Despre dependente sau cand trauma ti-e sentinta

Partea a 2-a Trauma din copilarie, carata in viata adulta prin dependente
 
Trauma din copilarie nu inseamna doar ca ne-am zbatut pentru afectiunea parintilor nostri, cam am fost abuzati sau abandonati (pe acestea oricum nu le mai putem remedia), ci ca am pierdut conexiunea cu noi insine de frica durerii . Trauma este o durere care si astazi, in viata de adult, este inabusita prin dependenta de atasament/relatii, fuga de noi insine, anestezierea tuturor emotiilor, inclusiv a celor pozitive.
Cupa disperarii contine pentru noi toti in primul rand o lipsa, emotionala sau spirituala, o trauma care a cauzat aceasta lipsa. Radacina dependentelor noastre este, asa cum spune si Cristina Grof, separarea de noi insine, de interiorul nostru, de emotiile si gandurile noastre.

„În van încercăm să ne satisfacem sentimentele arzătoare și să ne umplem golul interior cu mâncare sau parteneri de sex. Încercăm să ajungem la satisfacție încărcându-ne la modul literal cu prăjituri, cip-suri sau hamburgeri; ca bonus, greutatea adăugată ne protejează atât de emoțiile noastre cât și de posibilele amenințări externe. Sau poate încercăm să ne alinăm înstrăinarea lăuntrică, să ne găsim unitatea prin întâlniri erotice repetate, să ne potolim foamea prin intermediul intimității cu o altă persoană. Consumăm alcool, fumăm, inhalăm cocaină sau ne injectăm, bem, inhalăm și înghițim tot felul de droguri. Poate că, dacă am lua cantitatea perfectă sau am găsi combinația corectă, căutarea noastră ar lua sfârșit și noi ne-am simți mulțumiți.” (Christina Grof, Setea de intregire)

Imagineaza-ti urmatorul scenariu: fetita invata din copilarie, in preajma unui parinte abesent, ca are nevoie de de strategie de supravietuire pentru a castiga afectiunea parintelui (psihologic, abandoanrea copilului de catre parinti este echivalent cu moartea). Satisfacerea acestei nevoi de baza presupune ca acel copil sa se preocupe sa castige atentia/afectiunea/iubirea parintelui cu orice pret, chiar cu pretul de a deveni o persoana neautentica (care nu-si respecta propriile nevoi, care se tradeaza pe sine insusi).
Imagineaza-ti ca acest scenariu este perpetuat si in relatiile amoroase: copilul care s-a simtit neiubit in copilarie va atrage inconstient doar parteneri cu acelasi comportament cunoscut, pentru a caror atentie va trebuie sa munceasca, sa lupte, sa se sacrifice.
In viata adulta intalnim foarte des, mai ales la femei, pattern-ul femeii „pleaser”, cea care nu poate spune niciodata „nu” de frica abandonului, lumea nu ar mai avea nevoie de ea ceea ce inseamna ca nu ar mai fi iubita, femeia perfectionista, femeia de succes, care nu poate delega sarcini pentru ca prin faptul ca devine indispensabila isi satisface nevoia infantila de afectiune si control: „Daca voi nu ma vreti, veti avea nevoie de mine oricum…”.
DAR acea voce interioara a copilului care nu a fost auzita in copilarie, acea parte care nu a fost lasata sa se exprime, acele emotii carora nu li s-a raspuns sanatos pentru ca parintii erau prea stresati, nu dispare. Este doar inabusita sub greutatea mecanismeler de supravietuire ale Eu-ului in formare in copilarie, si culmineaza cu un conflict interior in viata adulta: depresie, boala, criza psiho-spirituala etc samd., pe care vrem sa-l stingem prin dependente.
  • Tu chiar vrei sa-ti traiesti restul vietii pe baza deciziei pe care a luat-o un copil de 3 ani?
Din pacate, societatea ne arata doar cum sa continuam sa fugim de noi insine, si nu sa ne reconectam cu interiorul nostru, de unde si ”succesul” dependentelor in era in care traim. Dependenta creeaza acea stare de hipnoza indusa, inconstienta, o stare aproape mistica, prima experienta spirituala, menita sa ne distraga atentia de la suferinta noastra proprie, dar si de la vitalitatea, scopul nostru in viata.
Am inceput in partea 1 cu o prezentare stiintifica a consecintelor dependentelor (afectarea biochimica creierului, a sistemului imunitar, rolul sistemului nervos in tratarea dependentelor ). Expunerea asta stiintifica este oarecum redudanta in procesul vindecarii deoarece arata doar ca dependenta e o „problema” cu efecte negative pe termen lung, dar nu arata neaparat si cauza dependentelor (in afara de teoria genetica*), si mai departe cum am putea tinde spre vindecarea lor.
  *teoria genetica, care nu mai se mai sustine ca in decursul ultimilor ani fenomenul dependentelor (inclusiv depresia) s-a raspandit covarsitor iar genele nu se modifica intr-un timp atat de scurt 10, 20 de ani (Gabor Mate)
De-asta mi-am dorit sa merg mai departe cu cercetarea subiectului „dependente” si am descoperit un autor expert in acest subiect, medic psihiatru care a lucrat cativa ani buni cu persoane dependente, Dr. Gabor Mate.
Dr. Gabor Mate caracterizeaza orice tip de comportament adictiv, indiferent de substanta sau activitate, care implica o dorinta/pofta aprinsa, placere sau usurare temporara, consecinte negative pe termen lung si incapacitatea de a renunta.
Dependentele sunt, in opinia lui Mate, o solutie temporara pe care o gasim (repede si comod, ce e drept?!) in incercarea de a rezolva o durere permananenta: trauma sau fuga de noi insine.
Asa ca intrebarea pertinenta ar fi nu de ce sunt dependent?, ci din ce cauza sufar si ce suferinta caut sa anesteziez prin dependente?
Gabor Mate mai spune si ca ar fi mai util sa ne uitam la ce anume aduce „bun” si nou dependenta in viata noastra, ce stari creeaza, stari pe care altfel noi nu stim sa le simtim in interior: relaxare temporara, uitare de sine, fuga de suferinta, sentiment de pace si control, calm, vivacitate temporara, un aparent control.
Apoi sa mergem mai departe cu cercetarea cauzei si sa identificam si de ce nu stim sa ne cream o stare interioara de bine. Nu stim pentru ca nu am fost invatati in copilarie cum sa fim autentici, sa ne iubim pe noi insine, sa avem relatii sanatoase.  Sentimentul de a fi apreciat este o piatra de temelie pentru autodisciplina/amanarea recompensei imediate ca functie in educarea noastra ca adulti, pentru ca atunci cand cineva se simte valoros, acel cineva va avea grija de sine insusi.**
**Gabor Mate este astfel si un sustinator fabulos al responsabilizarii in educatia si cresterea copiilor.
 
