„Drumul catre tine insuti”. O noua psihologie a iubirii, a valorilor traditionale si a cresterii spirituale

Cartea psihiatrului M. Scott Peck, publicata inca din 1978, a fost si este considerata un far aprins catre o noua psihologie a omului, o psihologiei a iubirii si a cresterii spirituale. Peck descrie in patru etape, care corespund celor patru parti ale cartii, componentele unei vieti implinite (Disciplina, Iubire, Evolutie si religie, Gratie).

libris.png
In prima parte a cartii, analizeaza notiunea de disciplina mentala, necesara pentru sanatatea emotionala, spirituala si psihologica. Elementele unei vieti disciplinate: abilitatea de a amana recompensa, asumarea responsabilitatii totale pentru propria persoana, dedicatie catre adevar si onestitate si echilibrul. Echilibrarea vietii se refera la a reconcilia situatii complexe si factorii complicati care ne influenteaza in luarea deciziilor constiente in viata.
In partea a doua cartii, Peck studiaza problematica iubirii, o tema atat de dezbatuta, care pare fara raspuns inca. El listeaza cateva conceptii gresite care duc la suferinta din iubire, si anume:
– iubirea identificata cu notinea de iubire romantica (Peck considera a fi o conceptie distructiva atunci cand relatiea este bazata pe un sentiment continuu de a te simti indragostit);
– iubirea care inseamna dependenta si co-dependenta;
– mitul iubirii adevarate inseamna, in opinia lui Peck, actiunea de a renunta la limitele egoului catre o uniune spirituala, iar acel sentiment poate fi impartasit, sau nu, cu o persoana iubita.
In partea a treia, Peck studiaza problematica religiei, religiozitatii si prezinta experiente ale pacientilor sai care au experimentat indeaproape legatura cu divinitatea.
In ultima parte a cartii, numita „Gratie”, autorul spune ca puterea constientei si constientizarii, iubirea lui Dumnzeu sunt calea este catre evolutia spirituala, iar stiinta si, literatura obisnuita bazata pe vointa omului au raspuns incomplet la intrebarea: Cine sunt eu? De unde vin?.

Fragmente din carte:

„Nevrozele si tulburarile de personalitate”
„Multi oameni care merg la psihiatru sufera de ceea ce se numeste fie o nevroza, fie o tulburare de personalitate. Spus in cele mai simple cuvinte, aceste doua stari reprezinta tulburari ale responsabilitatii si de asemenea reprezinta stiluri opuse de raportare la lume si la problemele ei. Nevroticul isi asuma prea multe responsabilitati, persoanele cu tulburari de personalitate, nu indeajuns de multe. Cand nevroticii sunt in conflict cu lumea, presupun in mod automat ca ei sunt de vina.
Chiar si tiparele de vorbire ale nevroticilor si ale persoanelor cu tulburari de personalitate sunt diferite. Discursul unui nevrotic se remarca prin expresii precum: „S-ar cuveni sa…” „Ar trebui …” si „N-ar trebui…”, indicand ca imaginea de sine a individului reprezinta o persoana inferioara, care totdeauna da gres, totdeauna face alegeri gresite si, care fara echivoc, isi asuma mai multa responsabilitate asupra lumii decat poate duce uneori.”
Urma nevrozei este inradacinata in copilarie, atunci cand, in contexte familiale dificile, copilul a fost obligat de circumstante din copilarie sa-si asume responsabilitatile unui adult: sa aiba grija de parintele orfan, sa munceasca de la o varsta frageda, sa-si apere mama in fata violentei tatalui etc.
„Pe de alta parte, discursul unei persoane cu tulburare de personalitate se bazeaza mult pe expresii precum: „Nu pot…”, „Nu as putea…”, „E nevoie sa…” si „A fost necesar sa…”, demonstrand imaginea de sine a unei fiinte care nu are putere de decizie, al carei comportament este in intregime condus de forte exterioare aflate cu totul in afara controlului sau. Dificultatea in a accepta responsabilitatea propriei vieti rezida in faptul ca fugim de consecintele propriului comportament, al iminentei dureri.
„Asa cum se poate imagina, comparativ cu persoanele cu tulburari de personalitate, cu nevroticii se poate lucra mai usor prin psihoterapii, pentru ca ei isi asuma responsabilitatea pentru dificultatile pe care le au si-si dau seama, astfel, ca au probleme. Cu cei cu tulburari de personalitate este mult mai dificil, daca nu imposibil de lucrat, pentru ca nu se vad pe ei insisi ca sursa a propriilor probleme; ei cred ca lumea are nevoie sa fie schimbata si nu ei insisi si esueaza astfel in a recunoaste ca e necesar sa se analizeze pe sine.”
Peck descrie echilibrul unei vieti sanatoase ca fiind obtinut printr-o anumita disciplina, care implica si flexibilitate si analiza. Oamenii curajosi trebuie sa invete sa fie onesti cu ei insisi si cu ceilalti, si in acelasi timp, sa aiba capacitatea sa tina pentru ei, un adevar nenecesar a fi impartasit lumii intregi. A fi liber, spune Peck, inseamna sa avem responsabilitate totala pentru propria viata si sa refuzam orice responsabilitate, venita din exterior, care nu ne apartine. De asemenea, echilibrul inseamna si sa stii cand sa renunti la iluziile tale, chiar daca asta poate aduce suferinta. Poate e necesar pentru binele nostru sa renuntam la oameni, relatii, obiceuri, trasaturi de personalitate, ideologii, chiar si un intreg stil de viata.
Depresia „sanatoasa”
„Procesul de a renunta pentru un pacient depresiv incepe chiar inainte de prima vizita la psihoterapeut. Din moment ce oamenii sanatosi sunt intr-un continuu proces de schimbare si evolutie, procesul de a renunta la vechiul eu este parte a unui proces mai complex de crestere mentala si spirituala absolut normal, dar cu care nu suntem asa de obisnuiti.
Ce ne sperie insa este sentimentul asociat acestei renuntari la vechea noastra lumea, numit popular si despresie. La un nivel inconstient, stim deja nimic nu va mai fi ca inainte, insa noi ne impunem din rasputeri sa pastram vechea situatie, chiar daca ne face rau.
Depresia devine ingrijoratoare in momentul in care se prelungeste pe o perioada indelungata de timp, iar persoana implicata nu mai poate incheia ciclul transformarii sau al schimbarii fara ajutor specializat.
Exista multi factori care inlesnesc prelungirea unei perioade de despresie. Cel mai raspandit este trauma din copilarie, copilului i s-au rapit experiente de catre viata, context, parinti, inainte ca el sa fie pregatit psihologic. O astfel de experienta din copilarie il va face pe adult sa simta rana de abandon, sa-i fie frica de esecuri si pierderi, sa nu stie cand sa renunte la o situatie sau o relatie chiar daca ii fac rau.”

Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut si apreciat psihiatru si autor american.
A absolvit Friends Seminary in 1954, Harvard in 1958 si a obtinut titlul de doctor in medicina in 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse functii administrative guvernamentale. A fost director medical la New Milford Hospital Mental Clinic si a practicat psihiatria in cadrul unui cabinet particular din New Milford, Connecticut.
Lucrarile lui Peck reprezinta o sinteza a experientei acumulate din practica psihiatrica si a unei puternice si distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este ca oamenii in care salasluieste raul isi ataca semenii in loc sa se confrunte cu propriile lor esecuri. Parerile sale religioase au fost criticate de anumiti fundamentalisti crestini (de exemplu, Debbie Dewart).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s