Vindecarea spirituala a dependentelor, carte de Christina Grof

Partea a 3-a Radacinile adanci ale dependentelor

Noi suntem obisnuiti sa insufletim prin proiectiile noastre o multime de evenimente trecute, oameni care nici macar nu mai sunt prezenti in viata noastra, vise care nici macar nu s-au intamplat (celebrul LOTTO), substante cu puteri magice si trasaturi de vraci. Le dam tuturor acestor proiectii energia noastra, investim nesperat de multa energie si atentie in goluri de viata care nu au cum sa ne implineasca, ci doar sa ne faca dependenti si atasati. De-asta, asa-zisa noastra fericire dispare cand dispare visul frumos de iubire sau casa de vis. Am luat puterea noastra de a ne simti fericiti oricum, chiar acum, si am transferat-o, la indemnul societatii, intr-o entitate separata noua pe care fiinta noastra nu o poate recunoaste ca fiind intrinseca pentru ca nu a creat-o constient. Dependenta ar putea fi considerata prima noastra experienta spirituala, reconectarea cu noi insine, accesul catre starea mistica, de relaxare si acceptare neconditionata, asa cum spune Christina Grof in „Setea de intregire. Vindecarea spirituala a dependentelor”) (Fragment din „De la criza la manifestare”)

Inainte de a intra din nou in paine despre subiectul dependentelor, as vrea sa clarific cativa termeni pe care ii voi folosi preponderent in acest articol, si pe blog, in general.
Spiritualitatea asa cum o vad eu este o tema cat o viata si, in principiu, este o tema foarte personala si individuala. Ceea ce promovez pe aici prin cuvintele mele de duh nu are niciun alt scop, in afara de a starni intrebari cu privire la relatia noastra profunda cu cu noi insine, asa in general. Iar in particular, fiecare din noi asociaza aceasta relatie cu termenul cu care rezoneaza. Daca se intampla sa existe printre sceptici si negarea spiritualitatii in viata noastra, e ok si asa, daca suntem 100% onesti cu noi insine atunci cand raspundem la intrebarea: Cine observa mintea? Daca spun ca mintea creeaza universul din jurul meu si vad mintea centrul universului meu, unde sunt Eu? Eu nu sunt mintea. Mintea e numai cortina prin care ma uit la viata. Deci unde ma aflu Eu? Cine este acest Eu care „pare” cand beneficiarul, cand victima mintii mele?
Christina Grof face o deosebire destul de clara intre minte/Ego si Sine in cartea sa depre dependente Setea de intregire. Vindecarea spirituala a dependentelor. Ea defineste mintea sau sinele mic ca fiind „cunoasterea, simturile, emotiile si sentimentul identitatii personale. In centrul functiilor sale se afla procesul de gandire. Adeseori ne definim prin gandurile noastre si nu trebuie decat sa stam nemiscati sau sa privim in noi insine pentru a observa parada continua de idei, pareri si fantezii. Pozitionandu-ne deasupra mintii noastre, putem sa-i obervam gimnastica. Acest „martor” este forta dincolo de eu. Este Sinele profund, liber si delimitat de dinamica mintii.”
grof
Pentru ca Sinele in psihologia occidentala si in spiritualitate e un subiect intens studiat, destule informatii gasiti la Jung, spiritualitatea buddista, aici si aici.
Cu ce ne ajuta disocierea pe care Christina Grof o face intre Eu si Sinele profund? Ne ajuta ca un prim pas catre vindecare, respectiv separarea de rolul de dependent cu care se identifica Eul cand zice ca nu mai poate, si o forta care are capacitatea (daca ii este inlesnita) sa-l scoata din dependenta.
Principiul vindecarii dependentelor prin spiritualitate este si al doilea dintre cele 12 principii ale Asociatiei Alcoolicilor Anonimi (Avem incredere in faptul ca o Putere superioara noua, ne poate ajuta).
„Programele Doisprezece pasi vorbesc despre „boala sufleteasca” a individului dependent, care se manifesta atunci cand acesta este cuprins in agonia dependentei. Pe  masura ce se indreapta catre fundul prapastiei si se apropie de momentul in care constata ca s-au saturat de comportamentul lor adictiv si autodistructiv, dependentii au de-a face cu un faliment spiritual. Pe masura ce practica Pasii, cu sprijin din partea comunitatii, indivizii reusesc sa potoleasca tanjirea si sa umple acel gol interior.”
In celebra sa scrisoare catre Bil Willson, fondatorul AA, Jung scria: „In latina, alcool se traduce prin spiritus, astfel incat tu folosesti acelasi cuvant atat pentru cea mai inaltatoare experienta, cat si pentru otrava”.
Cu alte cuvinte, laitmotivul articolului de azi ar fi ca dependenta, dincolo de stigmatul de boala a creierului sau consecinta a traumei din copilarie, este si o cautare spirituala. Adica o incercare de reconectare cu sentimentul propriei unicitati, cu spatiul interior in care ne simtim liberi si iubiti, indiferent de rolurile pe care le jucam in lume. Acel „vindecator launtric” este intelepciunea adanca si profunda a identitatii noastre spirituale, cum spune Christina Grof.
Dependenta devine scurtatura nefasta, solutia temporara la problema permanenta, prin care incercam sa ajungem la noi insine. „Diferitele traume fizice, energetice, emotionale sau mentale lasa urme. In incercarea de a supravietui, aceste traume sunt ingropate adans in inconstient, de unde continua sa ne influente viata. Alcoolul, de pilda, nu face altceva decat sa micsoreze presiunea interioara a gandirii compulsive si astfel determina o aparenta usurare. Numai ca, cel aflat in aceasta situatie, intra intr-un cerc vicios din care iesirea este foarte dificila prin abordarile conventionale.”(Elena si Horia Francisc-Turcanu, Prefata la „Setea de intregire, de Christina Grof).
Chiar autoarea Christina Grof marturiseste in cartea ei: „Nu avusesem niciodata o relatie normala cu alcoolul – fiind o persoana controlata, folosisem intotdeauna alcoolul cu masura. Acum descopeream ca doua sau mai multe pahare de alcool reduceau acuitatea simturilor, amorteau intensitatea lumii mele interioare, ma relaxau, imi alinau durerea si, temporar, ma scoteau din vazul lumii”.

