunea sau a fost chiar nevoit sa inverseze rolul copil-parinte (in cazul unor parinti care nu aveau capacitatea de a se ajuta singuri si de-a isi proteja copilul).

Cu alte cuvinte, persoana care daruieste sau „iubeste” prea mult incearca, de fapt, sa refaca un scenariu din copilarie in care copilul isi proiecta intern nefericirea parintilor care fiind responsabilitatea proprie, jucand un rol de copil in haine de adult. Daruim, nu neaparat din dorinta genuina, ci de frica sa nu fim parasiti sau abandonati de persoana iubita, asa cum probabil a facut-o unul dintre parinti.

**Copiii cand sunt mici sunt natural egocentrici, si anume  incearca sa-si satisfaca nevoile. Asta inseamna si sa dezvolte o strategie de protectie a mamei abuzate, astfel incat ei insisi sa nu simta durerea mamei. Astfel copilul devine mama mamei, si uneori simultan, va intreprinde si un alt rol, cel de partner/ocrotitor al mamei in cazul unui tata abuziv sau absent. Complexul mamei des intalnit in relatii in care femeia se erijeaza inconstient in salvatoarea barbatului (baiatului) ranit la randul sau de mama.

 

Intr-un fel sau altul, desi ma autodeclaram independenta, in spatele faptelor mele de sacrificiu, aveam mare nevoie ca oamenii sa-mi arate dragostea lor, sa ma recunoasca asa cum in copilarie nu se intamplase suficient. Un imens gol interior de afectiune in care am turnat ani intregi povara unor compromisuri pentru propria-mi fiinta. Am lasat de la mine sperand sa primesc mai mult de la altii. Desi simteam ca merit mult mai mult, ceea ce atrageam in viata mea era, ironic sau nu, pe marginea cealalta de prapastie. Fireste, in acest context in care cautam sa adun doua lumi paralele, nu avea sa se nasca decat o criza.(Extras din De la criza la manifestare: drumul autocunoasterii)

Bibliografie audio:

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s