Personalitatea noastra cu tendinta spre un comportament dependent, si modificarea creierul la nivel biochimic ( receptorii endorfinelor, „moleculele fericirii”, sunt mai putini la copiii abuzati in copilarie, de-asta ei incearca sa compenseze ca adulti prin stimularea excesiva a placerii/combaterea durerii) isi au radacina in copilarie.
Intr-un mediu familial ostil am fost nevoiti sa invatam strategii de aparare/supravietuire, care astazi sunt defectuoase in viata de adult, din prisma faptului ca noi NU mai suntem copii, nu mai este nevoie sa ne „aparam” de viata grea, ci sa ne responsabilizam sa o traim.
Creierul este stresat ca raspuns la conditiile de mediu agresive prin: incordarea muschilor, cresterea nivelului de adrenalina si cortizol (hormonul stresului), compresia vaselor de sange, blocarea fluxului sangvin catre intestin, toate aceste modificari fiziologice ale corpului au loc in timpul raspunsului „lupta sau fugi” (care te ajuta sa supravietuiesti pe moment), dar, pe termen lung, corpul se imbolnaveste.
7 din cele 9 functii ale cortexului prefrontal sunt afectate de depedente:
comunicarea cu ceilalti, echlibrarea emotiilor, capacitatea de a raspunde asertiv, nu agresiv, introspectia, empatia, manevrarea fricilor, intuitie si moralitate.(Gabor Mate)
Exercitiile de mindfulness (atentie si focus interior), pe care le puteti gasi aici, restabilesc aceste circuite afectate din cortexului prefontal.

 Cateva trasaturi desprinse din studiile despre trauma spun ca persoanele traumatizate:

  • nu sunt concentrate pe propriile nevoi emotionale, ci sunt mai degraba preocupati de nevoile celorlalti intr-o incercare esuata (care duce la boala) de a le castiga afectiunea;
  • reactioneaza exagerat, dramatic chiar, in fata evenimentelor negative minore deoarece au programe mentale subconstiente (automatizate in copilarie) de Fight or Flight (Lupta sau Fugi) si creierul lor identifica „pericolul” la orice pas;
  • se pot identifica cu munca si misiunea pe care o au, pana perfectionism, workaholism;
  • nu stiu sa-si exprime sanatos furia; nervozitatea este un mecanism de aparare si reactie pe care l-au invatat foarte devreme in viata in mijlocul contextelor familiale in care nu se putea exprima si erau nevoiti sa-si reprime furia;
  • credinta ca este responsabil pentru starile altora si ca nu este suficient de bun pentru a primi recunoastrea, aprobarea si iubirea celorlalti, dorinta intensa de a-i multumi pe altii (nu stim sa spunem „Nu” sau sa cerem clar ceea ce dorim in relatii, nu punem limite si etichete sanatoase relatiilor pentru ca ambii sa-si indeplineasca nevoile);

Vindecarea dependentelor ”functionale”

Bine, bine, si cu ce ne ajuta sa cunoastem adevarata cauza a dependentelor, trauma, implicit deconectarea de la noi insine, si sa aruncam vina in trecutul nostru.