Oamenii dependenti sunt prea preocupati de propria persoana (pe buna dreptate, compulsia supravietuirii), de satisfacerea viciului, astfel incat nu au energie si timp sa se preocupe de dezvoltarea spirituala. Reconectarea cu spiritul ramane ca o tema nefacuta, care devina urgenta in criza existentiala, in care ne vedem obligati sa ne ascultam pe noi insine si sa ne vindecam. Ar fi fost o obligatie a noastra si pana la momentul crizei, insa de ce sa fim proactivi si prevazatori cu viata noastra?
Poate asta ar fi o explicatie: adrenalina rezultata in rezolvarea crizelor existentiale (sentimentul ca am control, actiune, rezultat, ca in sfarsit fac ceva cu viata mea) este si ea un drog, la care apelam destul de des, in multe situatii ca sa alungam apatia din viata noastra.
Cum se traduce in senzatii si trairi sentimentul asta de gol interior pe care incercam sa-l anesteziem cu diverse substante, activitati si relatii? Acea cautare de senzational, special, aventuros, eroic, sentimentul de implinire este cunoscuta noua tuturor, indiferent de tipul de dependenta la care apelam sau de gradul ei.
Cum am ajuns la alienarea de noi insine?
Cum supravietuim unei traume? Reusim sa ne sustinem devenind foarte creativi. Pentru ca nu ne putem bizui pe altii, invatam sa ne bazam pe noi insine. Ne construim mecanisme de aparare fortati de imprejurarile agresive din copilarie si le perpetuam in viata adulta, creazand iluzoriu ca functioneaza.