Gabor Mate indeparteaza caracterul de judecator al dependentelor prin cartile sale, invita la compasiune fata de acest subiect. Dependenta de relatii toxice nu e mai ”buna” sau mai ”usoara” decat cea de alcool sau droguri. Toate sunt cauzate de acelasi lucru, au aceleasi efecte in creier si pot fi tratate urmand aceleasi principii.

Pentru a pasi spre drumul spre vindecare din truma avem nevoie sa instituim ceea ce a lipstit in copilarie: compasiune, conexiune, constientizare.

 „To deal successfully with addictions we have to bring emotions back into healthy balance; we have to give ourselves a chance to think about it. COAL has been proposed for this attitude of compassionate curiosity: curiosity, openness, acceptance and love:” (Gabor Mate, In the realm of hungry ghosts)

Trauma nu te invata cum sa ai grija de corpul tau, ci iti arata boala. Trauma nu te invata cum sa ai relatii sanatoase, ci opusul. Trauma nu te invata sa gandesti constient si sa iei decizii asumate, ci te invata cum sa fii defensiv si sa fugi de emotiile negative. Trauma nu te invata calmul, ci furia. Nu te invata serenitatea si vitalitatea, ci depresia.
Dar daca o constientizezi, trauma te poate invata iubirea de sine si reconectarea cu tine insuti. 
Starile pe care le cautam prin dependenta, pe buna dreptate din prisma unui creier dependent care produce endorfine in minus, putem sa le re-cream gratie neuroplasticitatii creierului (abilitatea de a schimba si restructura felul in care creierul functioneaza, prin crearea unor experiente structurate si organizate si prin folosirea gandirii constiente si ghidate) prin activitati care stimuleaza la randul lor endorfinele dar au efecte benefice: scris, citit, desen, meditatie, sport, vocatie, hipnoza, masaj, yoga, practici energetice, spirituale, rugaciune.
Obiectivul final ar fi ca aceste activitati sa nu creeze la randul lor dependente, ci sa ne arate calea spre o relatie mai buna cu noi insine, cu interiorul nostru, sa nu avem nevoie de „adjuvanti” si internediari pentru ajunge sa ne simtim „potriviti”, liberi si autentici in aceasta lume. Dar nu putem nega faptul ca aceasta din urma presupune o munca interioara de o viata.

Vestea buna in povestea cu dependentele „functionale” (adica cele pe care inca le mai tinem in „control” in viata de zi cu zi), de la atasamente relationale intense la alcool, substante recreative, sex, mancare, jocuri de noroc) este ca observarea de sine, constientizarea pattern-urilor din copilarie, munca interioara cu proprii „demoni”, traversarea bolilor, a crizelor spirituale ne aduc mai aproape de principala relatie de care trebuie sa ne ingrijim in viata asta, relatia cu noi insine, reconectarea cu emotiile si gandurile noastre, responsabilizarea pentru acestea.

Mai invatam si ca noi suntem mai mult decat experienta din dependenta, aducatoare de placere temporara, relaxare temporara, pace conditionata, acel rol  de dependent pe care ni le-am insusit temeinic in familie, societate si in sufletul nostru pentru ca este mai ”usor” sa mascam durerea decat sa o traversam/transcendem. Nu suntem cu adevarat in controlul vietii noastre, dar parem a fi in control in procesul dependentelor: avem iluzia ca facem ceva cu durerea, orice, o alienam, alergam, procuram substanta, vanam partenerul ideal,  obtinem satisfactia de moment, regretam apoi momentul…

Aflam poate ca suntem mult mai mult decat rolurile pe care le interpretam pe scena vietii, dar cine suntem noi in afara acestor roluri? Ne pierdem identitatea cand traversam criza psiho-spirituala si exista sansa sa iesim din starea de dependenta. Cine sunt eu cand nu sunt Salvatorea in relatii, cand nu este nevoie de mine, ma simt eu iubita?, cate lucruri trebuie sa fac sau sa obtin ca sa fiu recunoscuta si ma simt valoroasa sau este invat ca este de ajuns doar sa exist pentru a fi demn de iubire? La intrebarile astea o sa incercam sa raspundem in partea a 3 a subiectului despre dependente, „Rădăcinile adânci ale dependențelor” (recenzie la cartea Christinei Grof, Setea de intregire).
 
Nothing records the effects of a sad life so graphically as the human
body. NAGUIB MAHFOUZ, Palace of Desire
Bibliografie
Gabor Mate: When the body says no si In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction
Christina Grof, Setea de intregire

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s