Strategiile de aparare, asa cum le defineste Christina Grof, sunt de trei feluri:
  • spirituale: intuitia sau presentimentele, dorinta de a salva lumea, pasiunea de a „face lucrurile sa mearga” cu orice pret, evadarea sau experientele mistice;
  • psihice: refularea, negarea, rationalizarea (am scris aici), minimalizarea, idealizarea, manipularea si controlul, victimizarea sau martirizarea,
  • fizice: somatizarea (soma. gr.=corp)
„In functie de amploarea abuzului pe care l-am suportat in copilarie, perceptia noastra cu privire la realitate poate fi infasurata intr-un val de nefericire. Multi dintre noi se uita la lume printr-un filtru selectiv si nefavorabil, adeseori inconstient. Simtim o dorinta puternica de a dobandi dragostea si acceptarea pe care nu le-am cunoscut in copilarie.”
Iar peste toate aceste straturi ale durerii, vine societatea si ne flutura pe la nas cheia fericirii, strigand sus si tare ca nu suntem suficienti de buni fara: sufletul-pereche, casa de vin, masina de vis, cariera mult visata, contul din banca, corpul perfect, cursul de dezvoltare unic, levitatia etc.
„Cu cat obiectul cautarii continua sa ne scape, cu atat suntem mai disperati sa gasim aceasta cheie a implinirii si eliberarii noastre de suferinta. Gandurile si actiunile noastre graviteaza tot mai mult in jurul incercarii de a recrea senzatia initiala de bucurie si libertate.”
Si cu fiecare zi, doza devine insuficienta…

Insa de ce nu functioneaza pe termen lung starea oferita de dependenta?

Deoarece starea de eliberare, pace, euforie, creata prin dependenta, nu ne apartine. Noi nu putem sa o recunoasteam ca fiind a noastra, ca suntem responsabili de alinarea de moment, de pacea oferita de alcool sau drog, de reveria atunci cand ne indragostim. (vezi ce se intampla cand dispare obiectul atentiei!)

Daca nu o recunoastem ca fiind o stare intrinseca, nici nu o putem recrea oricand dorim noi, ci va trebui sa avem acces la ea intr-un mod compulsiv si efervescent deorece creierul devine imun la substantele care stimuleaza centrul placerii.
De cealalta parte a baricadei, invatam sa cultivam starea interioara de conectare la noi insine, noi cei responsabili si constienti de viata noastra, noi cei cu un sens si o misiune, deci vitalitate, noi ca o mica parte a Universului, dar importanta pentru evolutia speciei exact in locul in care ne aflam acum, noi cei care suntem mai mult decat comportamentele noastre. Cand suntem conectati cu aceasta intelegere, constientizare a vietii, nu mai putem tolera sa ne abuzam fizic, emotional si psihic prin dependente. Ne dorim sa avem mai multa energie si iubire pentru noi insine, ca sa avem o stare de bine si sa le putem oferi si altora. Ne dorim sa traim sanatos si sa avem putere sa ne aducem contributia constienta in lume.

 

 

In tot acest rastimp, in perioada de la criza la manifestare, am invatat ca puterea mea interioara o impartisem ca o felie de pizza: parinti, iubit, cariera, diplome, cursuri, prieteni, societate, dramatizare, victimizare, apatie… Constientizand ca numai orientandu-ma spre interiorul meu, voi putea reintregi aceasta putere, am inceput sa las deoparte conditionarile si fricile. In acest spatiu de iubire, am invatat sa fiu eu insami si ma iubesc oricum. In acest spatiu de acceptare totala, m-am departat de judecata unora si m-am apropiat de iubirea celor care ma accepta cu adevarat, am putut discerne pentru prima data, ce imi face bine si ce e toxic pentru mine. In acest spatiu nou de libertate, am inteles ca datoria mea suprema e sa fiu eu insami, sa am grija de mine pentru a putea oferi si celorlalti din preaplinul meu. Am invatat sa trasez granite clare, marginite de valorile mele si sa privesc compromisul ca o abatere de esenta mea, nu ca pe o poarta mereu deschisa spre ceilalti, care sa ma salveze de mine insami. (Fragment din „De la criza la manifestare”)

Bibliografie:

Christina Grof, Setea de intregire. Vindecarea spirituala a dependentelor

http://www.barefootsworld.net/wilsonletter.html,  Bill Wilson’s Letter To Dr. Carl Jung , Jan 23, 1961

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s